Comentarii inspirate (st. 11)

Sabat după-amiază, 8 iunie

Toţi vor avea încercări. … Dacă vei privi la Isus şi dacă vei crede în El ca Mântuitor al tău, vei trece prin încercări, dar le vei îndura cu răbdare şi vei deveni mai puternic, aşa ca să poţi trece cu bine şi următorul test şi următoarea încercare.
Numai îngustimea vederilor noastre ne împiedică să vedem bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu atât în disciplina la care supune biserica Sa, cât şi în marile binecuvântări pe care i le oferă. În orice vreme de necaz şi tulburare, Dumnezeu este un refugiu sigur pentru poporul Său. La umbra aripilor Sale ei pot păşi în siguranţă înainte, pe calea Sa. În necazurile care au menirea de a-i curăţa, puterea Evangheliei trebuie să fie mângâierea lor. În Cuvântul Său sigur, ei au o fortăreaţă. – Our High Calling, p. 317
Domnul doreşte ca toţi copiii Săi să nu uite că, pentru a-I aduce slavă, ei trebuie să-şi reverse afecţiunea asupra acelora care au cel mai mult nevoie de ea. Nu trebuie să neglijăm pe nimeni dintre aceia cu care venim în contact. Nu trebuie să existe nicio urmă de egoism în privire, în cuvinte sau fapte faţă de oamenii care sunt asemenea nouă, oricare ar fi poziţia lor – înaltă sau modestă –, indiferent că sunt săraci sau bogaţi. Iubirea care are cuvinte bune numai pentru câţiva, în vreme ce alţii sunt trataţi cu indiferenţă şi răceală, nu este iubire, ci este egoism. O astfel de atitudine nu va fi nicidecum spre binele lor sau spre slava lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne limităm iubirea la o persoană sau două.
Aceia care adună razele neprihănirii lui Hristos, dar nu vor să le lase să strălucească şi în viaţa altora, în curând vor pierde plăcutele raze strălucitoare ale harului divin, pe care le-au păstrat în mod egoist ca să le irosească, dăruind numai câtorva. … Eului nu ar trebui să i se îngăduie să strângă numai pentru sine şi să ofere doar câtorva aleşi, dar să nu le dea nimic acelora care ar avea cea mai mare nevoie de ajutor. Iubirea noastră nu ar trebui să fie păstrată pecetluită numai pentru câţiva foarte speciali. Spargeţi vasul şi mireasma va umple toată casa. – My Life Today, p. 80
Misiunea căminului trece dincolo de membrii familiei. Căminul creştin trebuie să fie un exemplu, să ilustreze excelenţa adevăratelor principii de viaţă. … Influenţa unui cămin adevărat are o putere mult mai mare asupra inimilor şi vieţii oamenilor decât orice predică ce ar putea fi rostită vreodată. Când tinerii pleacă dintr-o astfel de casă, lecţiile pe care le-au învăţat aici vor fi împărtăşite şi altora. …
Din orice cămin creştin ar trebui să strălucească o lumină sfântă care să ajungă până departe. Iubirea ar trebui să fie arătată prin fapte. Ea ar trebui să se reverse în orice cămin [interacţiune], arătându-se în gânduri bune şi printr-o politeţe distinsă şi altruistă. Sunt familii în care acest principiu este respectat, case în care oamenii I se închină lui Dumnezeu şi în care domneşte adevărata iubire. Din astfel de case, în fiecare dimineaţă şi seară se înalţă rugi către Dumnezeu, plăcute ca tămâia înmiresmată şi, asupra celor ce se roagă, se aştern haruri şi binecuvântări, ca roua dimineţii. … Toţi pot vedea că în aceste familii este la lucru o putere care acţionează asupra copiilor şi că Dumnezeul lui Avraam este cu ei. Cei care susţin că sunt creştini vor exercita o puternică influenţă spre bine dacă în casele lor există o religie adevărată. Ei vor fi cu adevărat „lumina lumii”. – The Faith I Live By, p. 278

