Ediția instructori (st. 12)

Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 17:14

Pasajul studiat: Apocalipsa 17 și 18 au ca subiect principal căderea Babilonului de la sfârșitul istoriei pământului.

Introducere: Apocalipsa 17 descrie ridicarea și căderea Babilonului din timpul sfârșitului, pe care îl reprezintă prin imaginea unei femei, marea desfrânată (Apocalipsa 17:18). Apocalipsa 18 descrie și el căderea Babilonului, însă, de data aceasta, prin imaginea unei cetăți, cetatea cea mare (vers. 10,16,18,19).

Temele studiului:

I. Trei alianțe mondiale în timpul sfârșitului

Fiecare dintre simbolurile din Apocalipsa se încadrează într-una dintre cele trei mari alianțe formate în următoarele domenii: (1) religie, (2) guvernare sau putere politică și (3) grupul „sfinților”.

II. Diferența dintre viziuni și explicațiile lor

Într-o viziune, profetul poate fi transportat în orice timp și în orice loc, însă explicațiile viziunii sunt legate de timpul și de locul în care trăiește profetul.

III. Identitatea celor șapte împărați din Apocalipsa 17:10

Pentru a înțelege identitatea celor șapte împărați din Apocalipsa 17:10, trebuie identificată perioada de domnie a împăratului al șaselea.

IV. Relatarea din Apocalipsa 17

Rezumatul evenimentelor din timpul sfârșitului în lumina temei 1.

Aplicația pentru noi: Secțiunea aceasta se ocupă de modul în care ar trebui să ne raportăm la creștinii din alte biserici, din moment ce știm că Dumnezeu are acolo mulți urmași credincioși care nu au auzit încă avertizarea de a ieși din Babilon. Ea se mai ocupă și de asemănările și diferențele semnificative dintre femeile din Apocalipsa 12 și 17 și de pregătirile pe care trebuie să le facă poporul lui Dumnezeu pentru revenirea lui Hristos.

Partea a II-a: COMENTARIU

În Apocalipsa 17 și 18, Babilonul obține sprijin din partea puterilor politice în vederea războiului împotriva sfinților (Apocalipsa 17:6). În cele din urmă însă, puterile acestea se întorc împotriva lui și îl distrug (vers. 16).

Apocalipsa 18 repetă de trei ori regretul puterilor lumii pentru faptul că i-au acordat sprijin (vers. 9-19). Căderea Babilonului este deplânsă de lume, dar este un motiv de bucurie pentru sfinți (vers. 20).

Temele principale ale studiului 12 pe larg:

I. Trei alianțe mondiale în timpul sfârșitului

Capitolele 16–18 din Apocalipsa cuprind o serie de imagini uluitoare despre puterile și grupările din timpul sfârșitului. La o analiză atentă, reiese că multe dintre aceste imagini reprezintă de fapt același lucru, doar că îl descriu diferit. De exemplu, cele șapte capete ale fiarei simbolizează același lucru ca și cei șapte munți sau cei șapte împărați (Apocalipsa 17:9,10). La fel, marea desfrânată (Apocalipsa 17:1) este una şi aceeaşi cu femeia care șade pe fiară (Apocalipsa 17:3) și cu Babilonul cel mare (Apocalipsa 17:5). Cum notam în studiul 11, tema 1, poporul lui Dumnezeu primește și el mai multe nume în cartea Apocalipsa.

Fiecare dintre diversele imagini din capitolele acestea poate fi corelată cu una dintre cele trei mari alianțe care se formează în ultima perioadă a istoriei pământului:

1. Alianța mondială a instituțiilor religioase unite împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său credincios, numită Babilonul, marea desfrânată, cetatea cea mare și femeia care șade pe fiară.

