Ediția instructori (st. 13)

Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 21:5

Pasajul studiat: Apocalipsa 19–22 se deschide cu evenimentele finale de dinaintea și din timpul revenirii lui Isus (Apocalipsa 19) și le oferă apoi cititorilor o imagine despre evenimentele imediat următoare, despre mileniu (Apocalipsa 20) și despre veșnicie (Apocalipsa 21 și 22).

Introducere: Ultimele patru capitole din Apocalipsa ne oferă cea mai clară și mai detaliată relatare biblică despre evenimentele de dinaintea, din timpul și de după a doua venire. Indicii despre mileniu găsim și în alte părți ale Bibliei (1 Corinteni 15:20-22; Isaia 26:19-21), însă doar aici se precizează exact cât va dura această perioadă. Relatarea despre cei o mie de ani apare între scena celei de-a doua veniri a lui Isus și scena întoarcerii Sale, împreună cu cetatea Noul Ierusalim, pe acest pământ.

Temele studiului:
I. Cum va înnoi Dumnezeu pământul: îl va transforma pe cel vechi sau va face unul nou?
Semnificația termenului „nou” din expresia „pământ nou”.
II. Relația dintre căderea Babilonului și pecetea a cincea
III. Trei concepții despre mileniu
IV. Va fi plictisitoare veșnicia? Ce vor face credincioșii în tot acest timp?
V. Fundalurile care explică Noul Ierusalim
VI. Forma Noului Ierusalim

Aplicația pentru noi: Secțiunea aceasta analizează scopul urmărit de Dumnezeu prin cei o mie de ani din Apocalipsa și prin profeția biblică. Partea finală a secțiunii tratează despre atitudinea pe care ar trebui să o avem față de învățăturile din Apocalipsa.

Partea a II-a: COMENTARIU

Vezi introducerea de la Partea I pentru un rezumat al capitolelor 19–22 din Apocalipsa.

Temele principale ale studiului 13 pe larg:

I. Cum va înnoi Dumnezeu pământul: îl va transforma pe cel vechi sau va face unul nou?

Apocalipsa 20:11 declară că pământul vechi și cerul „au fugit” dinaintea Celui care șade pe scaunul de domnie cel mare și alb. Sinonimele lui „a fugi” (gr. ephugen) sunt „a pieri” și „a dispărea”. De vreme ce „nu s-a mai găsit loc pentru ele” după ce au dispărut, poate însemna că Dumnezeu, când va face „toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5), va face un pământ complet nou și nu va „recicla” materiile celui vechi. Pe de altă parte, partea de miercuri a studiului arată că „nou” în greacă (kainos) se referă la un lucru vechi reînnoit, refăcut, nu la un lucru făcut pentru prima dată (vezi 2 Corinteni 5:17). Observă însă Marcu 2:21, unde „nou” are sensul de făcut pentru prima dată.
De asemenea, este interesant că Geneza 1 pare a descrie crearea pământului la început ca pe o activitate de organizare a unor elemente existente și nu ca pe o producere din nimic (Geneza 1:1-3). Unii înțeleg din Geneza 1:1 că Dumnezeu a creat mai înainte întreaga materie a pământului. Ce știm sigur totuși este că El nu este dator materiei preexistente.

II. Relația dintre căderea Babilonului și pecetea a cincea

Secțiunea din Sabat după-amiază conține următoarea afirmație: „Prin distrugerea Babilonului, primește în sfârșit răspuns rugăciunea martirilor din scena peceții a cincea.” Ce argumente avem în acest sens? Apocalipsa 19:1,2 face aluzie clară la Apocalipsa 6:10, unde sufletele de sub altar strigă la Dumnezeu: „Până când, Stăpâne, … zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru?” Textul original din greacă spune așa: „Până când… nu judeci (gr. krineis) și nu răzbuni (gr. ekdikeis)?” În ce privește suflete de sub altar, nu există nicio dovadă că Dumnezeu judecă sau răzbună sângele lor.

