Comentarii inspirate (st. 11)

Apostazia poporului

Sabat după-amiază, 7 decembrie

Toate păcatele şi excesele lui Solomon pot fi urmărite în marea greşeală pe care a făcut-o când a încetat să se sprijine pe Dumnezeu pentru înţelepciune şi să umble smerit înaintea Lui. …
Lecţia pe care trebuie să o învăţăm din istoria acestei vieţi care s-a degradat este nevoia de a depinde continuu de sfaturile lui Dumnezeu, de a urmări cu grijă tendinţele din viaţa noastră şi de a face o reformă în privinţa oricărui obicei care tinde să ne îndepărteze de Dumnezeu. De aici învăţăm că avem nevoie de mare grijă, veghere şi rugăciune ca să ne păstrăm neîntinate simplitatea şi puritatea credinţei. Dacă vrem să ne atingem excelenţa morală şi să ajungem să avem un caracter religios desăvârşit, cât discernământ ar trebui să avem în formarea prieteniilor şi alegerea unu tovarăş de viaţă! – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 2, p. 1031

Mulţi, asemenea [lui Solomon], îşi urmează dorinţele carnale şi intră în căsătorii nesfinţite. Mulţi care şi-au început viaţa ca o dimineaţă frumoasă şi promiţătoare, în sfera lor limitată, aşa cum a făcut Solomon în sfera sa înaltă, printr-un pas greşit şi irevocabil făcut în relaţia de căsătorie, îşi pierd sufletul şi îi duc şi pe alţii la ruină împreună cu ei. După cum soţiile i-au întors inima lui Solomon de la Dumnezeu la idolatrie, tot aşa tovarăşi frivoli, care nu au principii solide, întorc inimile acelora care au fost cândva nobili şi credincioşi către deşertăciune, plăceri corupătoare şi viciu. – The Health Reformer, 1 mai 1878

Creștinii trebuie să se păstreze deosebiți de lume, de spiritul și de influența ei. Dumnezeu ne poate păstra în lume, dar noi nu trebuie să fim din lume. Iubirea Lui nu este nesigură și oscilantă. El veghează fără încetare asupra copiilor Săi cu o grijă nemăsurată. Dar El cere o credință neîmpărțită: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). – Profeţi şi regi, p. 59

După ce sufletul i-a fost curăţit, creştinul are datoria să şi-l păstreze neîntinat. Mulţi par să creadă că religia lui Hristos nu le cere să renunţe la păcatele de zi cu zi, să o rupă cu obiceiurile care le ţin sufletul în sclavie. Ei renunţă la unele lucruri condamnate de conştiinţa lor, dar nu reuşesc să-L reprezinte pe Domnul Hristos în viaţa lor zilnică. …
În lucrarea aceasta de a ne păzi inima, trebuie să ne rugăm continuu, fără să obosim, cerând ajutor de la tronul harului. Aceia care iau asupra lor numele de creştin trebuie să vină la Domnul să ceară ajutor cu seriozitate şi umilinţă. Mântuitorul ne-a spus să ne rugăm fără încetare. Creştinul nu poate fi tot timpul în poziţia potrivită pentru rugăciune, însă gândurile şi dorinţele sale se pot înălţa întotdeauna spre cer. Dacă am vorbi mai puţin şi ne-am ruga mai mult, mulţumirea de sine pe care o avem s-ar risipi. – Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 3, p. 1157

