Comentarii inspirate (st. 4)

Sabat după-amiază, 20 iulie

Inima omului este rece din fire, întunecată și lipsită de iubire. Ori de câte ori cineva dă pe față un spirit de milă și iertare, nu face aceasta de la sine, ci prin influența Duhului lui Dumnezeu, care planează asupra inimii sale. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi” (1 Ioan 4:19).
Dumnezeu este izvorul oricărei îndurări. Numele Lui este „îndurător și milostiv” (Exodul 34:6). …
El dorește din toată inima să ușureze vaiurile oamenilor și să pună balsamul Său pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7), dar îi va îndepărta vinovăția.
Cei milostivi sunt „părtași de fire dumnezeiască” și prin ei se exprimă iubirea plină de compătimire a lui Dumnezeu. Toți aceia ale căror inimi sunt unite cu inima Iubirii Nemărginite vor căuta să îndrepte și nu să osândească. Hristos, locuind în suflet, este un izvor care nu seacă niciodată. Oriunde locuiește El, va fi belșug de binefacere. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 21–22
Domnul este onorat de faptele noastre de milă și de manifestarea unui respect plin de înțelegere față de cei nefericiți și suferinzi. Văduvele și orfanii au nevoie de mai mult decât iubirea noastră. Ei au nevoie de simpatie, de îngrijire, de cuvinte pline de compasiune, de o mână de ajutor pentru a-i așeza acolo unde pot învăța să se ajute singuri. Toate faptele făcute pentru cei care au nevoie de ajutor sunt ca făcute pentru Hristos. Ar trebui să studiem felul în care a lucrat El pentru a ști cum să-i ajutăm pe cei nenorociți. El nu a refuzat să lucreze pentru cei care au făcut greșeli. Faptele Sale de milă erau pentru fiecare categorie: atât neprihăniți, cât și păcătoși. Îi vindeca de boli pe toți deopotrivă și le dădea lecții și învățături dacă ei cereau cu umilință.

Cei care pretind a crede în Hristos trebuie să-L reprezinte prin fapte de bunătate și de milă. Aceștia nu vor ști până la ziua judecății cât bine au făcut căutând să urmeze exemplul Mântuitorului. – Lucrarea de binefacere, pp. 85–86
Când îi întâlniți pe cei asupriți și frământați de griji, care nu știu în ce parte să o apuce pentru a găsi ușurare, puneți-vă inima la lucru și ajutați-i. Nu este scopul lui Dumnezeu ca fiii Săi să se închidă în ei înșiși, fără să se intereseze de cei mai puțin privilegiați decât ei. Amintiți-vă că Hristos a murit și pentru ei la fel ca și pentru voi. Împăcarea și bunătatea vă vor deschide căi să-i ajutați, să la câștigați încrederea și să le inspirați speranță și curaj. …
Fiecare faptă de bunătate, milă și dărnicie face să se audă cântare în cer. Tatăl, de pe tronul Lui, privește la cei care fac aceste fapte de milă și-i numără printre cele mai prețioase comori ale Sale. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor. Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” Orice faptă de milă față de cei nevoiași și suferinzi este privită ca și când a fost făcută pentru Isus. Când îi ajutați pe săraci, când aveți milă de cei suferinzi și apăsați și vă faceți prietenul orfanilor, vă aduceți într-o relație mai strânsă cu Isus. – My Life Today, p. 242

Duminică, 21 iulie

„Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalmii 9:9,10)
Dumnezeu ne îndeamnă să arătăm și altora compasiunea pe care o manifestă El față noi. Cei impulsivi, cei mândri, cei răzbunători să privească la Cel care este blând și smerit cu inima, dus asemenea unui miel la tăiere, lipsit de gândul răzbunării, precum o oaie care nu scoate niciun sunet înaintea celor ce o tund. Să privească la Acela care a fost străpuns de păcatele noastre și împovărat de întristările noastre, și vor învăța să rabde, să suporte îndelung și să ierte. – Educație, p. 257
Domnul va interveni pentru a curăța biserica Sa. …

