Ediția instructori (st. 6)
Partea I: PRIVIRE GENERALĂ
Textul-cheie: Apocalipsa 6:17
Pasajul studiat: Apocalipsa 7 răspunde la întrebarea din Apocalipsa 6:17: Cine va putea sta în picioare la a doua venire a lui Isus?
Introducere: Capitolul 7 răspunde la întrebarea din Apocalipsa 6:17. Vom discuta aici despre cei 144 000, care sunt sigilaţi, și despre marea mulțime în haine albe.
Temele studiului:
I. Semnificația sigiliului și a sigilării
Documentele sunt sigilate pentru a secretiza sau pentru a valida conținutul lor. Oamenii sunt sigilați pentru a arăta cui îi aparțin sau pentru a fi protejați.
II. Efeseni 4:30 și conflictul cosmic
În context, întristarea Duhului Sfânt este o versiune în miniatură a conflictului cosmic.
III. Numărul 144 000 este literal sau simbolic?
Studiul susține interpretarea simbolică a acestui număr (detalii la tema 3, pe larg).
IV. Cei 144 000 și marea gloată sunt două grupuri diferite sau două moduri de a-l descrie pe poporul lui Dumnezeu de la sfârșit?
Există două concepții în biserică în această privință (vezi dezbaterea de la secțiunea de comentarii).
V. Romani 3:19-23 și semnificația expresiei „fără vină” (Apocalipsa 14:5)
Studiul aduce Romani 3 ca argument că expresia „fără vină” nu înseamnă desăvârșire absolută (vezi tema aceasta pe larg).
Aplicația pentru noi: Participanții sunt invitați să se gândească la faptul că, în prezent, Dumnezeu limitează răul la semnificația imaginilor militare din Apocalipsa 7:1-8 și a cântării celei noi pe care doar cei 144 000 de mii o pot învăța (Apocalipsa 14:3).
Partea a II-a: COMENTARIU
Capitolul 7 apare ca o paranteză între pecetea a șasea (Apocalipsa 6:12-17) și pecetea a șaptea (Apocalipsa 8:1). Capitolul 6 se termină cu scena în care cei care I s-au împotrivit lui Dumnezeu le cer stâncilor și munților să-i ascundă de Fața Lui și de mânia Mielului (vers. 15,16) și în care ei ridică întrebarea: „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui și cine poate sta în picioare?” (vers. 17). Întrebarea aceasta primește răspuns în capitolul 7, unde sunt două descrieri: cei 144 000 (vers. 4-8) și marea gloată (vers. 9-14). Cine vrea să supraviețuiască dezastrelor care însoțesc venirea lui Hristos trebuie să fie sigilat (vers. 1-3), să fie mântuit de Dumnezeu (vers. 10) și să aibă hainele spălate în sângele Mielului (vers. 14). Rezultatul este formarea unui popor care stă înaintea tronului lui Dumnezeu și care Îi slujește în Templul Lui (vers. 15). Scopul capitolului 7 în contextul mai larg este identificarea poporului lui Dumnezeu care va trăi chiar înainte de revenirea lui Hristos.
Temele principale ale studiului 6 pe larg:
I. Semnificația sigiliului și a sigilării
Odinioară, o carte era pecetluită din două motive: pentru a-i secretiza sau tăinui conținutul (Isaia 29:11; Apocalipsa 10:4) ori pentru a-l valida, pentru a arăta că este autentic sau oficial (1 Împărați 21:8; Estera 8:8; Ieremia 32:44). Primul pare a fi scopul principal al pecetluirii cărții din Apocalipsa, din moment ce, fiind deja în posesia lui Dumnezeu, ea este validă. Prin ruperea peceților și deschidere este adus la vedere conținutul.
Când este vorba de oameni, sigilarea are o semnificație simbolică. Sigiliul poate fi un semn al apartenenței (Exodul 21:2-6; Efeseni 1:13; 4:30; 2 Timotei 2:19; Apocalipsa 14:1) sau al protecției (Ezechiel 9:4-6). În iudaismul timpuriu, pecetluirea era asociată cu circumcizia. În creștinismul secolului al II-lea, era asociată cu botezul. Prin urmare, sigiliul aplicat de Dumnezeu oamenilor este semnul că ei Îi aparțin Lui (2 Timotei 2:19; Apocalipsa 9:4) și că El îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. Din punct de vedere spiritual, sigilarea validează relaţia omului cu Dumnezeu.