Duminică, 9 iunie: Păstrați ce este bine

Hristos nu consideră că este necesară apartenența la vreo castă, o anumită culoare a pielii sau vreun rang pentru ca un om să poată deveni supus al Împărăției Sale. Primirea în Împărăția Sa nu depinde de bogăție sau de ereditate nobilă. Însă cei care sunt născuți din Duhul sunt supușii Împărăției Sale. Caracterul spiritual, iată ce va fi recunoscut de Domnul Hristos. Împărăția Sa nu este din lumea aceasta. Supușii Săi sunt cei ce s-au făcut părtași naturii divine, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte. Iar acest har le este oferit de Dumnezeu. Domnul Hristos nu găsește supuși pregătiți pentru Împărăția Sa; El îi califică prin puterea Sa divină. Cei care au fost morți în nelegiuire sunt treziți la o viață spirituală. Facultățile care le-au fost date de Dumnezeu pentru scopuri sfinte sunt curățite, rafinate și înălțate, iar ei sunt conduși pentru a-și forma caractere după modelul divin. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 52
Cu câtă grijă a lucrat Domnul pentru a birui prejudecata împotriva neamurilor, care fusese întipărită cu atâta putere în mintea lui Petru de educația iudaică pe care o primise! Prin viziunea cu fața de masă și cele ce erau în ea, El a căutat să scoată din mintea apostolului această prejudecată și să-l învețe adevărul important că, în ceruri, nu se caută la fața omului, pentru că atât iudeii, cât și neamurile sunt la fel de prețioși înaintea lui Dumnezeu şi că, prin Hristos, păgânii pot ajunge părtași ai binecuvântărilor și ai privilegiilor Evangheliei. …
Când frații din Iudeea au auzit că Petru intrase în casa unuia dintre neamuri și a predicat celor adunați acolo, au fost surprinși și s-au simțit jigniți. Ei se temeau ca nu cumva un asemenea curs al lucrurilor, care lor li se părea îndrăzneț, să aibă drept urmare zădărnicirea propriei învățături. …
Petru le-a pus în față întreaga situație. … Convinși că umblarea lui Petru era întru totul împlinirea planului lui Dumnezeu și că prejudecățile și exclusivismul lor erau cu totul potrivnice spiritului Evangheliei, ei L-au preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăință, ca să aibă viață.” – Conflict and Courage, p. 335
Deși zidul de despărțire dintre evrei și neamuri fusese dărâmat prin moartea Domnului Hristos, lăsând neamurile să intre în privilegiile depline ale Evangheliei, vălul de pe ochii multor credincioși evrei încă nu fusese dat la o parte, iar ei nu puteau discerne clar până la capăt ce fusese abolit de Fiul lui Dumnezeu. Lucrarea trebuia acum dusă printre neamuri cu vigoare, iar rezultatul trebuia să fie întărirea bisericii printr-o mare recoltă de suflete.
În această lucrare specială, apostolii aveau să fie expuși suspiciunii, prejudecății și geloziei. Ca o consecință naturală a îndepărtării lor de exclusivismul evreilor, învățătura și vederile aveau să le fie expuse acuzației de erezie, iar acreditarea lor ca slujitori ai Evangheliei avea să fie pusă sub semnul întrebării de mulți credincioși evrei zeloși. – Istoria mântuirii, pp. 303–304

