Comentarii inspirate (st. 7)

Isus și cei nevoiași

Sabat după-amiază, 10 august

Domnul Hristos, strălucirea slavei Tatălui, a venit pe acest pământ ca lumină a Lui. El a venit ca să-L înfățișeze pe Dumnezeu înaintea oamenilor și despre El este scris că a fost uns „cu Duhul Sfânt și cu putere”, și „umbla din loc în loc și făcea bine” (Faptele 10:38). În sinagoga din Nazaret, El a zis: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18,19). …
Aceasta este lucrarea cu care El i-a însărcinat pe ucenicii Săi să o ducă la îndeplinire. „Voi sunteți lumina lumii”, spunea El. „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).
Aceasta este lucrarea pe care profetul Isaia o descrie, atunci când spune: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău, atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede, neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți” (Isaia 58:7,8). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 416–417
Hristos a venit să învețe ființele omenești ceea ce dorește Tatăl ca ele să știe. În cerurile înalte, pe pământ, în apele cele multe ale oceanului vedem lucrările lui Dumnezeu. Toate lucrurile create mărturisesc despre puterea Sa, înțelepciunea și iubirea Sa. Și totuși nu de la stele, de la ocean sau de la cascade putem învăța despre Dumnezeu ca Persoană, așa cum a fost descoperit în Hristos.

Dumnezeu a văzut că era nevoie de o descoperire mai clară decât cea prin natură pentru a zugrăvi atât individualitatea, cât și caracterul Său. El L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a face cunoscut, așa cum putea suporta mai bine privirea omenească, natura și atributele Dumnezeului celui nevăzut. – Divina vindecare, p. 419

Luând natura umană asupra Sa, Hristos a venit să fie una cu omenirea și, în același timp, să-L descopere pe Tatăl nostru ceresc ființelor omenești păcătoase. El, care a fost în prezența Tatălui de la început, El, care era chipul perfect al Dumnezeului nevăzut, era singurul capabil să descopere omenirii caracterul Dumnezeirii. El a fost făcut în toate asemenea fraților noștri. El S-a făcut trup, întocmai cum sunt trupurile noastre. I-a fost foame și sete și a fost obosit. A fost întărit prin hrană și înviorat prin somn. A împărtășit aceeași soartă cu oamenii; cu toate acestea, El era Fiul fără vină al lui Dumnezeu. El era un străin și un trecător pe pământ – în lume, dar nu lumesc; ispitit și încercat tot așa cum sunt ispitiți și încercați bărbații și femeile de astăzi, și, cu toate acestea, trăind o viață fără păcat. Blând, simțitor, înțelegător, mereu atent față de ceilalți, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu și a fost neîncetat angajat în lucrarea de slujire – lui Dumnezeu și oamenilor. – Divina vindecare, p. 422

Duminică, 11 august

La cuvintele de minunată înștiințare spuse de înger, [Maria] a răspuns: „Iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale” (Luca 1:38).
Nașterea unui fiu lui Zaharia, întocmai ca nașterea fiului lui Avraam și a fiului Mariei, ne învață un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învățăm cu greu și-l uităm ușor. În noi înșine n-avem nicio putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi lucrat prin puterea lui Dumnezeu în oricare suflet supus și credincios. Prin credință fusese dat copilul făgăduinței, prin credință ia naștere viața spirituală și ni se dă putere să facem lucrările neprihănirii. – Hristos, Lumina lumii, p. 98

Domnul dorește să facem cunoscută bunătatea Lui și să le vorbim și altora despre puterea lui. El este onorat prin laudele și mulțumirile noastre. El spune: „Cine aduce mulțumiri ca jertfa, acela Mă proslăvește” (Psalmii 50:23). În timpul călătoriei lor prin pustie, poporul Israel lăuda pe Dumnezeu cu cântece sfinte. Poruncile și făgăduințele lui Dumnezeu au fost puse în cântec și, în tot timpul călătoriei lor, aceste imnuri erau cântate de către acești călători peregrini. În Canaan, când se întâlneau la sărbătorile lor sfinte, lucrările minunate ale lui Dumnezeu erau repovestite și mulțumiri pline de recunoștință erau aduse Numelui Său. Dumnezeu a dorit ca întreaga viață a poporului Său să fie o viață de laudă, în acest fel, calea Sa să fie cunoscută „pe pământ … și printre toate neamurile, mântuirea Ta” (Psalmii 67:2).