Duminică, 8 decembrie: Liderii necredincioşi de la templu

Când influența lui Ezra și Neemia a fost retrasă pentru o vreme, mulți s-au depărtat de Domnul. Neemia se întorsese în Persia. În timpul lipsei lui din Ierusalim, s-au strecurat păcate care amenințau să pervertească națiunea. Idolatrii nu numai că și-au consolidat situația în cetate, dar au pângărit prin prezența lor chiar și încăperile templului. Prin căsătorie se realizase o prietenie între Eliașib, marele-preot, și Tobia Amonitul, un vrăjmaș îndârjit al lui Israel. Ca urmare a acestei alianțe nesfinte, Eliașib i-a îngăduit lui Tobia să ocupe o încăpere de la templu, care până atunci fusese folosită ca depozit pentru zecimile și darurile poporului.
Din cauza cruzimii și perfidiei amoniților și moabiților față de Israel, Dumnezeu declarase prin Moise că trebuie să fie alungați pentru totdeauna din adunarea poporului Său (Deuteronomul 23:3-6). Sfidând acest cuvânt, marele-preot scosese darurile depozitate în cămara Casei Domnului ca să-i facă loc acestui reprezentat al unui neam care ar fi trebuit proscris. Nu se putea manifesta un dispreț mai mare pentru Dumnezeu decât să se ofere o așa favoare acestui vrăjmaș al lui Dumnezeu și al adevărului Său. – Profeţi şi regi, p. 669

Dacă fraţii de la conducere nu își îndeplinesc datoria cu credincioşie, nici cei pe care ei îi conduc nu şi-o vor îndeplini pe a lor. Cei care se află la conducerea lucrării din Battle Creek trebuie să fie exemple pentru turma de pretutindeni. Dacă vor face acest lucru, vor avea o mare răsplată. Dacă nu îl vor face, dar vor continua să accepte astfel de slujbe, vor avea de dat socoteală într-un mod înfricoșător. – Mărturii, vol. 1, p. 678

Trăim vremuri periculoase. Adventiştii de ziua a şaptea se declară a fi poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, dar pierd spiritul de devoţiune. Spiritul respectului faţă de Dumnezeu îi învaţă pe oameni cum să se apropie de Creatorul lor – cu sfinţenie şi veneraţie, prin credinţă, nu în ei înşişi, ci în Mijlocitorul lor. În felul acesta, omul este păstrat statornic, indiferent de circumstanţele în care este pus. Omul trebuie să vină pe genunchi, ca un supus al harului, ca unul care se roagă la piciorul tronului harului. Când primeşte zi de zi bunătăţile din mâna lui Dumnezeu, el trebuie să cultive mereu recunoştinţă în inimă şi să o exprime prin cuvinte de mulţumire şi laudă pentru aceste favoruri nemeritate. Îngerii au vegheat pe calea lui pe parcursul întregii vieţi şi a fost eliberat din multe capcane pe care nu le-a văzut. El trebuie să recunoască în fiecare rugăciune serviciul pe care i l-a făcut Dumnezeu, datorită acestei ocrotiri şi vegheri din partea ochilor care nu aţipesc şi nici nu dorm niciodată. – Solii alese, cartea 2, pp. 314–315

Luni, 9 decembrie: Leviții în ținuturile lor

Zecimea este sfântă, pusă deoparte pentru Sine chiar de Dumnezeu. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui, ca să fie folosită pentru susţinerea lucrătorilor Evangheliei, în lucrarea lor. …
Unii au fost nemulţumiţi şi au spus: „Nu voi mai plăti zecimea, pentru că nu am încredere în felul cum sunt administrate lucrurile în conducerea lucrării.” Dar Îl veţi jefui oare pe Dumnezeu pentru că voi gândiţi că lucrarea nu este administrată aşa cum trebuie? Adresaţi-le o plângere, clar şi deschis, într-un spirit potrivit, celor în drept. Trimiteţi solicitările voastre ca lucrurile să fie îndreptate şi puse în ordine, dar nu vă retrageţi de la lucrarea lui Dumnezeu şi nu vă dovediţi necredincioşi pe motiv că alţii nu procedează corect. – Mărturii, vol. 9, p. 249