2. Alianța mondială a puterilor lumii, politice și militare. Și ea primește mai multe nume: râul Eufrat (Apocalipsa 16:12), împărații întregului pământ (vers. 14), cetățile neamurilor (vers. 19), apele mari (Apocalipsa 17:1), împărații pământului, locuitorii pământului (vers. 2), fiara (vers. 3), cele șapte capete, șapte munți, șapte împărați (vers. 9,10) și cele zece coarne (vers. 12,13). Puterile acestea mai sunt reprezentate în capitolul 18 și prin imaginea împăraților (vers. 9), la care se adaugă negustorii (vers. 11) și cei ce câștigă din comerțul pe mare, marinarii (vers. 17).

3. Există și o alianță, o grupare a sfinților de pe tot pământul, din timpul sfârșitului, care apare cu următoarele nume: cei pecetluiți (Apocalipsa 7:1-3), cei 144 000 (vers. 4-8), rămășița (Apocalipsa 12:17), sfinții (Apocalipsa 14:12), cei care își păzesc hainele (Apocalipsa 16:15), cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu Mielul (Apocalipsa 17:14). La tema 4, vom analiza succint relatările despre aceste trei alianțe din zilele finale ale istoriei lumii.

II. Diferența dintre viziuni și explicațiile lor

În profeția apocaliptică, există o diferență semnificativă între viziuni și explicațiile lor. Când se află în viziune, profetul poate ajunge oriunde în spațiu și în timp. Evenimentele din viziune nu se desfășoară neapărat în spațiul și în timpul în care a trăit profetul. Ulterior însă, când primește explicația viziunii, explicațiile sunt ancorate întotdeauna în spațiul, timpul și circumstanțele în care a trăit el.

Spre exemplu, în Daniel 2, în viziunea despre chipul cel mare și despre piatra care s-a transformat într-un munte și care a umplut întreg pământul (vers. 31-36), Nebucadnețar este purtat în viziune până la sfârșitul timpului. Însă explicația pe care i-a oferit-o profetul este profund ancorată în timpul și locul respectiv. Ea începe cu afirmația directă: „Tu ești capul de aur!” (vers. 38). Mai departe, este lămurit că celelalte împărății vor urma după el (vers. 39), după perioada în care avea să domnească el.
La fel, profeția apocaliptică din Daniel 7 este alcătuită tot din două părți: viziunea propriu-zisă (vers. 2-14,21,22) și explicația viziunii (vers. 15-20,23-27). Profetul ia act de toate elementele viziunii, inclusiv de evenimentele finale, însă în explicație se arată că viziunea este în esență despre experiența viitoare a poporului lui Daniel (vers. 17,18,23-27). Aceeași structură poate fi observată în Daniel 8 și în Zaharia 4.
Profeții nu înțeleg întotdeauna evenimentele doar în urma viziunii propriu-zise. Ei au nevoie de o explicație pentru a o înțelege. Și, din moment ce este oferită pentru binele profetului, explicația se bazează pe timpul, locul și circumstanțele în care a trăit el. Lucrul acesta are implicații profunde asupra interpretării textelor apocaliptice dificile, precum Apocalipsa 17:7-11, după cum vom vedea la tema 3.

