Comentarii inspirate (st. 13)

Sabat după-amiază, 22 iunie

Isus îmi adresează mie făgăduinţele și avertizările Sale. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca eu, crezând, să nu pier, ci să am viaţă veșnică. Experienţele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină experienţele mele. … Dumnezeu va da cele mai scumpe descoperiri credincioșilor Săi care flămânzesc și însetează. Ei vor simţi că Hristos este un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că este duh și viaţă. … Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu se reproduce în ucenici; ei devin o făptură nouă. Iubirea ia locul urii și inima este refăcută după modelul divin. Aceasta înseamnă a trăi „prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă a mânca pâinea care se coboară din cer. – Hristos, Lumina lumii, pp. 390–391
Nu vorbi despre slăbiciunea ta și despre defectele tale. Când disperarea pare să-ți copleșească sufletul, privește la Isus și spune: El trăiește spre a mijloci pentru mine. Uită lucrurile din trecut și crede făgăduința: „Eu voi veni la voi” și „voi locui cu voi.” …
Oare este adevărat ce spune Isus? Intenționează El să exprime exact ce spune? Răspunde în mod hotărât: Da, fiecare cuvânt. După ce ai decis să răspunzi în felul acesta, cere cu credință împlinirea fiecărei făgăduințe și primește binecuvântarea oferită de El, căci aceasta este credința care dă viață sufletului. Chiar dacă simți că ești cel mai slab și mai nedemn de încredere dintre copiii lui Dumnezeu, fii convins că Domnul Isus este credincios față de tine. Când ai încredere, întunericul și îndoielile care se adună și te învăluie se întorc înapoi asupra arhiamăgitorului care le-a provocat. Când Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, tu însuți poți fi o mare binecuvântare. Trebuie să ai încredere în El, chiar dacă simți că îndemnul lăuntric de a rosti cuvinte de neîncredere este puternic. Pacea vine odată cu dependența de puterea divină. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pp 516–518

Dumnezeu poate să împlinească oricând ceea ce a făgăduit şi poate să realizeze lucrarea pe care le-a încredinţat-o celor care sunt poporul Său. Dacă ei trăiesc în armonie cu fiecare cuvânt pe care El l-a rostit, atunci toate făgăduinţele pe care li le-a făcut vor fi împlinite în dreptul lor. Dar, dacă nu trăiesc în deplină ascultare, măreţele şi preţioasele făgăduinţe sunt departe şi ei nu vor ajunge să le vadă împlinirea. – Mărturii, vol. 2, p. 148

Duminică, 23 iunie: Profeția despre întoarcerea inimilor

În mijlocul certurilor și luptei, s-a auzit un glas venind din pustie, un glas neașteptat și aspru, dar plin de speranţă: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor s-a apropiat!” Cu o putere nouă și neînţeleasă, el i-a mișcat pe oameni. Prorocii profetizaseră despre venirea lui Hristos ca despre un eveniment din viitorul îndepărtat, dar acum auzeau că s-a apropiat. Înfăţișarea neobișnuită a lui Ioan îi făcea pe oameni să se gândească la văzătorii din vechime. În purtarea și îmbrăcămintea lui, semăna cu prorocul Ilie. Cu spiritul și puterea lui Ilie, el denunţa corupţia naţională și mustra aspru păcatele vremii. Cuvintele lui erau simple, pătrunzătoare și convingătoare. Mulţi credeau că este un profet înviat din morţi. Naţiunea întreagă a fost pusă în mișcare. Mulţimile alergau la Ioan, în pustie.
Ioan vestea venirea lui Mesia și îi chema pe oameni la pocăinţă. Ca simbol pentru curăţirea de păcate, el îi boteza în apele Iordanului. În felul acesta intuitiv, el declara că aceia care se numeau aleșii lui Dumnezeu erau mânjiţi de păcat și că, fără o curăţire a inimii și a vieţii, nu puteau să aibă intrare în Împărăţia lui Mesia. – Hristos, Lumina lumii, p. 104
M-a durut inima atât de mult, am fost aproape zdrobită văzând cât de mult a rămas nefăcut din ceea ce ar fi trebuit să se facă. Ambasadorii lui Dumnezeu trebuie să păstreze o legătură vie cu El. Ei trebuie să lărgească graniţele şi să-şi extindă lucrarea. Inimile lor trebuie să fie curăţite, sfinţite, pregătite pentru marea zi care va veni în curând asupra lumii. Dacă ar fi impregnaţi de spiritul Învăţătorului lor, ar vedea pretutindeni în jur suflete … care pier în păcat şi ar depune toate eforturile pentru a-i salva atât pe cei care sunt aproape de ei, chiar pe cei din casa lor, cât şi pe cei de departe. Dacă s-ar face eforturi serioase şi consacrate pentru cei care nu sunt încă în staul, nu ar mai rămâne timp pentru întrebări nefolositoare şi critici. – The Upward Look, p. 76
Când inima este golită de încrederea în sine, ușa va fi deschisă pentru Hristos pentru că veți recunoaște că El este cel ce bate la ușă. Dar, dacă nu veți îndepărta molozul care Îl ține pe Domnul Isus afară, El nu poate să intre, pentru că El nu forțează intrarea. …
Prosperitatea sufletului depinde de jertfa ispășitoare a lui Hristos. El a venit în această lume ca să obțină o iertare pentru noi. Prima noastră lucrare este să ne străduim foarte serios pentru binecuvântări spirituale, ca să putem rămâne credincioși și devotați în mijlocul pericolelor acestor zile de pe urmă – păstrați ca să nu cedăm nici cu un centimetru vicleniilor lui Satana. Este de datoria fiecăruia să croiască drumuri, cărări drepte cu picioarele lui, ca să nu se poticnească pe cale cei șchiopi. Nu avem timp de pierdut. Prosperitatea sufletului depinde de unitatea pentru care S-a rugat Hristos, unitate care trebuie să existe între cei care cred în El. Ei trebuie să fie una cu El, după cum El este una cu Tatăl. Dezbinarea nu este după planul lui Dumnezeu, ci este planul vrăjmașului celui viclean. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 74