Tot așa trebuie să fie și astăzi. Popoarele lumii se închină la dumnezei falși. Ele trebuie să fie întoarse de la închinarea lor falsă nu printr-o denunțare zgomotoasă a idolatriei lor, ci înfățișându-le ceva mai bun. Bunătatea lui Dumnezeu trebuie să le fie prezentată. „Voi îmi sunteți martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu” (Isaia 43:12). – Parabolele Domnului Hristos, p. 299
Să ne gândim oare întotdeauna la nevoile noastre și niciodată la ceea ce primim? Să fim oare primitori ai milei Sale și niciodată să nu-L lăudăm pentru ce a făcut El pentru noi? Noi nu ne rugăm prea mult, dar suntem prea zgârciți pentru a-I aduce mulțumiri. Dacă iubirea plină de bunătate a lui Dumnezeu cere mai multă mulțumire, recunoștință și laudă, noi ar trebui să avem mai multă putere în rugăciune. Vom abunda mai mult și tot mai mult în iubirea lui Dumnezeu și vom avea mai multă laudă să-I aducem. Voi, cei care vă plângeți că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile, schimbați ordinea prezentă a lucrurilor și amestecați lauda cu cererile voastre. Atunci când vă veți gândi la bunătatea și mila Sa, veți constata că El va lua în considerare nevoile voastre.
Rugați-vă, rugați-vă cu ardoare și fără încetare, dar nu uitați să aduceți laude. Este de datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să-I apere caracterul. Voi puteți să preamăriți pe Domnul; puteți să arătați puterea harului Său susținător… Dar tema răscumpărării este una la care îngerii doresc să privească; ea va fi știința și cântecul celor răscumpărați, în decursul veacurilor fără sfârșit ale veșniciilor. Nu merită acum o analiză și o studiere atentă? Să nu lăudăm oare pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul și cu vocea „pentru minunile Lui față de fiii oamenilor?” – Mărturii, vol. 5, p. 317

Luni, 12 august

Mântuitorul nu a răspuns îndată la întrebarea ucenicilor. În timp ce ei se mirau de tăcerea Lui, bolnavii și suferinzii veneau la El pentru a fi vindecați. Orbii își căutau drumul bâjbâind prin mulțime, bolnavii din toate clasele sociale, unii făcându-și singuri drum, alții purtați de prietenii lor, se înghesuiau cu nerăbdare în fața lui Isus. Glasul puternicului Vindecător pătrundea în urechile surde. Un cuvânt sau o atingere a mâinii Sale deschidea ochii orbilor, pentru a vedea lumina zilei, tablourile din natură, fețele prietenilor și fața Mântuitorului. Isus mustra boala și izgonea frigurile. Glasul Lui ajungea la urechile muribunzilor și ei se ridicau plini de sănătate și de vigoare. Demonizații și paralizații ascultau de cuvântul Lui, nebunia îi părăsea și veneau să I se închine. În timp ce le vindeca bolile, El îi învăța pe oameni. Țăranii și muncitorii săraci, care erau evitați de rabini ca fiind necurați, se adunau în jurul Lui, iar El le vorbea cuvintele vieții veșnice…
Ucenicii au dus răspunsul, care a fost îndestulător. Ioan și-a adus aminte de profeția despre Mesia: „Domnul M-a uns să duc vești bune celor nenorociți; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Isaia 61:1,2). Lucrările lui Hristos nu numai că Îl prezentau ca fiind Mesia, dar arătau în ce chip avea să se întemeieze Împărăția Lui. – Hristos, Lumina lumii, pp. 216–217

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un tot unit. Niciun fel de separare nu trebuie să existe în lucrarea Lui. Hristos i-a trimis pe cei doisprezece apostoli și apoi pe cei șaptezeci de ucenici ca să predice Evanghelia și să-i vindece pe cei bolnavi. „Pe drum”, zicea El, „propovăduiți și ziceți: «Împărăția cerurilor este aproape!» Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:7,8). Iar când ei au mers, predicând Împărăția lui Dumnezeu, li s-a dat putere să-i vindece pe bolnavi și să scoată afară duhurile rele. În lucrarea lui Dumnezeu, învățarea și vindecarea nu trebuie să fie separate. Poporul Lui, păstrător al poruncilor, trebuie să fie un singur tot. Satana va născoci fel de fel de planuri pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i unească. Dar Domnul Se va descoperi ca un Dumnezeu al judecății. Noi lucrăm sub privirea oștilor cerului. Printre noi este un Străjer divin, cercetând tot ce se plănuiește și se execută. – Mărturii, vol. 8, p. 165
Proclamarea Evangheliei pentru lume este lucrarea pe care Dumnezeu a încredințat-o celor ce-I poartă Numele. Pentru păcatul și mizeria pământului, Evanghelia este singurul antidot. A face cunoscut întregii omeniri mesajul harului lui Dumnezeu este prima lucrare a celor care îi cunosc puterea vindecătoare. – Divina vindecare, p. 141