Lucru interesant însă, Apocalipsa 19 folosește aceleași două cuvinte, „a judeca” și a răzbuna” la timpul trecut pentru a descrie căderea Babilonului. Marea gloată din cer se bucură de faptul că Dumnezeu „a judecat (gr. ekrinen) pe desfrânata cea mare… și a răzbunat (gr. exedikêsan) sângele robilor Săi din mâna ei” (Apocalipsa 19:2).

III. Trei concepții despre mileniu

1. Premilenialismul: a doua venire a lui Isus are loc înainte de cei o mie de ani.

2. Postmilenialismul: a doua venire are loc la finalul celor o mie de ani.

3. Amilenialismul: cei o mie de ani sunt doar o metaforă pentru întreaga eră creștină; perioada aceasta nu ar trebui luată literal; în acesta condiții, ar însemna că prima înviere (Apocalipsa 20:4,5) de la începutul mileniului ar fi una spirituală, ar fi mai degrabă noua viață adusă de Evanghelie (Ioan 5:22-25; 2 Corinteni 5:17).
Ce argumente biblice avem în favoarea premilenialismului, poziția adventiștilor de ziua a șaptea cu privire la cei o mie de ani din Apocalipsa 20?

1. Structura cărții Apocalipsa. Balaurul (Apocalipsa 12), fiara (Apocalipsa 13), prorocul mincinos (Apocalipsa 13) și Babilonul intră în scenă în această ordine. Și apoi ies din scenă în ordine inversă: Babilonul (Apocalipsa 18), prorocul mincinos (Apocalipsa 19), fiara (Apocalipsa 19) și balaurul (Apocalipsa 20). Dacă fiara, prorocul mincinos și Babilonul au ieșit din scenă până la Apocalipsa 20:3, atunci, logic, mileniul trebuie să fie după a doua venire.
2. În mod normal, „a învia” (Apocalipsa 20:4, gr.: ezêsan; Apocalipsa 20:5, gr.: anastasis) are sensul de a reveni la viață în trup, nu în spirit (Ioan 11:25; Romani 14:9; Apocalipsa 2:8;13:14).
3. Învierea celor cărora li s-a tăiat capul (Apocalipsa 20:4) trebuie să fie mai mult decât una spirituală.
4. „Sufletele celor ce li se tăiase capul” au suferit din cauză că au acceptat Evanghelia. Învierea lor nu are cum să semnifice venirea lor la viață prin Evanghelie, învierea lor are loc după decapitare. Cuvântul tradus aici prin „a tăia capul” (gr.: pepelekismenôn) nu are sens spiritual.

IV. Va fi plictisitoare veșnicia? Ce vor face credincioșii în tot acest timp?

Biblia arată că păcătoșii răscumpărați vor îndeplini în veșnicie trei roluri semnificative: ei vor fi împărați, preoți și cercetători.

1. Apocalipsa arată că păcătoșii răscumpărați I se vor alătura lui Dumnezeu la conducerea universului (Apocalipsa 3:21; 7:15-17). A sta împreună cu Isus pe tronul Lui înseamnă a lua parte la guvernarea universului.

2. Ei vor fi împărați și preoți pentru Domnul. În lumea antică, două categorii de oameni erau considerate a avea statut înalt. În domeniul politic, cel mai înalt statut îl deținea împăratul, iar în domeniul religios, preotul. Se spune că puterea corupe, însă riscul acesta nu mai există în cazul celor deveniți modești prin suferință. A fi preot în eternitate înseamnă să îndeplinești un rol de conducere în închinare (Apocalipsa 5:9-13) și să dai o mărturie specială pe baza experienței personale în ce privește păcatul și consecințele lui (Apocalipsa 14:3). Celui credincios în puține lucruri i se vor da în grijă multe lucruri (Matei 25:21)!