III. Identitatea celor șapte împărați din Apocalipsa 17:10

Tema 2 ne este utilă în rezolvarea uneia dintre cele mai dificile probleme din toată Apocalipsa: identitatea celor șapte împărați din Apocalipsa 17:10. Este clar că ei se succed, însă care este momentul de început al domniei lor și la ce perioadă se referă îngerul când spune că „unul este”? Este vorba despre o putere din timpul lui Ioan sau din altă perioadă a istoriei lumii?
O interpretare răspândită este cea potrivit căreia cei șapte împărați sunt șapte papi consecutivi. Momentul de început este considerat de regulă anul 1929, când Mussolini i-a redat Vaticanului suveranitatea asupra bisericii, iar perioada se încheie cu ultimul papă din istoria pământului. Poziția aceasta a susținut frecvent că papa actual este fie ultimul, fie penultimul papă. Ea a condus la stabilirea de date.
O a doua interpretare are destulă popularitate printre cercetătorii adventiști de ziua a șaptea. Ea susține că împăratul al șaselea, despre care se spune „unul este” (Apocalipsa 17:10), domnește între 1798 și 1929, când papalitatea nu a avut putere pământească. Cei cinci împărați care au căzut ar fi deci: Babilonul, Persia, Grecia, Roma și papalitatea medievală. „Unul este” ar desemna timpul în care biserica nu deține putere pământească. Împăratul al șaptelea ar domni astăzi, adică ar fi puterea restaurată a Vaticanului.
Însă principiul prezentat la tema 2 de mai sus elimină ambele opțiuni, dacă este aplicat aici. Pasajul despre cei șapte împărați nu face parte din viziunea propriu-zisă (Apocalipsa 17:3-6), ci din explicația viziunii (Apocalipsa 17:7-18). Prin urmare, împăratul care este trebuie să fie cel care domnea la momentul când Ioan a primit viziunea, altminteri viziunea nu ar avea sens. Dacă împăratul din explicație este Roma păgână din vremea lui Ioan, atunci cei cinci care au căzut ar fi superputerile din lumea vechi-testamentară: Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia și Grecia. „Împăratul” al șaptelea ar fi atunci papalitatea medievală, iar cel de-al optulea (Apocalipsa 17:11), care este din numărul celor șapte, ar fi Babilonul revenit la viață în capitolul 17, o entitate care se va manifesta deplin în viitor.

IV. Relatarea din Apocalipsa 17

După cum am văzut la tema 1, în timpul sfârșitul se formează trei alianțe mondiale: alianța instituțiilor religioase opuse lui Dumnezeu, alianța puterilor politice ale lumii și alianța sfinților. Toate trei se formează la ultima proclamare mondială a Evangheliei (Apocalipsa 14:6,7) și a contrafacerii ei (Apocalipsa 16:13,14). Prin evanghelia falsă a demonilor (Apocalipsa 16:13,14), Babilonul (triada demonică – vers. 19) cooptează puterile lumii (vers. 14,16). Babilonul „șade” pe fiară (Apocalipsa 17:2-7). Instituțiile religioase unite domină pentru scurt timp guvernele lumii, vărsându-și furia asupra sfinților (Apocalipsa 17:6; 13:15-17). Însă, în momentul în care Dumnezeu intervine (Apocalipsa 17:17) și seacă sistemul de suport al Babilonului (puterile politice/laice – Apocalipsa 16:12), puterile acestea se întorc împotriva lui și îl distrug (Apocalipsa 17:16). Dumnezeu Își scapă astfel rămășița de la distrugere (vers. 14). După căderea Babilonului, puterile lumii își găsesc sfârșitul la a doua venire (Apocalipsa 19:17-21).

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

1. Rămășița credincioasă lui Dumnezeu are misiunea de a-i chema pe ceilalți credincioși ai Săi să iasă din Babilon (Apocalipsa 18:4). Ce înseamnă aceasta pentru noi astăzi? Să nu ne lăsăm duși în eroare de masca de creștinism a Babilonului din timpul sfârșitului, principalul dușman al lui Dumnezeu. Și să învățăm de la Isus! El i-a iubit și pe conducătorii religioși și pe zeloții care se opuneau lucrării Sale (Luca 6:15; Marcu 12:28-34).

2. Ce concluzii putem trage din descrierile celor două femei din Apocalipsa 12 și 17? Deși seamănă, fiecare simbolizând o entitate religioasă, ele sunt diferite: desfrânata Babilon simbolizează o formă falsă de creștinism, iar femeia din capitolul 12 este biserica lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Ioan se miră (Ioan 17:6) tocmai din cauză că și biserica apostată are o înfățișare creștină. Lucrul acesta ar trebui să ne arate că se poate întâmpla să credem că Îl urmăm pe Dumnezeu (Ioan 16:2) și totuși să fim pierduți din cauza mândriei și a încăpățânării.