Lucrarea de evanghelizare a lumii a fost, în mare parte, împiedicată de egoismul personal. Unii, chiar printre aceia care se declară creştini, nu sunt în stare să vadă că lucrarea Evangheliei trebuie să fie susţinută prin mijloacele pe care Hristos li le-a dat lor. Este nevoie de bani, pentru ca lucrarea care se desfăşoară în întreaga lume să poată fi dusă mai departe. … Sunt oameni gata să meargă ca soli ai Domnului, dar, din cauza lipsei de mijloace în tezaur, ei nu pot fi trimişi în acele locuri unde oamenii aşteaptă ca cineva să vină şi să-i înveţe adevărul.
Sunt mulţi în lumea noastră care tânjesc să audă cuvântul vieţii. Dar cum l-ar putea ei auzi, dacă nu are cine să li-l predice? Şi cum ar putea să trăiască fără niciun mijloc de susţinere aceia care sunt trimişi să-i înveţe? Dumnezeu doreşte ca viaţa lucrătorilor Săi să fie susţinută cu grijă. Ei sunt proprietatea Lui şi El este dezonorat atunci când ei sunt obligaţi să muncească într-un mod care le afectează sănătatea. El este dezonorat şi atunci când, din lipsă de mijloace, nu pot fi trimişi lucrători în câmpurile lipsite. – Mărturii, vol. 9, p. 52

Adevăratul creştin este un slujitor al lui Hristos. Lucrarea lui pentru Hristos trebuie să fie făcută în mod desăvârşit. Nu trebuie să apară nimic care să abată mintea de la lucrarea Sa. Alte probleme pot să aibă importanţa lor şi totuşi să fie subordonate. Dar slujirea lui Hristos cere întreaga fiinţă a omului: inima, mintea, sufletul, puterea. El nu va primi o inimă împărţită. El aşteaptă de la noi să facem tot ce putem mai bine. Şi nimic din ceea ce este făcut cu credincioşie pentru El nu este neînsemnat în faţa Lui.
Fiecărui om i se cere să facă lucrarea pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu. Ar trebui să fim dispuşi să facem mici servicii, să îndeplinim lucrările care trebuie făcute, îmbunătăţind ocaziile mici. Dacă acestea sunt singurele ocazii, noi să lucrăm totuşi cu credincioşie. …
Când un om Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele său ca pe sine însuşi, nu se va opri să întrebe dacă ceea poate face aduce mult sau puţin. El va face lucrarea şi va accepta plata oferită. El nu va da un exemplu rău, refuzând o slujbă pentru că nu poate conta pe o plată atât de mare cum consideră că ar trebui să primească. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 161

Marți, 10 decembrie: Zecimi și daruri

Dumnezeu pune mâna peste zecime și daruri și spune: „Sunt ale Mele. Când v-am încredințat bunurile Mele, am specificat că o parte trebuie să fie a voastră, pentru a vă împlini nevoile, iar o parte trebuie să Îmi fie restituită.”
Când ați adunat recolta în hambare pentru voi înșivă, l-ați restituit lui Dumnezeu zecimea în mod cinstit? l-ați adus darurile voastre, pentru ca lucrarea Sa să nu aibă de suferit? Ați avut grijă de orfani și de văduve? Aceasta este o ramură a lucrării misionare locale ce nu ar trebui nicidecum neglijată. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 46

Domnul revarsă continuu asupra noastră binecuvântările acestei vieţi şi, dacă ne cere să folosim darurile Sale ajutând diferite ramuri ale lucrării Lui, este spre binele nostru vremelnic şi veşnic să facem acest lucru şi astfel să recunoaştem că orice binecuvântare ne este dată de Dumnezeu. Domnul, ca Meşter-lucrător, cooperează cu oamenii în asigurarea mijloacelor necesare susţinerii lor şi El le cere să conlucreze cu El în salvarea de suflete. El a pus în mâinile slujitorilor Săi mijloacele prin care să asigure înaintarea lucrării atât acasă, cât şi în misiunile din străinătate. Dar, dacă numai jumătate dintre credincioși îşi fac datoria, trezoreria nu va avea fondurile necesare şi multe părţi ale lucrării lui Dumnezeu vor fi lăsate neterminate. – The Review and Herald, 23 decembrie 1890