Nu pot să spun cât de curând va începe acest proces de reformă, dar nu va fi amânat multă vreme. Cel care ține vânturătoarea în mâinile Sale își va curăța templul de toate întinările imoralității. El va curăța pe deplin curțile templului. Dumnezeu este în conflict cu toți cei care săvârșesc nedreptăți, oricât de mici ar fi, pentru că, prin acest fapt, ei resping autoritatea Sa, pun în pericol propria ispășire, răscumpărarea pe care Domnul Hristos a plătit-o pentru fiecare fiu și fiică a lui Adam. Merită să umblați pe o cale respingătoare în ochii lui Dumnezeu? – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 373
Cei care manifestă atât de puțin interes neegoist față de ființele răscumpărate cu prețul sângelui lui Hristos să aibă în vedere că și Domnul îi va trata pe ei cu tot atâta indiferență cu câtă i-au tratat ei pe semenii lor aflați în necaz. Fiecare act de nedreptate, de jefuire și de opresiune este scris în cărți. Oricine profită de ființele omenești create după chipul lui Dumnezeu colaborează cu marele vrăjmaș al lui Dumnezeu și al omului și va primi din mâna lui Dumnezeu îndoit pentru toate aceste fapte. Lucrarea lui Satana este mânată întotdeauna de răzbunare, iar oamenii iau parte, alături de îngerii răi, la lovirea și la rănirea sufletelor poporului lui Dumnezeu. Domnul vede; Domnul aude strigătele copiilor Săi. – The Upward Look, p. 82
În felul Lui de purtare cu neamul omenesc, Dumnezeu are îndelungă răbdare faţă de cel nepocăit. El foloseşte mijloacele rânduite de El pentru a-i chema pe oameni la supunere şi le oferă iertare deplină dacă se pocăiesc. Dar, datorită faptului că Dumnezeu e îndelung răbdător, oamenii abuzează de îndurarea Lui. „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. ” Răbdarea şi îndelungă răbdare ale lui Dumnezeu care ar trebui să înmoaie şi să supună sufletul au o influenţă cu totul diferită asupra celor nepăsători şi păcătoşi. Ele îi mână să lepede înfrânarea şi îi întăreşte în împotrivire. Ei îşi închipuie că Dumnezeu, care le-a răbdat atâtea, nu va lua seama la perversitatea lor. … Dar cu toate că e amânată, pedeapsa nu este cu atât mai puţin sigură. Sunt limite şi la îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Hotarul îndelungii Lui răbdări poate fi atins, şi atunci El va pedepsi în chip sigur. Şi când ia cazul păcătosului încumetat El nu va înceta până când nu a terminat pe deplin. – Comentariile Ellen G. White în Comentariile biblice AZȘ, vol. 3, p. 1166

