În mijlocul sfeșnicelor

Sabat după-amiază, 5 ianuarie

Chiar și atunci când s-a luat hotărârea că Satana nu mai poate rămâne în cer, Înțelepciunea infinită nu l-a distrus. … Dacă Satana ar fi fost suprimat imediat, ei [îngerii] I-ar fi slujit lui Dumnezeu mai mult din teamă decât din iubire. Influența amăgitorului n-ar fi fost cu totul anihilată, nici spiritul de revoltă n-ar fi fost eradicat. Răului trebuia să i se îngăduie să ajungă la maturitate. Pentru binele întregului univers de-a lungul veșniciei, Satana trebuia să-și dezvolte și mai amplu principiile, pentru ca acuzațiile lui la adresa conducerii divine să fie văzute în adevărata lor lumină de toate ființele create, pentru ca dreptatea și mila lui Dumnezeu, precum și caracterul imuabil al Legii Sale să nu mai poată fi niciodată puse la îndoială. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 410–411
Dumnezeu este dragoste. El are grijă de toate făpturile pe care le-a creat. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Ce privilegiu prețios este acesta, să putem fi fii și fiice ale Celui Preaînalt, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Isus Hristos! De aceea, să nu ne plângem și să nu ne întristăm pentru că în această viață nu suntem scutiți de dezamăgiri și de suferință. Dacă, în providența lui Dumnezeu, suntem chemați să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea și să bem paharul amar, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ni-l ține la buze. Să ne încredem în El și în lumina zilei, și atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Chiar când trecem prin noaptea suferinței, cum putem refuza să ne înălțăm inima și glasul în laude pline de recunoștință, când ne aducem aminte de dragostea care a fost arătată față de noi pe crucea Golgotei? – Mărturii, vol. 5, ed. 2015, p. 267

Dar, dacă vom crede cu adevărat că Dumnezeu ne iubește și vrea să ne facă bine, vom înceta să ne temem de viitor. Ne vom încrede în Dumnezeu cum se încrede un copil în părintele său iubitor. Atunci, tulburările și obsesiile noastre chinuitoare vor dispărea, pentru că voința noastră este absorbită de voința lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne-a făgăduit că ne va ajuta astăzi să purtăm poverile zilei de mâine. El a spus: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Așa cum a fost dată mana în pustie, harul Său ne este oferit în fiecare zi pentru dificultățile și problemele zilei prezente. Asemenea poporului Israel aflat în peregrinaj, putem găsi dimineață de dimineață pâinea cerului atât cât ne este necesar pentru nevoile zilei.

Nouă ne aparține doar câte o singură zi, iar în ziua aceasta trebuie să trăim pentru Dumnezeu. Să așezăm în mâna lui Dumnezeu într-un mod solemn toate obiectivele și planurile noastre pentru ziua prezentă, încredințându-I Lui toate frământările noastre, pentru că El ne poartă de grijă. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia 29:11). „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, p. 88

Duminică, 6 ianuarie: Pe Patmos

„Cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu, Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” Isus a citit viitorul ucenicilor Săi. El l-a văzut pe unul dus la eșafod, pe altul la cruce, pe altul exilat printre stâncile singuratice ale mării, pe alții persecutați și omorâți. El i-a încurajat cu făgăduința că, în orice încercare, va fi cu ei. Făgăduința aceasta nu și-a pierdut nimic din putere. …
Oricând și în orice loc, în toate întristările și în toate necazurile, când perspectivele par întunecate și viitorul plin de nesiguranță, iar noi ne simțim fără putere și singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinței. Împrejurările ne pot despărți de orice prieten pământesc; dar nici împrejurările, nici depărtarea nu ne pot despărți de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El Se află întotdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice și să ne îmbărbăteze. – Viața lui Iisus, ed. 2015, pp. 576–577
Isus nu-i uită pe credincioșii Lui care se confruntă cu atât de multe descurajări. Nu este necesar mult efort pentru a pluti cu valul popular, însă cei care vor să ajungă pe țărmul nemuririi trebuie să lupte împotriva vântului și a valului. …
Adevăratul urmaș al lui Hristos n-ar trebui să se mire când are parte de dispreț. … Apostolul iubit spunea: „Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea!” (1 Ioan 3:13). Iar Mântuitorul nostru le reamintește ucenicilor: „Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (Ioan 15:18). Cei credincioși lui Dumnezeu nu vor fi afectați de dispreț sau împotriviri. Nu, dimpotrivă, își vor dezvolta niște virtuți care nu pot apărea pe timp senin și de prosperitate. Credința, răbdarea, smerenia și dragostea vor înmuguri și înflori în mijlocul norilor și întunericului. – Our High Calling, p. 359