Luni, 24 iunie: Reunirea familiei

Nu s-ar fi putut cere o încercare mai mare a credinței decât aceasta. Văduva îi tratase și până acum pe toți străinii cu bunătate și dărnicie. Acum, cu toată suferința care putea să urmeze pentru ea și pentru copil, încrezându-se în Dumnezeu lui Israel pentru împlinirea tuturor nevoilor ei, a făcut față acestei încercări supreme a ospitalității, făcând „după cuvântul lui Ilie”.
Minunată a fost ospitalitatea dovedită prorocului lui Dumnezeu de această femeie feniciană, iar credința și generozitatea ei au fost minunat răsplătite. „Multă vreme au avut ce să mănânce ea și familia ei, și Ilie. Făina din oală n-a scăzut și untdelemnul din urcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.” …
Văduva din Sarepta și-a împărțit bucățica de hrană cu Ilie și viața ei și a fiului ei au fost ocrotite; tuturor acelora care, în timp de încercare și de lipsă, dovedesc împreună-simțire față de cei în nevoie și îi ajută, Dumnezeu le făgăduiește binecuvântări mari. El nu Se schimbă. Puterea Lui nu este mai mică acum decât în zilele lui Ilie. Nici făgăduința rostită de Mântuitorul nostru nu este mai puțin sigură acum decât atunci: „Cine primește un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc” (Matei 10:41). – Profeţi şi regi, pp. 130–132
„Adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni și când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel, și totuși Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulţi leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei, și totuși niciunul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman, sirianul” (Luca 4,23-27).
Amintind aceste întâmplări din viaţa profeţilor, Isus răspundea la întrebările din inima ascultătorilor Săi. Slujitorilor lui Dumnezeu, pe care El îi alesese pentru o lucrare deosebită, nu li se îngăduise să lucreze pentru un popor cu inima împietrită și necredincios. Dar aceia care aveau inimă să simtă și credinţă să creadă fuseseră în mod deosebit favorizaţi cu dovezi ale puterii Sale care lucra prin profeţi. În zilele lui Ilie, israeliţii se îndepărtaseră de Dumnezeu. Ei se agăţau de păcatele lor și respingeau avertizările date de Duhul, prin trimișii Domnului. În felul acesta, ei îndepărtau chiar mijloacele prin care ar fi putut să primească binecuvântările lui Dumnezeu. Domnul a trecut pe lângă casele israeliţilor și a găsit un adăpost pentru slujitorul Său într-o ţară păgână, la o femeie care nu făcea parte din poporul ales. Dar femeia aceasta a fost favorizată pentru că urmase lumina pe care o primise, iar inima îi era deschisă să primească o lumină mai mare, pe care Dumnezeu i-o trimitea prin profetul Său. – Hristos, Lumina lumii, p. 238