Însă pecetluirea din Apocalipsa 7 este de alt tip. Aici, slujitorii lui Dumnezeu (vers. 3 – oamenii sigilați deja în primul sens al termenului) primesc aici un sigiliu ca semn al protecției de calamitățile din timpul sfârșitului (Apocalipsa 6:15 – 7:3). Vezi primul punct de la secțiunea Aplicația pentru noi.
II. Efeseni 4:30 și conflictul cosmic
Poate părea surprinzătoare menționarea textului din Efeseni 4:30 în contextul sigilării în scopul protecției. Efeseni 4:30 apare în cadrul unei enumerări a comportamentelor care Îl întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:25–5:2). Enumerarea aceasta are însă o tentă apocaliptică. Credincioșii sunt îndemnați să nu-i dea prilej Diavolului (Efeseni 4:27), ci să urmeze pilda lui Dumnezeu (Efeseni 5:1). Prin urmare, întristarea Duhului Sfânt apare în contextul conflictului cosmic dintre Dumnezeu și Satana. Credinciosul trebuie să imite caracterul lui Dumnezeu (adevărul, onestitatea, cuvântul bun și încurajator, bunătatea, mila, iertarea, dragostea, sacrificiul de sine) și nu caracterul lui Satana (minciuna, mânia, furtul, cuvântul stricat, amărăciunea, iuțimea, strigarea, clevetirea, răutatea). La fel ca în cartea Apocalipsa, micile bătălii zilnice pentru formarea caracterului sunt parte din marele conflict din univers.
III. Numărul 144 000 este literal sau simbolic?
Interpretarea simbolică a acestui număr este mai rezonabilă.
1. Lista celor douăsprezece seminții nu se mai găsește în forma aceasta în altă parte; nu este o listă literală. Ca dovadă, Iuda este amintit primul, în locul lui Ruben. Iosif (tatăl lui Efraim și Manase) îl înlocuiește pe Manase. Seminția lui Dan nu apare deloc, dar este inclus Levi (compară cu Numeri 1:5-15; 13:4-15). De asemenea, fiii lui Iacov nu sunt enumerați în ordinea nașterii (Geneza 49:3-28).
2. Ioan precizează în Apocalipsa 1:1 că Dumnezeu a dat această descoperire ca să facă cunoscute sau, cum aminteam în studiul 1, să reprezinte simbolic (gr. esêmanen) evenimentele viitoare. De aceea, când citim Apocalipsa, cel mai bine este să luăm totul simbolic, cu excepția pasajelor în care sensul literal este evident.
3. Interpretarea literală a semințiilor fiilor lui Israel nu se justifică, deoarece cel puțin zece dintre aceste seminții s-au pierdut fără urmă. Unii evrei își pot trasa genealogia până la Iuda, Beniamin sau Levi, dar mai greu până la ceilalți descendenți ai lui Iacov.
IV. Cei 144 000 și marea gloată sunt grupuri diferite de oameni sau moduri de a-L descrie pe poporul lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului?
Unii cred că este vorba de două grupuri diferite de oameni; alții cred că este vorba despre un singur grup. În acest studiu, vom prezenta pentru început două argumente că avem de-a face cu un singur grup de oameni prezentat în două moduri.
În primul rând, în Apocalipsa, termenii utilizați pentru poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului sunt de multe ori interschimbabili. Oferim în acest sens două exemple: (1) Poporul lui Dumnezeu este numit „rămășița” în Apocalipsa 12:17, apoi cei 144 000, în Apocalipsa 14:1. Însă Apocalipsa 14:1 face aluzie la Ioel 2:32, unde poporul lui Dumnezeu este numit „cei rămași”. Cele două imagini reprezintă deci un singur grup de oameni. (2) Mai târziu, în Apocalipsa 14:12, cei 144 000 sunt numiți „sfinți”. Deci, rămășița, cei 144 000 și sfinții sunt termeni diferiți care descriu același grup.