Am văzut că Ștefan a fost un om puternic al lui Dumnezeu, special pregătit pentru a ocupa o poziție importantă în biserică. Satana a jubilat la moartea lui, căci știa că ucenicii aveau să-i simtă lipsa. Dar triumful lui Satana a fost de scurtă durată, pentru că în acel grup care a asistat la moartea lui Ștefan era o persoană căreia Isus avea să i Se descopere. Saul nu a luat parte la aruncarea cu pietre în Ștefan, dar a consimțit la moartea lui. Avea un zel deosebit în persecutarea celor din biserica lui Dumnezeu, vânându-i, luându-i din casele lor și dându-i pe mâna celor care voiau să-i ucidă. … Talanții lui au fost folosiți cu eficiență de Satana, ducând mai departe răzvrătirea împotriva Fiului lui Dumnezeu și împotriva celor care credeau în El. Dar Dumnezeu poate înfrânge puterea marelui vrăjmaș și îi poate elibera pe cei care sunt ținuți de el în robie. Hristos l-a ales pe Saul ca să fie „un vas ales”, să-I propovăduiască Numele, să-i întărească pe ucenici în lucrarea lor și să înlocuiască pe deplin locul gol lăsat de Ștefan. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 227

Luni, 7 ianuarie: În ziua Domnului

… Marele vrăjmaș al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o țintă deosebită de atac. Satana spune: Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Îi voi împuternici pe urmașii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu – Sabatul zilei a șaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfințită și binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va trăi în mințile oamenilor. Voi șterge amintirea ei. Voi așeza în locul ei o zi care nu poartă pecetea lui Dumnezeu, o zi care nu poate fi un semn între Dumnezeu și poporul Său. …

În felul acesta, lumea va deveni a mea. Eu voi fi conducătorul pământului, prințul lumii. Voi stăpâni mințile, ținându-le sub puterea mea, în așa fel încât Sabatul lui Dumnezeu va fi o țintă specială de dispreț. …
[Dar] Cel care este același ieri, azi și în veci a spus despre Sabatul zilei a șaptea: „Să nu cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn… Acesta va fi un semn veșnic” (Exodul 31:13,17). – Profeți și regi, ed. 2011, pp. 129–130
Scopul urmărit de Domnul Hristos, prin faptul că învăța folosind parabolele, era direct legat de scopul Sabatului. Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, pentru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit ca noi să procedăm astfel, Domnul Isus a legat învățăturile Sale prețioase de frumusețea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă, ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. Parabolele Mântuitorului ar trebui studiate în același cadru în care au fost rostite, pe câmp și în dumbrăvi, sub cerul liber, în locurile pline de iarbă și flori. Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 13
„De aceea Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” Aceste cuvinte sunt pline de învățătură și mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El Îi aparține lui Hristos, pentru că „toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca un semn de amintire al lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator și Sfințitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că, prin puterea Lui, noi suntem împăcați cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: „Le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc” – îi fac sfinți (Ezechiel 20:12). Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El le este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 243

Marți, 8 ianuarie: Întâlnirea cu Hristos pe Patmos

„Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur” (Apocalipsa 2:1). Acest pasaj biblic arată relația lui Hristos cu bisericile. El umblă prin mijlocul bisericilor Sale, care sunt de-a lungul și de-a latul pământului. Le urmărește cu un intens interes, să vadă dacă se află într-o stare spirituală prin care să poată face ca Împărăția Lui să progreseze. Hristos este prezent de fiecare dată când biserica se adună. El îi cunoaște bine pe toți cei care au legătură cu lucrarea Sa. Îi știe pe cei a căror inimă o poate umple El cu untdelemn sfânt, ca ei să îl poată împărți și altora. Cei care duc mai departe cu credincioșie lucrarea lui Hristos în lumea noastră, reprezentând în cuvânt și în faptă caracterul lui Dumnezeu, împlinind scopul Domnului pentru ei, sunt foarte prețioși în ochii Săi. Hristos Își găsește plăcerea în ei așa cum un om își găsește plăcerea într-o grădină bine îngrijită și în parfumul florilor pe care le-a plantat. – Mărturii, vol. 6, ed. 2017, p. 334