Marţi, 25 iunie: Întoarcerea inimilor la altar

În anii lungi de secetă și foamete, Ilie s-a rugat stăruitor ca inimile lui Israel să se întoarcă de la idolatrie la slujirea lui Dumnezeu. Prorocul a așteptat cu răbdare, în timp ce mâna Domnului apăsa cu putere peste țara lovită. Când a văzut dovezile suferinței și lipsei înmulțindu-se în toate părțile, inima i-a fost copleșită de durere și tânjea după puterea care să aducă cât mai grabnic reforma. Dar Însuși Dumnezeu Își aducea la îndeplinire planul, și tot ce putea să facă slujitorul Său era să se roage în credință și să aștepte timpul pentru o acțiune hotărâtă. – Profeţi şi regi, p. 133
Era ceasul jertfei de seară când Ilie i-a poruncit poporului: „Apropiați-vă de mine!” Când ei s-au apropiat tremurând, Ilie s-a îndreptat către altarul dărâmat, unde oamenii se închinaseră odinioară Dumnezeului cerului, și l-a reparat. Pentru el, aceste ruine erau mai prețioase decât toate altarele mărețe ale păgânismului.
În reclădirea acestui altar vechi, Ilie și-a dat pe față respectul pentru legământul pe care îl făcuse Domnul cu copiii lui Israel când ei au trecut Iordanul în țara făgăduită. Alegând „douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, … a zidit un altar în Numele Domnului”. …
Amintindu-le de îndelungata apostazie care stârnise mânia lui Iehova, Ilie îi somă pe israeliți să-și umilească inimile și să se întoarcă la Dumnezeul părinților lor, pentru ca blestemul să fie îndepărtat din țara lui Israel. Apoi, plecându-se cu respect înaintea Dumnezeului nevăzut, își înălță mâinile către cer și rosti o rugăciune simplă. – Profeţi şi regi, pp. 151–152
Pentru că, prin Isus, noi intrăm în odihnă, cerul începe de aici. Noi răspundem invitaţiei Sale: „Veniţi şi învăţaţi de la Mine” şi, venind la El, pentru noi începe viaţa veşnică. Cerul este o apropiere necontenită de Dumnezeu, prin Hristos. Cu cât mai mult avem gândul la strălucirea cerului, cu atât slava Domnului va fi mai deschisă înaintea privirilor noastre. Şi, cu cât Îl vom cunoaşte mai bine pe Dumnezeu, cu atât fericirea noastră va fi mai mare.
Când sunt smeriţi şi plini de iubire, copiii lui Dumnezeu înţeleg că steagul desfăşurat deasupra lor este iubirea şi rodul Lui va fi dulce pentru cerul gurii lor. Ei vor face un cer aici, pe pământ, unde se vor pregăti pentru cerul de sus.
Dacă mergem cu Isus în viaţa aceasta, suntem umpluţi cu iubirea Sa, satisfăcuţi de prezenţa Sa. Tot ce poate cuprinde natura umană vom primi chiar de aici. Dar se pot compara toate acestea cu ceea ce va fi dincolo? (Se citează Apocalipsa 7:15-17). – The Faith I Live By, p. 367

Miercuri, 26 iunie: În vremea lui Ioan Botezătorul

Iar când simbolurile conținute de ceremoniile religioase s-au împlinit în persoana Domnului Hristos, iudeii nu L-au recunoscut ca fiind adevăratul chip care Se reflecta ca o umbră în toate acestea. Ei au respins Antitipul și s-au atașat de tipurile și de ritualurile lor inutile. Fiul lui Dumnezeu venise, dar ei continuau să ceară un semn. Când li s-a adresat solia: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2), ei au răspuns cerând să vadă o minune. Iudeii așteptau ca Mesia să-Și dovedească identitatea prin fapte eroice de cucerire, întemeindu-Și un imperiu pe ruinele împărățiilor pământești. – Parabolele Domnului Hristos, p. 35
Lucrarea de reformă arătată aici de Ioan, curățirea inimii, a minții și a sufletului, este o lucrarea necesară pentru mulți care mărturisesc astăzi că au credința lui Hristos. Obiceiuri greșite care au fost îngăduite trebuie îndepărtate; căile strâmbe trebuie îndreptate și cărările zgrunțuroase, netezite. Dealurile și munții prețuirii de sine și ai mândriei trebuie coborâți. Trebuie să aducem „roade vrednice de pocăință” (Matei 3:8). Când această lucrare este făcută în experiența poporului credincios al lui Dumnezeu, „orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3:6). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 249
Dacă Ioan și Andrei ar fi avut un spirit necredincios, ca preoţii și rabinii, n-ar fi ajuns să înveţe la picioarele lui Isus. Ei ar fi venit la El cu critici, ca să-I judece cuvintele. În felul acesta, mulţi oameni închid poarta în faţa celor mai preţioase ocazii. Dar acești primi ucenici n-au procedat așa. Ei au răspuns chemării adresate de Duhul Sfânt prin predica lui Ioan Botezătorul. Acum au recunoscut glasul Învăţătorului ceresc. Pentru ei, cuvintele lui Isus erau pline de prospeţime, de adevăr și de frumuseţe. O lumină dumnezeiască se revărsa asupra învăţăturii din Scripturile Vechiului Testament. Adevărurile cele atât de cuprinzătoare le apăreau într-o nouă lumină.