În al doilea rând, Ioan nu îi vede niciodată pe cei 144 000. El aude numărul lor (Apocalipsa 7:4), iar după aceea se uită și vede marea gloată pe care nu putea s-o numere nimeni (vers. 9). Avem aici un procedeu literar caracteristic pentru Apocalipsa. Ioan aude ceva (Leul) și vede altceva (Mielul); însă cele două sunt moduri diferite de a descrie una și aceeași realitate (Apocalipsa 5:5,6; vezi și Apocalipsa 1:10-12; 17:1,3).
Însă mulți cred că cei 144 000 și marea gloată reprezintă două grupuri distincte – primul fiind poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, iar al doilea, poporul lui Dumnezeu din toate secolele. Apocalipsa spune că marea gloată nu poate fi numărată, stă în picioare înaintea tronului și apare după necazul cel mare.
V. Romani 3:19-23 și semnificația expresiei „fără vină” (Apocalipsa 14:5)
Textul din Romani 3 afirmă clar că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin fapte (Romani 3:20). Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Verbul „a păcătui” din versetul 23 este la timpul prezent (gr. husterountai), ceea ce înseamnă că vom avea permanent nevoie de un Mântuitor și de iertarea pusă la dispoziția noastră prin jertfa Sa. Situația aceasta nu se va schimba decât când păcatul va fi definitiv îndepărtat şi vom primi sigiliul aprobării lui Dumnezeu în vederea nemuririi. Prin urmare, „fără vină” nu înseamnă fără nevoie de iertare. Înseamnă că oamenii aceștia sunt atât de devotați, încât preferă să moară decât să păcătuiască. Ei au încredere că Isus le va păstra hainele curate (Apocalipsa 7:14) și nu renunță la devotamentul lor față de Acela care i-a răscumpărat (Apocalipsa 14:4,5).
Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI
1. Când te gândești la Apocalipsa 7:1-3, crezi că ne aflăm în perioada în care forțele răului sunt ținute pe loc sau în perioada în care ele acționează nestingherit? Dacă Dumnezeu le ține pe loc, cine este cel care produce toate calamitățile? De ce pedepsește Dumnezeu când pedepsește? Câteva răspunsuri posibile:
Dezastrele care se petrec astăzi ne dau cu siguranță impresia că totul se prăbușește. Pe de altă parte, în comparație cu ororile holocaustului și ale celui de-al Doilea Război Mondial, victimele terorismului sunt relativ puțin numeroase și, în general, oamenii sunt în siguranță. Am putea afirma deci că cele patru vânturi nu au început încă să bată.
În cartea Apocalipsa, degetul acuzator pentru relele din lume se îndreaptă către Satana (9:11; 12:12). El este distrugătorul, nu Dumnezeu.
Când pedepsește, Dumnezeu nu urmărește să rănească și să distrugă. El vrea să-și disciplineze poporul (ca în Apocalipsa 3:20) sau să-l ocrotească de forțele răului (Apocalipsa 7:1-3; 20:7-10). Satana este neobosit în eforturile lui de a distruge. Dacă Duhul Sfânt nu i-ar impune limite, situația actuală ar fi mult mai rea.
2. De ce se folosesc atât de multe imagini militare în Biblie? Imaginile militare sunt familiare și astăzi, deoarece conflicte armate există și acum. Dumnezeu îi întâmpină pe oameni la nivelul lor și le vorbește pe limba lor despre adevărurile spirituale. În Apocalipsa, observăm că bătăliile cele mai importante sunt de multe ori un „conflict al declarațiilor”. Războiul din cer se dă între Hristos și „pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa 12:10,11). Bătălia de la Armaghedon este câștigată de cei vigilenți spiritual (Apocalipsa 16:14-16).
3. Care este sensul expresiei „o cântare nouă” din Apocalipsa 14:3? De ce nu pot învăța cântarea aceasta decât cei 144 000 de mii? Aceştia au o experiență specială, fiindcă au trecut prin evenimentele din vremea sfârșitului care le-au modelat caracterul într-un mod aparte (Apocalipsa 7:1-3; 14:1-5). Necazul cel mare din timpul sfârșitului îi va determina să-L aprecieze pe Hristos într-un mod deosebit. Dumnezeu nu-Și dorește să existe acest necaz, dar prin el îi ajută pe urmașii Lui să fie asemenea lui Hristos. Credincioșii din timpul sfârșitului vor putea împlini atunci un rol unic în veșnicie (Apocalipsa 7:14,15 – vezi tema 4).