Luni, 22 iulie

Hristos a simțit povara fiecărei suferințe umane, a fiecărei întristări. El poartă greutatea jugului pentru fiecare suflet care se înjugă alături de El. El cunoaște durerile pe care noi le simțim până în adâncul ființei noastre și pe care nu le putem exprima. Dacă nu trezim simpatie în inima niciunei ființe omenești, nu trebuie să ne simțim singuri și neînțeleși. Hristos știe și ne spune: Privește la Mine și vei trăi. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Eu v-am purtat durerile și suferințele. Aveți parte de cea mai adâncă și mai îmbelșugată simpatie în dragostea duioasă și plină de îndurare a Păstorului vostru. … Natura Lui omenească nu s-a pierdut în caracterul înalt al Atotputerniciei Lui. El tânjește continuu să-Și reverse compasiunea și dragostea asupra celor pe care i-a ales și care vor să răspundă invitației Lui. – That I May Know Him, p. 51
Tot ceea ce cere Dumnezeu este simpla încredere – să te arunci în brațele Sale cu toată slăbiciunea, nedesăvârșirea și zdrobirea de inimă –, iar Isus îi va ajuta pe cei neajutorați și-i va întări și clădi pe cei care simt că sunt foarte slabi. Prin această suferință, Dumnezeu va fi slăvit, prin răbdarea, credința și supunerea manifestate de el. Aceasta va dovedi puterea adevărului pe care-l mărturisim. Aceasta este mângâiere când avem nevoie de ea, este sprijin. Orice ajutor de natură pământească, ce fusese un reazăm vremelnic, a fost îndepărtat. – Mărturii, vol. 2, p. 98
Adevărata măreție și noblețe a omului se măsoară în funcție de puterea lui de a-și controla simțurile și nu în puterea simțurilor lui de a-l subjuga. Cel mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, își reprimă totuși mânia și-și iartă vrăjmașii.
Dumnezeu ne-a dat putere intelectuală și morală, dar, în mare măsură, fiecare este arhitectul propriului său caracter. Cu fiecare zi, construcția se apropie de termen. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă cum construim, să vedem dacă clădirea noastră are ca temelie stânca veșnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcția noastră. Acum este vremea ca toți să-și cultive capacitățile pe care li le-a dat Dumnezeu, pentru a-și putea forma caractere folositoare aici, dar și într-o viață mai bună, de apoi.
Credința în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie și consistență caracterului. Aceia care au o credință sinceră în Hristos vor fi calmi, știind că ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le cântărește valoarea morală, că inteligențele cerului veghează să vadă ce fel de caracter dezvoltă. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 222–223

Marți, 23 iulie

Cu cât un om ocupă o poziție mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influența pe care o exercită și cu atât mai mare este nevoia de dependență de Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să-și amintească de faptul că, o dată cu chemarea la lucru, vine și chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu având atitudinea unui ucenic. Poziția nu aduce și sfințenia caracterului. Un om este într-adevăr mare atunci când Îl onorează pe Dumnezeu și ascultă de poruncile Lui.
Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la fața omului. El, care i-a dat lui Solomon duh de discernământ și înțelepciune, este gata să dea aceeași binecuvântare astăzi copiilor Săi. „Dacă cuiva îi lipsește înțelepciunea”, declară Cuvântul Său, „s-o ceară de la Dumnezeu, care dă cu mână largă, fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Când un purtător de poveri dorește înțelepciune mai mult decât bogăție, putere sau renume, el nu va fi dezamăgit. Unul ca acesta va învăța de la Marele Învățător nu numai ce să facă, ci și cum să lucreze, așa încât să primească aprobarea divină.
Atâta vreme cât rămâne consacrat, omul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu discernământ și pricepere nu va da pe față dorința după o poziție înaltă, nici nu va căuta să conducă sau să stăpânească. Oamenii trebuie să poarte răspunderi, pentru că este nevoie, dar în loc de a se lupta pentru întâietate, acela care este un conducător adevărat se va ruga pentru o inimă înțelegătoare, ca să facă deosebire între bine și rău. – Profeți și regi, pp. 30–31
Hristos îi acceptă pe cei mai umili, pe cei mai comuni. El nu-i acceptă pe oameni pentru elocvența lor, ci pentru că ei doresc ajutorul Său, caută fața Sa. Spiritul Său, impresionând inima, trezește la activitate fiecare capacitate. În acești oameni fără pretenții, Domnul vede materialul cel mai prețios, care va rezista pe furtună și pe viscol, în căldură și sub presiune. Dumnezeu nu Se uită la ce se uită omul. …
Adevărata onoare I-o aduc cei care Îl iubesc pe Dumnezeu în inima lor. Obiectivul nostru în lucrarea pe care o facem pentru Domnul ar trebui să fie acela ca Numele Său să fie glorificat prin convertirea păcătoșilor. Cei care lucrează pentru a câștiga aplauze nu au aprobarea lui Dumnezeu. Domnul așteaptă ca slujitorii Săi să lucreze dintr-un alt motiv. – This Day With God, p. 227
Tu poți fi tare în a exercita o influență sfințitoare asupra altora. Poți fi acolo unde sufletul tău va fi trezit să le facă bine altora, să-i mângâie pe cei întristați, să-i întărească pe cei slabi și să depună mărturie pentru Hristos oriunde se oferă ocazia. Urmărește să-L slăvești pe Dumnezeu în toate, întotdeauna și oriunde. Poartă religia ta în orice. Fii conștiincios în tot ce întreprinzi.
Tu n-ai experimentat puterea salvatoare a lui Dumnezeu, precum este privilegiul tău, pentru că n-ai făcut ca marea țintă a vieții tale să fie slăvirea lui Hristos. Caută ca fiecare plan pe care-l făurești, fiecare lucrare în care te angajezi și fiecare plăcere de care te bucuri să fie spre slava lui Dumnezeu. Caută ca vorbirea inimii tale să fie aceasta: Eu sunt al Tău. O, Dumnezeule, fă să trăiesc, să lucrez și să sufăr pentru Tine! – Mărturii, vol. 2, p. 262