Luni, 10 iunie: Puterea culturii asupra familiei

Avraam primise, fără să pună la îndoială, făgăduința unui fiu, dar el n-a așteptat ca Dumnezeu să împlinească cuvântul Său la timpul potrivit și în modul cuvenit. A fost îngăduită o amânare, pentru a pune la probă credința sa în puterea lui Dumnezeu, însă el n-a reușit să treacă cu bine încercarea. Gândind că este imposibil pentru ea să aibă un copil la vârsta ei înaintată, Sara a venint cu ideea – ca un plan prin care scopul divin putea fi realizat – ca una dintre roabele ei să fie luată de Avraam ca a doua soție. Poligamia devenise atât de răspândită, încât încetase a mai fi privită ca păcat, deși aceasta nu însemna că ea nu mai era o violare a Legii lui Dumnezeu, și a fost fatală sfințeniei și păcii în relațiile familiale. Urmarea căsătoriei lui Avraam cu Agar a fost nefericită atât pentru familia lui, cât și pentru generațiile următoare. – Patriarhi şi profeţi, p. 145
Fiii lui Iacov erau …, într-o anumită măsură, afectaţi de idolatrie. Dumnezeu nu a sancţionat purtarea lor crudă şi răzbunătoare faţă de oamenii din Sihem. Iacov nu a ştiut nimic despre planul lor plin de cruzime până când nu a fost adus la îndeplinire. Ei i-a mustrat pe fiii lui şi le-a spus că l-au nenorocit, făcându-l urât înaintea locuitorilor ţării şi, din cauza acestei fapte a lor, naţiunile din jur ar fi putut să-şi manifeste indignarea nimicindu-i pe el şi toată casa lui. În acest necaz, Iacov a strigat din nou către Domnul. …
Iacov s-a smerit şi le-a cerut celor din familie să se smerească şi să-şi scoată podoabele pentru că trebuia să se facă o ispăşire pentru păcatele lor, aducând o jertfă Domnului şi rugându-L stăruitor pentru ei ca să nu-i lase să fie nimiciţi de alte popoare. Dumnezeu a apreciat eforturile lui Iacov de a îndepărta răul din familia sa şi, pentru că Iacov a arătat că se teme de Domnul, El i S-a arătat, l-a binecuvântat şi Şi-a înnoit făgăduinţa pe care i-o făcuse. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 136–137

Amărăciunea lui Ezra și a tovarășilor lui faţă de păcatele care se strecuraseră pe nesimțite chiar și în centrul lucrării Domnului a dat naștere la pocăință. Mulți dintre aceia care păcătuiseră au fost profund impresionați. „Poporul vărsa lacrimi” (Ezra 10:1). Într-o oarecare măsură, au început să-și dea seama de urâciunea păcatului și de oroarea cu care-l privește Dumnezeu. Au văzut sfințenia Legii rostite pe Sinai și mulți tremurau la gândul nelegiuirilor lor.
Unul dintre cei prezenți, cu numele de Șecania, … a propus ca toți aceia care păcătuiseră să facă un legământ cu Dumnezeu că-și vor părăsi păcatul și „facă-se după Lege”. …
Aceasta a constituit începutul unei reforme minunate. Cu îndelungă răbdare și tact, precum și cu o îngrijită considerație pentru drepturile și bunăstarea fiecăruia dintre cei implicați, Ezra și tovarășii lui s-au străduit să-i conducă pe cei pocăiți din Israel pe calea cea dreaptă. Mai presus de toate acestea, Ezra era un învățător al Legii și, în timp ce dădea atenție personală cercetării fiecărui caz, căuta să convingă poporul cu privire la sfințenia aceste Legi și la binecuvântările care aveau să fie primite prin ascultare. – Profeţi şi regi, p. 622