Marți, 13 august

Domnul Hristos a dedicat mai mult timp și lucru vindecării celor suferinzi decât predicării. Ultima poruncă pe care le-a dat-o apostolilor, reprezentanților Săi pe pământ, a fost de a-și pune mâinile pe bolnavi pentru a se însănătoși. Când va veni Mântuitorul, El îi va lăuda pe cei care i-au vizitat pe cei bolnavi și le-au ușurat nevoile celor în necaz. – Sfaturi pentru sănătate, p. 34
Umil, binevoitor, blând și milos, El mergea peste tot făcând bine, hrănindu-i pe cei flămânzi, ridicându-i pe cei copleșiți și mângâindu-i pe cei întristați. Nimeni din cei care veneau la El pentru ajutor nu pleca nealinat. Niciun fir de egoism nu era țesut în modelul pe care l-a lăsat copiilor Săi să-l urmeze. El a trăit viața pe care ar vrea s-o trăiască toți cei care cred în El. Hrana și băutura Lui erau să facă voia Tatălui Său. Tuturor celor care veneau la El pentru ajutor le aducea credință, speranță și viață. Oriunde mergea, ducea binecuvântare. – My Life Today, p. 230
Isus, prețiosul nostru Mântuitor, nu a părut niciodată să fie obosit sau deranjat de sufletele bolnave de păcat sau de bolnavii de toate felurile care veneau la El. „Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri” (Marcu 6:34). Aceasta înseamnă o mare mulțme de suferinzi. El S-a identificat cu interesele lor. S-a făcut părtaș la poverile lor. Le-a simțit lacrimile. Avea față de ei o milă arzătoare, care provoca durere inimii lui Hristos. – That I May Know Him, p. 47
Voi puteți să vă înălțați până la înălțimea la care vă cheamă Duhul Sfânt. Adevărata religie înseamnă a trăi Cuvântul în viața de zi cu zi. Mărturisirea voastră nu va avea nicio valoare, dacă nu puneți Cuvântul în practică. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Aceasta este condiția uceniciei. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El, El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-și va ridica glasul, și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ, și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.” …

Membrii bisericii fac o lucrare întru totul prea mică pentru cei care se află în afara bisericii adventiștilor de ziua a șaptea și au nevoie de lumina adevărului. Domnul declară: „Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El va vesti neamurilor judecata.” Cei care cooperează cu Isus Hristos vor vedea că toate aceste făgăduințe se împlinesc în propria experiență. Domnul i-a arătat fiecărui suflet care este datoria lui. În ziua judecății, nimeni nu va avea vreo scuză, pentru că nu și-a îndeplinit datoria. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 127

Miercuri, 14 august

Foarte multe jertfe se aduceau la Paște și vânzările la templu erau foarte mari… Atât de mare era confuzia, încât închinătorii erau tulburați și cuvintele înălțate către Cel Preaînalt se înecau în tumultul care stăpânea templul. Iudeii erau foarte mândri de evlavia lor. Se bucurau de templul lor și priveau ca hulă orice cuvânt care s-ar fi spus în defavoarea lui; ei erau foarte riguroși în îndeplinirea ceremoniilor de acolo, dar iubirea de bani biruise scrupulele lor. Nici nu le trecea prin minte cât de mult se rătăciseră de la scopul pe care-l urmărise Dumnezeu prin instituirea serviciului divin la început. – Hristos, Lumina lumii, p. 155
La începutul lucrării Sale, Hristos îi izgonise din templu pe aceia care îl spurcau prin negustoria lor nesfântă; iar înfățișarea Sa hotărâtă și dumnezeiască adusese groază în inima negustorilor înșelători. La sfârșitul lucrării Sale, El a mers din nou la templu și l-a găsit mai profanat ca înainte. Curtea din afara templului era ca un întins obor de vite. Certurile mânioase dintre negustori se amestecau cu mugetele animalelor și cu zăngănitul banilor; printre ele, se auzea glasul celor care oficiau slujba sfântă. Demnitarii templului erau ei înșiși angajați în vânzări, cumpărări și schimburi de bani. Erau stăpâniți atât de mult de lăcomia lor de bani, încât în ochii lui Dumnezeu nu erau mai buni decât hoții. – Hristos, Lumina lumii, p. 589

