Ediția instructori (st. 8)
PRIVIRE GENERALĂ
În timpurile Bibliei, era important să ai copii. Femeile căsătorite Îl implorau pe Dumnezeu să le dea copii. Uneori, El intervenea miraculos pentru a le împlini cererea (să ne gândim cât a plâns Ana la sanctuar sau că Rahela considera moartea de preferat infertilităţii). Astăzi, subiectul acesta complex angajează un spectru larg de aspecte ca infertilitatea, controlul nașterilor, avortul, adopția, a fi părinte singur și metodele de disciplinare. Oricare ar fi povara pe care o poartă cineva în ce privește copiii, să nu uităm că Dumnezeu este foarte preocupat de situația fiecărei familii. Aceasta este partea ușoară. Partea grea este să extinzi această preocupare la tine sau la aceia care crezi că au luat decizii greșite cu privire la copiii lor.
Creșterea copiilor poate fi considerată o ramură a lucrării de a forma ucenici. Deși Scriptura oferă nestemate de îndrumare parentală (2 Corinteni 12:14; Efeseni 6:4; Coloseni 3:21), majoritatea familiilor prezentate de Biblie ne oferă exemple despre ce să nu faci în creșterea copiilor (de exemplu, favoritisme, neglijarea disciplinei, o viață neevlavioasă). Dar dacă putem învăța din greșelile lor și din propriile greșeli, atunci fiecare copil va fi o stea în coroana cerească a părinților săi. Cu toate acestea, în speranța că fiicele și fiii noștri vor fi salvați, Proverbele 22:6 a fost invocat într-un mod care nu se armonizează bine cu libertatea de alegere și cu metanarațiunea marii lupte. Prin cele ce urmează, dorim să aducem claritate asupra acestui text, oferind și câteva opțiuni de interpretare.
COMENTARIU
Scriptură
Proverbele 22:6 este un verset rar, care are exact măsura de ambiguitate în ce privește traducerea și însemnătatea teologică pentru a produce fie speranță existențială, fie o traumă psihologică, fie și una, și cealaltă. În limba engleză, Proverbele 22:6 se află pe lista scurtă a colecției de traduceri greșite a lui Douglas Stuart, „My Favorite Mistranslations”, prezentată în prelegerile sale de leadership de la W.H. Griffith Thomas Memorial, ținute în februarie 2013. Studierea acestui verset poate fi o sursă de entuziasm și surpriză, care ne va îndemna la aprofundare. Acest verset este, fără îndoială, cel mai cunoscut sau citat verset din Vechiul Testament, referitor la creșterea copilului, și ne propunem să îl analizăm în timp ce reflectăm asupra rolului de părinte pentru studiul din această săptămână.
Traducerea standard
O traducere standard este cea urmată de aproape toate traducerile în limba engleză (și de numeroase traduceri în limbile germană și franceză – și în traducerea Cornilescu – n.t.), care sunt destul de apropiate de Versiunea King James: Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Proverbele 22:6).
Indiferent cum am traduce acest text, nu înseamnă că orice copil răzvrătit și care s-a îndepărtat de calea cea bună este dovada greșelilor părinților. Să eliminăm acest gând. Întotdeauna trebuie să ținem cont de genul textului literar, iar acesta se încadrează într-o antologie a înțelepciunii – proverbe și maxime. Un proverb poate include și o listă de excepții și de excluderi. Prin urmare, acest verset trebuie luat ca un principiu general – experiențele din primii ani ai copilăriei pot avea consecințe pe termen lung. Vinovăția și sau asigurarea părintească reflectată în întrebarea: „Când va porni copilul meu pe calea cea bună?” trebuie să se transforme în cugetare părintească, în lecții învățate și în rugăciune continuă.
Susținătorii traducerii standard insistă pentru expresia „calea pe care trebuie să o urmeze”, dar în ebraică scrie: „Învață-l pe copil conform cu calea lui – cu calea pe care o urmează el.” Cu toate acestea, traducătorii, preluând ideea generală a Proverbelor, au fost convinși contextual că în acest caz „calea” era calea cea dreaptă și înțeleaptă pe care o susținea Solomon, astfel că au inserat cuvântul „trebuie” ca să păstreze ideea. Alţii consideră că expresia „calea lui” se referă la înclinațiile vocaționale și talentele copilului și textul spune să-l încurajăm pe copil în acea direcție. Această perspectivă este și cea adoptată de Comentariul biblic AZŞ la acest verset, unde se subliniază că „ocupația aleasă pentru întreaga viață trebuie să fie în armonie cu înclinația naturală.” – vol. 3, p. 1020. Totuși unii consideră că acest punct de vedere îi impune textului o perspectivă psihologică anacronică, aflată în afara temelor Proverbelor.
Alte traduceri
O altă traducere contestă introducerea lui „trebuie” în expresia „calea pe care trebuie să o urmeze” și consideră că textul ebraic trebuie tradus: „calea lui”. Doug Stuart și alții au o problemă cu traducerea cuvântului ebraic na’ar cu „copil” și optează pentru „un tânăr adult necăsătorit”. (Doug Stuart, „My Favorite Mistranslations”, Griffith, 2013, pe https://www.youtube.com/watch?v=DJnnbIypnz8&t=16s.) În lumina acestei propuneri, versetul îi implică mai degrabă pe adolescenți decât pe copiii mici. Stuart propune: „Învață un adolescent să meargă pe calea lui și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Astfel, textul este înțeles ca o asigurare, nu cu sensul că a fi un părinte bun garantează rezultate bune, ci că a fi un părinte slab, care satisface „calea” nedisciplinată a adolescenților, conduce la rezultate dezastruoase pe termen lung. În susținerea acestei idei, Stuart citează traducerea filozofului evreu Rabbi Levi ben Gershon: „Învață-l pe copil conform înclinațiilor lui rele și el va continua pe calea lui rea întreaga viață.”