Marţi, 11 iunie: Susținerea familiei în timpul schimbărilor

Dar intrigile vrăjmașului au fost înfrânte de o putere care domnește peste fiii oamenilor. În providența lui Dumnezeu, Estera, o evreică temătoare de Cel Preaînalt, fusese făcută împărăteasă în Imperiul Medo-Persan. Mardoheu îi era rudă apropiată. În situația lor extremă, s-au hotărât să apeleze la împărat în favoarea poporului lor. Estera urma să riște să intre înaintea lui ca să mijlocească. „Cine știe”, a zis Mardoheu, „dacă nu cumva pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?”
Criza căreia Estera îi făcea față cerea o acțiune rapidă și hotărâtă, dar atât ea, cât și Mardoheu și-au dat seama că, dacă Dumnezeu nu va lucra cu putere în favoarea lor, străduințele lor aveau să fie fără efect. Astfel, Estera și-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu, sursa puterii ei. „Du-te”, l-a îndrumat ea pe Mardoheu, „strânge pe toți iudeii care se află în Susa și postiți pentru mine, fără să mâncați, nici să beți, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Și eu voi posti odată cu slujnicele mele, apoi, voi intra la împăratul în ciuda legii și, dacă va fi să pier, voi pieri.” – Profeţi şi regi, p. 601
Printre aceia care au păstrat ascultarea față de Dumnezeu erau și Daniel, și cei trei tovarăși ai lui, exemple strălucite pentru ceea ce oamenii pot deveni atunci când se unesc cu Dumnezeul înțelepciunii și al puterii. Din relativa simplitate a căminului lor iudaic, acești tineri de neam împărătesc au fost aduși în cea mai strălucitoare dintre cetăți și la curtea celui mai mare monarh al lumii. Nebucadnețar „a poruncit lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câțiva dintre copiii lui Israel, de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului.” – Profeţi şi regi, p. 480
Daniel și tovarășii lui fuseseră educați de părinții lor în obiceiurile cumpătării stricte. Ei fuseseră învățați că Dumnezeu îi socotea răspunzători de capacitățile lor și că niciodată nu trebuiau să slăbească sau să-și reducă puterea lor. Această educație era pentru Daniel și tovarășii lui mijlocul de apărare în tumultul influențelor demoralizatoare ale curții Babilonului. Ispitele care-i înconjurau la curtea aceea coruptă și risipitoare erau puternice, dar ei au rămas neclintiți. Nicio putere și nicio influență nu i-au putut îndepărta de la principiile pe care le învățaseră în prima parte a vieții prin studierea Cuvântului și a lucrărilor lui Dumnezeu. …
… Aprobarea lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât favoarea celui mai puternic potentat pământesc, mai scumpă decât însăși viața. Era hotărât să rămână statornic în integritatea lui, indiferent care ar fi fost urmarea. „S-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele de la masa împăratului, nici cu vinul pe care-l bea împăratul.” Și, în această hotărâre, a fost susținut de cei trei tovarăși ai lui. – Profeţi şi regi, pp. 482–483

Miercuri, 12 iunie: Credința primei generații

Înainte ca generația care fusese îndrumată de Iosua să fi murit, idolatria a făcut progrese slabe, dar părinții pregătiseră calea pentru cădere. Nesocotirea, de către aceia care intraseră în stăpânirea Canaanului, a restricțiilor puse de Dumnezeu a răspândit o sămânță rea, care a continuat să aducă roade amare în decursul multor generații. Obiceiurile simple le asiguraseră evreilor sănătate corporală, dar contactul cu păgânii a dus la satisfacerea poftelor și a patimilor, a scăzut treptat puterea corporală și a slăbit puterea spirituală și morală. Prin păcatele lor, israeliții s-au despărțit de Dumnezeu, puterea Lui s-a retras de la ei și ei nu li s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. În felul acesta, au ajuns supuși chiar popoarelor pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să le supună. – Patriarhi şi profeţi, pp. 544–545
Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca un lac care se evaporă, și nici ca o fântână crăpată care își pierde comoara. Ea este ca un torent de munte hrănit de izvoare ce nu seacă, ale cărui ape reci și sclipitoare sar din stâncă în stâncă, înviorându-i pe cei obosiți, pe cei însetați, pe cei împovărați. Ea este ca un râu ce curge mereu și, pe măsură ce înaintează, devine tot mai adânc și mai larg, până când apele lui dătătoare de viață se răspândesc peste tot pământul. Torentul care curge pe calea lui cântând își lasă în urmă darul de verdeață și de rodnicie. Iarba de pe malurile lui este de un verde-viu, copacii au un frunziș mai bogat, florile sunt din belșug. Când pământul este uscat și pârjolit de căldura sufocantă a verii, un contur de verdeață arată cursul râului.
Așa stau lucrurile și cu adevăratul copil al lui Dumnezeu. Religia lui Hristos se manifestă ca un principiu însuflețitor și pătrunzător, ca o putere spirituală vie, lucrătoare. Când inima se deschide influenței cerești a adevărului și iubirii, aceste principii se vor revărsa ca niște izvoare în pustie, făcând să apară rodnicie acolo unde acum este uscăciune și sărăcie. – Profeţi şi regi, pp. 233–234
Dacă sunteți copii ai lui Dumnezeu, sunteți părtași ai naturii Sale și nu puteți fi altfel, decât asemenea Lui. Orice copil trăiește prin viața tatălui său. Dacă sunteți copii ai lui Dumnezeu – născuți prin Duhul Său – trăiți prin viața lui Dumnezeu. În Hristos, „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9) și viața lui Isus se arată „în trupul nostru muritor” (2 Corinteni 4:11). Având-o în voi, această viață va da naștere la același caracter și va da pe față aceleași fapte pe care le-a arătat și în El. În felul acesta, veți fi în armonie cu orice învățătură a Legii Sale, pentru că „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul” (Psalmii 19:7). Prin iubire, „neprihănirea Legii” va fi „împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 77–78