Miercuri, 24 iulie

Am văzut că aceia care trăiesc pentru un scop, căutând să le facă bine altora, să fie o binecuvântare pentru semeni și să-L onoreze pe Mântuitorul lor sunt oamenii cu adevărat fericiți pe acest pământ, în timp ce omul care este neliniștit, nemulțumit și preocupat să încerce și asta, și cealaltă în speranța că va găsi fericirea se plânge mereu de dezamăgiri. Acesta dorește întotdeauna mai mult, nu este niciodată mulțumit, deoarece trăiește doar pentru sine. Ținta ta să fie aceea de a face bine, de a-ți îndeplini cu credincioșie partea ta în viața aceasta.
Găsește timp să mângâi o altă inimă, să binecuvântezi cu o vorbă bună, cu un cuvânt de încurajare pe cineva care se luptă cu ispita și poate chiar cu necazurile. Binecuvântându-i pe alții prin cuvinte de speranță, îndreptându-i către Acela care poartă poverile, s-ar putea ca, pe neașteptate, să găsești pacea, fericirea și consolarea pentru tine însuți. – Our High Calling, p. 64
Cel care crede în Isus Hristos ca Mântuitor personal trebuie să fie împreună-lucrător cu El, legat de inima Sa de infinită dragoste, cooperând cu El în fapte de tăgăduire de sine și de binefacere. Cel căruia Domnul Hristos i-a descoperit harul Său salvator va fi legat de Hristos, făcând faptele lui Hristos. Dumnezeu îi cheamă pe cei pentru care a făcut sacrificiul infinit să ia poziție de împreună-lucrători cu El în fapte de bunăvoință divină.
Domnul Hristos S-a retras de pe pământ, însă urmașii Săi sunt încă în lume. Biserica Sa, alcătuită din cei ce Îl iubesc, trebuie să fie, prin cuvânt și faptă și printr-o iubire neegoistă și bunăvoință, o reprezentare a iubirii lui Hristos. Ei trebuie să fie, prin lepădare de sine și purtarea crucii, mijloace de sădire a principiului iubirii în inimile celor care nu Îl cunosc pe Mântuitorul din experiență personală. – Lucrarea misionară medicală, p. 315
Ca omul să nu piardă rezultatele fericite ale binefacerii, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l înscrie pe om ca împreună lucrător cu El. Dumnezeu ar fi putut să-și atingă ținta de a-i mântui pe păcătoși fără ajutorul omului; dar El știa că omul n-ar putea fi fericit, dacă nu ar îndeplini un rol în marea lucrare. Printr-un lanț de împrejurări care vor face apel la iubirea lui față de aproapele, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva binefacerea, și îl păstrează cu deprinderea de a da, de a-i ajuta pe săraci și a face să înainteze lucrarea Lui. Prin nevoile ei, o lume ruinată atrage de la noi talanți de mijloace și influență, pentru a prezenta bărbaților și femeilor adevărul, de care ei sunt în lipsă de moarte. Și când răspundem la aceste cereri, prin osteneli și fapte de binefacere, suntem făcuți asemenea chipului Aceluia care pentru noi S-a făcut sărac. Când dăruim, aducem altora fericire, și, în felul acesta, adunăm adevărate bogății. – Mărturii, vol. 9, p. 253

