Poezia studiului 8
Moştenitorii veşniciei
Mat. 5,2-16.38-48; 25,31-46; Luca 10,25-27.30-37; 12,13-21; 16,19-31; Rom. 12,20.21.
Cei ce moştenesc chemarea-neşnicirii prin Cuvânt,
Luminează şi sărează calea Noului Pământ,
Împărţindu-se pe sine semenului lor flămând,
Ne-nsemnatul frate-al Celui care vine în curând.
Cei ce moştenesc averea Harului dumnezeesc,
O pun, astăzi, la zaraful binelui duhovnicesc,
Împărţindu-l printre semeni, cum Isus i-a învăţat,
Fără-a risipi uleiul candelei încredinţat.
Cei ce moştenesc iubirea Celui veşnic, de pe-acum
O împart cu nevoiaşii tâlhăriţi pe-al vieţii drum
Şi prin faptele credinţei, fiii Tatălui de sus,
Gustă, zilnic, fericirea întâlnirii cu Isus.
Cornel Mafteiu
Bucureşti, 18.08.2019