3. Școala poate părea uneori o tortură, însă adevărata învățare este o plăcere. Dumnezeu a sădit curiozitatea în sufletul nostru și puține lucruri ne aduc o așa mare satisfacție ca descoperirea. Când învățăm în ritmul nostru, când învățăm despre domeniile care ne interesează, când curiozitatea ne stimulează să fim atenți, învățarea este cea mai plăcută experiență din câte există. Iar în univers sunt atât de multe de descoperit! În cer vom avea timp din belșug să învățăm și să ne dezvoltăm, și învățarea va fi o adevărată desfătare!

V. Fundalurile care explică Noul Ierusalim

Viziunea despre Noul Ierusalim își are temeiul în Scriptură. Râul care iese din scaunul de domnie (Apocalipsa 22:1) și pomul vieții (Apocalipsa 22:2) amintesc de Grădina Edenului. Lumina cetății și forma ei cubică (Apocalipsa 21:11,16) amintesc de cortul întâlnirii și de templu (Exodul 40:34,35; 1 Împărați 6:20; 1 Împărați 8:11). În Biblie, doar două lucruri au formă cubică: Locul Preasfânt și Noul Ierusalim. Însuși numele „Noul Ierusalim” ne trimite cu gândul la capitala regatului lui David. Multe alte aspecte ale designului cetății amintesc, de asemenea, de templul văzut de Ezechiel în viziune (Ezechiel 40–48). Și numeroase detalii ale Noului Ierusalim evocă făgăduințele făcute biruitorilor în scrisorile către cele șapte biserici (de exemplu, pomul vieții în Apocalipsa 2:7; 22:2). Prin urmare, viziunea despre Noul Ierusalim nu este de sine stătătoare, ci se împletește cu multe evenimente din istoria lucrării lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

VI. Forma Noului Ierusalim

Lungimea, lățimea și înălțimea Noului Ierusalim sunt egale, fapt ce sugerează o formă cubică (Apocalipsa 21:16). Majoritatea și-l imaginează de forma aceasta și probabil că este corect așa. Descrierea Noului Ierusalim utilizează din abundență numărul 12 – 12 porți, 12 temelii, 144 de coți are zidul în înălțime, 12 000 de stadii măsoară cetatea (Apocalipsa 21:12-21). Cubul are 12 muchii. Deși textul nu precizează ce formă are cetatea, forma cubică ar corespunde simbolismului și amintește de Locul Preasfânt.

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

1. De ce mai este nevoie de mileniu, dacă a doua venire pare că pune capăt tuturor lucrurilor?
a) O perioadă de recuperare pentru cei drepți. În cer nu vor avea loc convertiri, dar va exista necesitatea de dezvoltare personală și relațională. Apocalipsa 22:2 spune că frunzele pomului vieții vor servi la vindecarea neamurilor. Vor ajunge în cer oameni care ți-au fost antipatici sau pe care nu te-ai aștepta să-i întâlnești acolo. Iar alții pe care te-ai aștepta să-i vezi acolo, nu vor fi. Cei o mie de ani vor fi o ocazie de informare, de dezvoltare și de tranziție la viața veșnică.
b) O perioadă de examinare pentru cei drepți. Cei răscumpărați vor putea să cerceteze „cărțile” din cer și să primească răspuns la întrebările pe care le au despre Dumnezeu, despre cei dragi care nu au fost mântuiți și despre diferite aspecte ale marii lupte. Sunt multe întrebări care vor primi răspuns atunci.
c) O perioadă de demonstrare a caracterului lui Satana și al urmașilor lui. La finalul mileniului, Satana și urmașii lui vor dovedi pentru o ultimă oară caracterul lor distructiv. Această probă finală îi va consolida definitiv pe cei răscumpărați în loialitatea față de Dumnezeu.

2. Care este scopul principal al cărții Apocalipsa? Scopul profeției nu este să ne satisfacă nouă curiozitatea despre viitor, ci să ne învețe cum să trăim acum. Apocalipsa ne ajută să ne pregătim pentru timpul sfârșitului, iar până atunci, ne dă speranță, sens și scop în viață, așa cum le-a dat la milioane de creștini (Apocalipsa 1:3).