Vești misionare – 25 mai 2019

De ce mi-am părăsit slujba

Bo

O experiență de-a dreptul remarcabilă m-a determinat să renunț la slujba pe care o aveam de șaptesprezece ani la o fabrică de filatură, pentru a mă dedica în întregime lucrării de evanghelizare în China.

Când aveam treizeci și nouă de ani, fiul meu a vrut să meargă la o școală de meserii pentru a se face strungar. Taxa pentru cei trei ani ar fi fost 10 000 de yeni, bani pe care nu îi aveam.
Mama mea, care era adventistă, a sugerat să ne rugăm pentru asta. Ne-am rugat, însă nu mă așteptam să se întâmple vreo minune.
Când a aflat și ea de această problemă, sora mea a sunat-o pe o prietenă care lucra la școală și a întrebat dacă fiul meu ar putea primi o bursă. Prietena era contabila școlii și a spus că bursele erau doar pentru familiile cu venituri mici și că noi nu ne încadram. Însă, la sugestia ei, fiul nostru a mers înainte cu formalitățile de înscriere.
Între timp, mama, cele patru surori și cu mine am început să punem bani de-o parte. Când am mers la școală să plătim, am fost întâmpinați de doamna contabilă. Ea i-a spus fiului meu să facă o cerere și apoi a dus-o la director.
Privind cererea, directorul a întrebat: „Cu cât ar trebui să-l ajut pe acest elev?”
„De dumneavoastră depinde”, a răspuns doamna contabilă.
Directorul a scris „500” pe scrisoare.
Când doamna contabilă s-a întors cu scrisoarea, eram tare bucuros. Nu știam exact la ce se referă acel număr, însă chiar și o reducere de 500 de yeni ar fi fost de mare folos.
Am dus scrisoarea la casierie.
– Vreți să plătiți pentru un singur an sau pentru toți trei? ne-a întrebat doamna.
– Toți trei, am răspuns eu.
După ce a făcut câteva calcule, casiera ne-a spus:
– Mai aveți de plătit 2 700 de yeni.
Am fost cu toții șocați! Nu știam ce se întâmplase sau cum ajunsese la acea cifră. Nici până în ziua de azi nu am aflat.
Credința mea în Dumnezeu fusese superficială până în acea zi. După acea experiență însă, mi-am dat seama că lui Dumnezeu Îi pasă de noi și m-am hotărât să-L slujesc cu toată inima mea. Nu am multe daruri, însă am hotărât că pot ajuta la păstrarea curățeniei în biserică și pot să fac vizite.
Astăzi am cincizeci și patru de ani și am în grijă cinci biserici. Nu mă simt vrednic să fiu numit „slujitor al Evangheliei”. Cred însă că Dumnezeu Se află la conducere și că mă va ajuta să îndeplinesc această lucrare.

O parte din darurile strânse în Sabatul al treisprezecelea din trimestrul 3 al anului 2018 au fost trimise pentru plantarea unei biserici într-un oraș din China, proiect început cu deschiderea unui centru de influență.