Numai căinţa, credinţa și iubirea ajută unui suflet să poată primi înţelepciune din cer. Credinţa care lucrează prin iubire este cheia cunoștinţei și oricine iubește Îl „cunoaște pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7). – Hristos, Lumina lumii, p. 139
Natanael nu L-ar fi găsit niciodată pe Isus, dacă s-ar fi încrezut în rabini, ca ei să-l conducă. El a devenit ucenic numai pentru că a căutat să vadă și să judece singur. La fel este și cazul multora de astăzi, care stau deoparte din cauza prejudecăţilor. Cât de deosebită ar fi urmarea, dacă ar veni și ar vedea!
Cât timp își pune încrederea în priceperea oamenilor, nimeni nu va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a adevărului. Ca și Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniţi din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilinţă, caută călăuzirea divină. – Hristos, Lumina lumii, pp. 140–141

Joi, 27 iunie: În zilele din urmă

Cei care au misiunea de a pregăti calea pentru a doua venire a Domnului sunt reprezentaţi de credinciosul Ilie, aşa cum Ioan a venit în duhul şi puterea lui Ilie pentru a pregăti calea lui Hristos la prima Sa venire.
Mesajul nostru trebuie să fie la fel de direct cum a fost cel al lui Ioan. El a mustrat regi pentru nelegiuirile lor. Fără să se teamă pentru viaţa lui care era într-un mare pericol, el nu a lăsat niciodată ca adevărul să zăbovească pe buzele sale. …
În acest timp de apostazie universală, neagră ca miezul nopţii, Dumnezeu le cere mesagerilor Săi să proclame Legea Sa în spiritul şi puterea lui Ilie. Aşa cum Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru prima venire a lui Hristos, le adus înainte Cele Zece Porunci, tot aşa trebuie să vestim şi noi, cu sunet clar, mesajul: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui.” Noi trebuie să ne străduim să pregătim calea pentru a doua venire a Domnului Hristos, cu acelaşi zel pe care l-au avut prorocul Ilie şi Ioan Botezătorul. – The Faith I Live By, p. 290

Dumnezeu are un adevăr special și o lucrare specială pentru biserica Sa în fiecare generație. Adevărul care le este ascuns celor învățați și înțelepți ai lumii acesteia le este descoperit unor oameni umili, care au o credință ca de copil. Adevărul cere renunțare la sine. El are de purtat bătălii și de câștigat biruințe. La început, susținătorii lui sunt puțini. El este combătut și disprețuit de marii oameni ai lumii și de bisericile care se conformează cu lumea. Priviți-l pe Ioan Botezătorul, cel care a pregătit venirea lui Hristos, stând singur pentru a mustra mândria și formalismul națiunii iudaice. Priviți-i pe apostolii care au vestit Evanghelia în Europa. Cât de necunoscută și de lipsită de șanse părea misiunea lui Pavel și a lui Sila, niște meșteșugari care confecționau corturi, când, împreună cu tovarășii lor, s-au îmbarcat la Troa, plecând spre Filipi. … Priviți-l pe Martin Luther cum se împotriveşte acelei biserici puternice, care era capodopera înțelepciunii lumii. Priviți-l cum apără cu fermitate Cuvântul lui Dumnezeu în fața împăratului și a papei, declarând: „Aici voi sta; nu pot face altfel. Așa să mă ajute Dumnezeu.” Priviți-l pe John Wesley cum Îl predică Hristos și neprihănirea Sa, în mijlocul formalismului, al senzualității și al necredinței. Profund îndurerat de nenorocirile lumii păgâne, el pleda pentru privilegiul de a vesti solia iubirii lui Hristos. …
… Așa cum s-a întâmplat în secolele anterioare, adevărurile speciale pentru acest timp nu se află în posesia autorităților eclesiastice, ci la oamenii care nu se consideră prea învățați sau prea înțelepți pentru a crede în Cuvântul lui Dumnezeu. …
În această ultimă generație, parabola seminței de muștar este pe punctul de a atinge o împlinire răsunătoare și triumfală. Sămânța cea mică va deveni un copac. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 78–79

Vineri 28 iunie

Studiu suplimentar
Profeţi şi regi, cap. „Carmel”, pp. 143–154.
Hristos, Lumina lumii, cap. „Glasul din pustie” pp. 97–108.