Dumnezeu ar fi putut să-Și ducă înainte lucrarea în lume şi să le poarte de grijă săracilor fără cooperarea omului. El cere slujirea şi darurile noastre nu numai pentru ca astfel să ne putem exprima iubirea pentru El şi pentru semeni, ci pentru că slujirea şi sacrificiul pentru binele altora vor întări spiritul de bunăvoinţă şi milă în inima dătătorului, unindu-ne mai strâns cu Acela care era bogat, dar S-a făcut sărac pentru noi pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim. Şi, numai dacă vom imita exemplul Salvatorului nostru, caracterele noastre se vor dezvolta după asemănarea cu El. – In Heavenly Places, p. 303

Acum, chiar acum, fiecare dintre cei care afirmă că sunt copii ai lui Dumnezeu ar trebui să îşi aducă mijloacele la vistieria Domnului, ca să existe rezerve din care să se asigure cele necesare pentru lucrătorii care intră în locuri noi să prezinte adevărul înaintea acelora care nu au auzit niciodată de el. Să nu fie lipsă în vistieria Domnului! Din comoara Lui cea bună, Domnul ne asigură toate lucrurile de care avem nevoie. Să fim noi numai consumatori? Nu ar trebui să fim şi producători, dând mijloacele noastre pentru ca adevărul să poată fi prezentat la mulţi oameni, care vor recunoaşte şi primi solia şi apoi, la rândul lor vor da înapoi pentru Domnul? …
Noi nu trebuie doar să primim darurile Domnului. Cu un simţ deplin al răspunderii, noi trebuie să Îi înapoiem Domnului, ca să fie mijloace suficiente în vistieria Sa, din care lucrătorii Săi să poată lua pentru a duce solia din oraş în oraş şi din sat în sat. Slujitorilor lui Dumnezeu care se sacrifică pe ei înşişi le vor fi asigurate facilităţile necesare pentru a face ca lucrarea lor să fie un succes. – The Upward Look, p. 360

Miercuri, 11 decembrie: Încălcare poruncii despre Sabat

O altă consecință a legăturilor cu idolatrii a fost neglijarea Sabatului, semnul care îi deosebea pe israeliți dintre toate popoarele, ca închinători ai adevăratului Dumnezeu. Neemia a descoperit că negustorii păgâni și afaceriștii din regiunile învecinate, care veneau la Ierusalim, i-au amăgit pe mulți dintre israeliți să se angajeze în comerț în ziua Sabatului. Erau unii care nu puteau fi convinși să-și părăsească principiile, dar alții le-au călcat și s-au unit cu păgânii în eforturile lor de a birui corectitudinea celor conștiincioși. Mulți au îndrăznit să calce Sabatul în mod deschis. „Pe vremea aceasta”, scrie Neemia, „am văzut în Iuda niște oameni călcând în teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri și smochine și cu tot felul de lucruri și aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului… Mai erau și niște tirieni, așezați în Ierusalim, care aduceau pește și tot felul de mărfuri și le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului.” – Profeţi şi regi, p. 671

În lucrarea de reformă ce urmează să fie făcută astăzi, este nevoie de bărbați care, asemenea lui Ezra și Neemia, nu vor îndulci și nu vor scuza păcatul, nici nu se vor da înapoi de la a apăra onoarea lui Dumnezeu. Aceia asupra cărora zace povara acestei lucrări nu-și vor găsi pacea când se săvârșește răul și nici nu vor acoperi păcatul cu un veșmânt de milă falsă. …
În lucrarea lor, Ezra și Neemia s-au umilit înaintea lui Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele lor și pe cele ale poporului și cerând iertare ca și când ei ar fi fost călcătorii legii. Cu răbdare, s-au trudit, s-au rugat și au suferit. Ceea ce a făcut ca lucrarea lor să fie atât de grea n-a fost ostilitatea fățișă a păgânilor, ci împotrivirea ascunsă a pretinșilor prieteni care, punându-și influența în slujba răului, au înzecit povara slujitorilor lui Dumnezeu. …
Reușita care a însoțit eforturile lui Neemia arată ce pot realiza rugăciunea, credința și o acțiune energică și înțeleaptă. – Profeţi şi regi, p. 675