Joi, 13 iunie: Mesagerii secolului XXI

Întreaga lume este un câmp misionar vast, iar noi, cei care cunoaștem de multă vreme solia Evangheliei, ar trebui să fim încurajați de gândul că, în zonele care au fost cândva greu accesibile, acum putem intra cu ușurință. Țări care, până nu demult, erau închise față de Evanghelie își deschid porțile și cer să le fie explicat Cuvântul lui Dumnezeu. Regi și prințese deschid porțile care au fost închise mult timp, invitându-i să intre pe cei ce vestesc crucea lui Hristos. Secerișul este într-adevăr mare. Numai veșnicia va dezvălui rezultatele eforturilor bine orientate, care se depun acum.
Providența merge înaintea noastră și Puterea Infinită conlucrează cu eforturile omenești. Ochii care nu văd cum lucrează Domnul sunt cu adevărat orbi și urechile care nu aud chemarea adresată de Marele Păstor oilor Sale sunt surde.
Domnul Hristos dorește mult să-Și extindă influența asupra tuturor minților omenești. El dorește nespus să pună amprenta chipului și a caracterului Său asupra fiecărui suflet. Când a fost pe pământ, Domnul a simțit o nevoie nespusă după simpatie și cooperare, pentru ca Împărăția Sa să se poată extinde și să cuprindă întreaga lume. Acest pământ este proprietatea Sa, pe care a cumpărat-o cu un preț, și Domnul dorește să-i facă pe oameni liberi, curați și sfinți. „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea” (Evrei 12:2). … Neamurile vor primi moștenirea Sa și zonele cele mai îndepărtate ale pământului vor intra în proprietatea Lui. Domnul Hristos va vedea rodul muncii Sale și va fi mulțumit (vezi Isaia 53:11). – Slujitorii Evangheliei, pp. 27–28

Când și-a început lucrarea în Corint, orașul acela aglomerat, bogat și stricat, pervertit de nenumăratele vicii ale păgânismului, apostolul Pavel a zis: „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). …
Astăzi, la fel ca în zilele lui Hristos, lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu nu este făcută de cei care pretind cu zgomot să fie recunoscuţi și sprijiniţi de conducătorii pământești și de legile omenești, ci de aceia care vestesc oamenilor, în Numele Său, acele adevăruri spirituale, care-l vor face pe primitor să trăiască experienţa lui Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Atunci ei vor lucra, la fel ca Pavel, pentru binele oamenilor. El zice: „Noi dar suntem trimiși împuterniciţi ai lui Hristos și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20). – Hristos, Lumina lumii, p. 510
Dacă ne-am gândi mai mult la Domnul Isus, dacă am vorbi mai mult despre El şi mai puţin despre noi, am simţi mai mult prezenţa Sa. Dacă vom rămâne în El, vom fi atât de plini de pace, credinţă şi curaj şi vom avea atât de multe de povestit când ne întâlnim cu fraţii, încât ei vor fi învioraţi prin mărturia noastră clară şi plină de putere despre Dumnezeu. Când se vede în viața creștinului, această recunoștință exprimată spre lauda harului Său are o putere irezistibilă care lucrează spre salvarea sufletelor. – Lift Him Up, p. 249

Vineri, 14 iunie

Studiu suplimentar
Profeţi şi regi, cap. „La curtea Babilonului“, pp. 479–490.
Calea către Hristos, cap. „Bucuria în Domnul”, pp. 115–126.