Joi, 25 iulie

Sub cuvintele lui cercetătoare de inimă, ascultătorii se convingeau. Ei au venit la el cu o întrebare: „Ce să facem?” El le-a răspuns: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna și cine are de mâncare să facă la fel.” Pe vameși îi învăța să se ferească de nedreptate, iar pe soldați, de brutalitate.
El spunea că toți cei care deveneau supuși ai Împărăției lui Hristos trebuiau să dea dovadă de credință și pocăință. Trebuia ca bunătatea, cinstea și credincioșia să se vadă în viața lor. Trebuiau să-i ajute pe cei lipsiți și să-și aducă darurile înaintea lui Dumnezeu. Trebuiau să-i apere pe cei fără apărare și să dea pildă de virtute și împreunăsimțire. În felul acesta, urmașii lui Hristos vor da dovadă de puterea transformatoare a Duhului Sfânt. În viața lor de toate zilele, se vor vedea dreptatea, mila și iubirea lui Dumnezeu. Dacă nu, ei aveau să fie ca pleava care se aruncă în foc. – Hristos, Lumina lumii, p. 107

Timpul în care ne aflăm este un timp în care beneficiem de un privilegiu solemn și avem o răspundere sfântă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, … răsplata lor va fi mare. Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le realizăm sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia.
Îi îndemn fierbinte pe vestitorii Evangheliei lui Hristos să nu se descurajeze niciodată, să nu-l privească niciodată pe păcătosul cel mai împietrit ca și cum ar fi dincolo de limitele harului lui Dumnezeu. Acela care schimbă inima oamenilor așa cum sunt schimbate cursurile unor râuri poate aduce la Hristos chiar și sufletul cel mai împietrit de păcat. Oare există ceva prea greu de făcut pentru Dumnezeu? „Cuvântul Meu”, declară El, „nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele” (Isaia 55:11). – Slujitorii Evangheliei, p. 267
Credința voastră trebuie să fie ceva mai mult decât a fost sau, de nu, veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. În ziua de pe urmă, hotărârea finală a judecătorului a toată lumea va îndrepta interesele și munca noastră practică spre cei în nevoie, oprimați și ispitiți. Nu-i poți ignora întotdeauna pe aceștia, trecând pe partea cealaltă a străzii, și totuși să-ți găsești intrarea, ca păcătos răscumpărat, în cetatea lui Dumnezeu. „Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei”, spune Domnul Hristos, „Mie Mi le-ați făcut.” …
Să aibă loc o reînviorare a iubirii dintâi, a primului zel. Căutați pe cei pe care i-ați alungat, legați prin mărturisiri rănile pe care le-ați făcut. Veniți aproape de inima cea mare a iubirii mângâietoare și lăsați ca acel curent al împreunei simțiri divine să curgă din inima voastră în inimile altora. Lăsați ca blândețea și mila pe care Isus le-a dat pe față în viața Sa prețioasă să fie un exemplu pentru voi despre felul în care ar trebui să-i tratăm pe concetățenii noștri, în mod deosebit pe cei care sunt frații noștri în Hristos. – Mărturii, vol. 5, p. 612

Vineri, 26 iulie

Studiu suplimentar
Patriarhi și Profeți, „Ultimii ani ai lui David”, pp. 746–755.