Iubirea lui Dumnezeu pentru biserica Sa este nemărginită. Purtarea Lui de grijă față de moștenirea Lui e neîncetată. El nu îngăduie să vină vreo suferință asupra bisericii, în afară de ceea ce este cu totul necesar pentru curăția ei, pentru binele ei prezent și veșnic. El va curăți biserica Sa la fel cum a curățit templul la începutul și la sfârșitul lucrării Sale pe pământ. Tot ce aduce El asupra bisericii ca încercare și punere la probă vine pentru ca poporul Său să poată câștiga o mai profundă evlavie și mai multă tărie pentru a putea duce triumful crucii în toate părțile lumii. El are o lucrare de făcut pentru toți. – Mărturii, vol. 9, p. 228
Umilința și respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezența lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală și încumetare, ca și când El ar fi pe aceeași treaptă cu noi. Sunt unii oameni care se adresează marelui, atotputernicului și sfântului Dumnezeu, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, ca și când s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audiență a unui conducător pământesc. Aceștia să-și aducă aminte că se află în fața Aceluia pe care Îl adoră serafimii și în prezența căruia îngerii își acoperă fețele. Dumnezeu trebuie să fie foarte mult onorat; toți aceia care își dau într-adevăr seama de prezența Lui se vor pleca în umilință înaintea Lui și, asemenea lui Iacov, când a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: „… Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). – Patriarhi și profeți, p. 252

Joi, 15 august

Prin suferință a căpătat Isus lucrarea de mângâiere. În toate durerile omenirii, El era Cel care suferea. Și „prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” (Isaia 63:9; Evrei 2:18.) Fiecare suflet care a intrat în această lucrare are privilegiul de a se împărtăși de suferințele Sale. „Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos, avem parte și de mângâiere” (2 Corinteni 1:5). Domnul are o milă deosebită pentru cel ce plânge și puterea de a topi inimi, de a câștiga suflete. Iubirea Sa deschide o cale către sufletul rănit și zdrobit și devine un balsam vindecător pentru cei întristați. „Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri … să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:3-4). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 13
Priviți la Isus, Maiestatea cerului! Ce vedeți în istoria vieții Lui? Divinitatea Lui îmbrăcată în natură omenească, o viață întreagă de continuă umilință, un act de bunăvoință după altul, o continuă coborâre din curțile cerești într-o lume stigmatizată și ruinată de blestem, într-o lume nedemnă de prezența Lui, mai jos și tot mai jos, luând chip de rob, fiind disprețuit și părăsit de oameni, nevoit să fugă dintr-un loc în altul ca să-Și scape viața și, în cele din urmă, trădat, respins, crucificat. Și atunci, ca păcătoși pentru care Isus a suferit mai mult decât pot descrie niște muritori, să refuzăm noi să ne smerim voința plină de mândrie?
Studiați zi și noapte caracterul lui Hristos. Doar compasiunea Lui plină de duioșie, iubirea Lui inegalabilă și inexprimabilă în cuvinte L-au făcut să îndure toată rușinea, insultele, abuzurile și nedreptățile pământului. Apropiați-vă de El, priviți la mâinile și la picioarele Lui străpunse, rănite pentru nelegiuirile noastre. „Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” – That I May Know Him, p. 56

Descoperirea iubirii lui Dumnezeu față de oameni se concentrează la cruce. Limba nu poate descrie deplina ei însemnătate; pana n-o poate zugrăvi; mintea omului n-o poate cuprinde. Privind la crucea de pe Golgota, nu putem spune decât, „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).
Hristos – răstignit pentru păcatele noastre, Hristos – înviat din morți, Hristos – înălțat în slavă – iată știința mântuirii pe care o avem de învățat și de răspândit.
„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8). – Mărturii, vol. 8, p. 287

Vineri, 16 august

Studiu suplimentar
Divina vindecare, „Zile de slujire”, pp. 29–50.