De ce această traducere apare mai frecvent în versiunile moderne? Există, probabil, o anumită inerție de traducere generată de traducerea timpurie, cunoscută. Gordon Hugenberger sugerează un posibil prim pas greșit. „Este posibil ca primii traducători să fi ratat această înțelegere a textului ca o avertizare nu din cauza vreunei dificultăți a frazei ebraice, ci pentru că prima propoziţie are o construcţie care sugerează o poruncă ironică. Ea îl îndeamnă pe cititor să facă ceva ce nu ar trebui făcut: «Învață-l pe copil conform căii lui.» De fapt, un astfel de instrument retoric este foarte obișnuit în literatura înțelepciunii, precum cartea Proverbele, care folosește sarcasmul pentru un efect pozitiv. Compară cu Proverbele 19:27: «Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura şi te vei îndepărta de cuvintele înţelepciunii.»”– Gary D. Practico și Miles V. Van Pelt, Basics of Biblical Hebrew Grammar, p. 163
O interpretare mai veche de o mie de ani
„Traducerea” următoare este mai mult o interpretare istorică decât o traducere, dar are suficiente dovezi convergente ca să facă din ea o posibilitate chinuitoare.
În Codexul de la Leningrad, care este cel mai vechi manuscris complet al Bibliei ebraice, sunt numeroase adnotări. Acestea au fost scrise de masoreți, scribi și cărturari iudei din perioada 600–1000 d.Hr., care au pus semne diacritice în jurul consoanelor textului ebraic, în încercarea de a standardiza pronunția. Cu alte cuvinte, aceștia au adăugat la text un sistem de vocale, astfel încât comunitatea iudaică să nu uite cum se pronunțau cuvintele ebraice. De asemenea, ei au scris pe margine note tehnice și lingvistice. Aceste note ne pot deschide o fereastră, după mai bine de o mie de ani, ca să putem înțelege Proverbele 22:6.
Înțelegerea masoretică a textului din Proverbele 22:6 merge în trecut până la Enoh și la pronunțarea numelui său. În ebraică există două moduri de a scrie numele Enoh. Masoreții au notat pe marginea textului variantele.
Dar numele Enoh nici nu apare în Proverbele 22:6… Sau apare? Întâmplător, forma verbului „a învăța” folosită în Proverbele 22:6 are aceeași grafie cu grafia defectuoasă a numelui Enoh.
Mai mult decât atât, masoreții fac o adnotare la Proverbele 22:6 legată direct de cuvântul ebraic „Enoh/învață”. O traducere aproximativă a notei marginale masoretice de la Proverbele 22:6 ar suna astfel: „În două cazuri, cuvântul [hanoch] începe un vers(et) … Metusala.”
În lumina acestor note marginale, pare plauzibil ca masoreții să se fi gândit la Enoh atunci când citeau Proverbele 22:6 și, posibil, și la Metusala. Iată o interpretare bazată pe exprimarea lui Joseph Lukowski, căruia îi datorăm această discuție: „[Folosește exemplul lui Enoh] pentru un copil conform cu calea lui [adică a lui Enoh]; chiar și când va fi bătrân [ca Metusala] nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). – https://hermeneutics.stackexchange.com/questions/21709/what-isthe-proper-translation-of-proverbs-226/21787#21787. O parafrazare mai lejeră a interpretării lui Lukowski: „Crește-ți copiii în calea lui Enoh și vor rămâne credincioși până vor ajunge la vârsta lui Metusala.”
Ar fi foarte posibil ca masoreții să fi considerat aceste verset ca pe o încurajare pentru părinți să-ș i crească astfel copiii încât să-L cunoască personal pe Dumnezeu și să umble cu El așa cum a umblat Enoh. Ca rezultat, o viață de stăruință în neprihănire îi va duce până la o vârstă înaintată (vezi Exodul 20:12) – așa cum a trăit cel mai bătrân om de pe pământ, fiul lui Enoh, Metusala.
APLICAŢIA
Toți vrem ca fiii și fiicele noastre să umble pe calea lui Enoh, indiferent dacă masoreții s-au gândit la el în Proverbele sau nu. Faptul că Enoh nu a cunoscut niciodată moartea servește drept analogie pentru speranța pe care o avem, că nici copiii noștri nu vor cunoaște vreodată moartea a doua (Apocalipsa 20:14).
1. Cum putem face ca „umblarea cu Dumnezeu” să fie de dorit pentru copiii noștri, astfel încât să vrea să o experimenteze la fel de mult cât vrem noi, părinții, pentru ei?
2. Un prezentator creștin care tocmai încheiase un proiect editorial a adus mulțumiri publice familiei lui pentru susținerea pe care i-o oferise: „Vreau să-i mulțumesc soției mele, care m-a ajutat într-un mod iubitor, … și copiilor mei, care, tot într-un mod iubitor, m-au împiedicat să lucrez.” Copiii pot fi atât o binecuvântare, cât și o încercare (poate că încercarea este binecuvântare). În ce fel copiii din viața ta te-au ajutat să te maturizezi și să-ț i modelezi caracterul?