În dispensațiunea creștină, marele vrăjmaș al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o țintă deosebită a atacurilor sale. Satana spune: „Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Îi voi împuternici pe urmașii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu – Sabatul zilei a șaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfințită și binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va trăi în mințile oamenilor. Voi șterge amintirea ei. … Voi face ca aceia care acceptă ziua aceasta să pună asupra ei sfințenia pe care Dumnezeu a așezat-o asupra zilei a șaptea. …”
Prin rânduirea unui sabat fals, vrăjmașul a căutat să schimbe vremurile și Legea. Dar oare a reușit el să schimbe Legea lui Dumnezeu? Cuvintele din Exodul, capitolul 31, constituie răspunsul. Cel care este același ieri, azi și în veci a spus despre Sabatul zilei a șaptea: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn… Aceasta va fi … un semn veșnic” (Exodul 31:13,17). – Profeţi şi regi, pp. 183–185

Joi, 12 decembrie: „Părinții voștri n-au făcut la fel?”

Dacă era drept ca David să-și astâmpere foamea mâncând din pâinea pusă la o parte pentru un scop sfânt, atunci era drept și pentru ucenici să-și împlinească nevoile de hrană, rupând spice în ceasurile sfinte ale Sabatului. …
Hristos voia să-i învețe pe ucenici și pe vrăjmașii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. Ținta lucrării Lui în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârșirea acestei lucrări este în acord cu porunca privitoare la Sabat. Isus a încununat apoi argumentația Sa, declarându-Se „Domn al Sabatului” – Unul care era mai presus de orice discuție și mai presus de orice lege. …
Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă fără să-i mustre pe vrăjmașii Săi. El a spus că, în orbirea lor, ei înțelegeau greșit rostul Sabatului. El a zis: „Dacă ați fi știut ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfe», n-ați fi osândit pe niște nevinovați” (Matei 12:7). Ritualurile lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase și duioase iubiri, care îi va caracteriza întotdeauna pe adevărații închinători ai lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, pp. 285–286

Unii au fost foarte surprinşi de efortul pe care l-am făcut noi în Sabat pentru a-i aduce la adunare. Li se spusese că păzirea duminicii consta în mare parte din lipsa activităţii fizice şi credeau că, deoarece noi eram zeloşi în păzirea Sabatului, îl vom respecta în conformitate cu învăţăturile fariseilor.
Noi le-am spus prietenilor noştri că, în domeniul păzirii Sabatului, am studiat exemplul şi învăţăturile lui Hristos, care Îşi petrecea adesea Sabatele în efortul serios de a-i vindeca şi de a-i învăţa pe alţii şi că noi credem că o soră care îngrijea o familie bolnavă păzea Sabatul la fel de mult ca una care conducea o grupă din Şcoala de Sabat; că Domnul Hristos nu a putut să-i mulţumească pe fariseii din zilele Sale şi că noi nu ne aşteptăm ca eforturile noastre de a-I sluji Domnului să-i mulţumească pe fariseii din zilele noastre. – Solii alese, cartea 3, p. 259

Școala de Sabat și serviciul divin ocupă numai o parte a Sabatului. Porțiunea rămasă familiei poate fi făcută cea mai sacră și mai prețioasă parte a orelor Sabatului. Părinții trebuie să petreacă mult din acest timp cu copiii lor.
O, faceți Sabatul cea mai plăcută și cea mai binecuvântată zi a întregii săptămâni! …
Părinții pot … face Sabatul o plăcere dacă urmează calea corespunzătoare. Copiii pot fi interesați în lecturi bune sau în conversații despre mântuirea sufletelor lor, dar ei trebuie educați și instruiți. Inimii firești nu-i place să se gândească la Dumnezeu, la cer sau la lucrurile cerești. Trebuie să existe o continuă respingere a curentului lumesc și a înclinațiilor spre rău și o continuă acceptare a luminii cerești. – Îndrumarea copilului, pp. 532–533

Vineri, 13 decembrie

Studiu suplimentar: Calea către Hristos, cap. „Bucuria în Domnul”, și Astăzi cu Dumnezeu, cap. „El este întotdeauna cu mine” (23 septembrie).