Ochii Domnului sunt îndreptați asupra întregii lucrări, asupra tuturor planurilor și ideilor fiecărei minți. El vede dincolo de suprafața lucrurilor, înțelege gândurile și intențiile inimii. Nu există nicio faptă săvârșită în întuneric, niciun plan, nicio închipuire a inimii, niciun gând al minții pe care El să nu le știe ca și când ar citi o carte deschisă. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare motiv sunt înregistrate cu credincioșie în rapoartele marelui Cercetător al inimii, care a spus: „Știu faptele tale.” – Schițe din viața mea, ed. 2004, p. 302
Doar experiența personală profundă ne va face în stare să rezistăm probei încercărilor și ispitelor cu care vom da piept în lupta creștină. Prea ades ne simțim bine când totul merge lin; însă când îndoielile ne asaltează și Satana ne șoptește ideile lui, nu mai avem nicio apărare și cedăm rapid vicleșugurilor ispititorului, fără prea mare efort de a ne opune lui și de a-l respinge. Nu este suficient să avem imbolduri bune. Sufletul trebuie baricadat prin rugăciune și studiul Scripturii. Echipat cu aceste arme, Isus l-a înfruntat pe dușmanul nostru viclean pe câmpul de luptă și l-a învins. Cu toții putem fi biruitori prin puterea Sa; dar nu ne va fi de folos să presupunem că ne putem dispensa de ajutorul Său. El spune: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). Însă niciun suflet umil care umblă în lumină așa cum Hristos este în lumină nu va cădea în capcana șiretlicurilor lui Satana. – Our High Calling, p. 330
Dumnezeu Se îngrijește de ele [toate lucrurile] și susține întreaga creație. Deși conduce lumile nenumărate în imensitatea spațiului, El Se îngrijește, în același timp, de nevoile vrăbiuței care își ciripește fără teamă modestul său cântec. Când oamenii pornesc la istovitoarea lor muncă zilnică, precum și atunci când se pleacă în rugăciune, când se culcă seara sau când se scoală dimineața; când bogatul sărbătorește în palatul său sau când săracul își strânge copiii în jurul mesei sărăcăcioase, toți sunt vegheați cu atenție de Tatăl ceresc. Nicio lacrimă nu se varsă fără ca Dumnezeu să nu fi luat cunoștință de ea. Niciun zâmbet nu apare fără ca El să nu-l fi observat. – Calea către Hristos, ed. 2014, p. 105

Miercuri, 9 ianuarie: Mesajele lui Hristos atunci și acum

Într-o manieră asemănătoare, când era gata să-i dezvăluie istoria bisericii din veacurile viitoare, Dumnezeu i-a dat lui Ioan, ucenicul iubit, asigurarea interesului și a purtării de grijă a Mântuitorului pentru poporul Său, arătându-i pe „Cineva care semăna cu Fiul omului” umblând prin mijlocul sfeșnicelor, care simbolizau cele șapte biserici. În timp ce îi erau arătate ultimele mari lupte ale bisericii cu puterile pământești, lui Ioan i s-a îngăduit să privească biruința finală și eliberarea celor credincioși. El a văzut biserica implicată într-o luptă pe viață și pe moarte cu fiara și cu icoana ei și faptul că închinarea înaintea fiarei va fi impusă prin amenințarea cu moartea. Dar, dincolo de fumul și de zgomotul luptei, el a văzut pe Muntele Sionului o mulțime de oameni care erau împreună cu Mielul și care aveau, în loc de semnul fiarei, „Numele Său și Numele Tatălui Său pe frunțile lor”. Apoi a văzut „ca o mare de sticlă amestecată cu foc și, pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei și ai numărului numelui ei”, cântând cântarea lui Moise și cântarea Mielului. – Mărturii, vol. 5, ed. 2015, pp. 636–637

Mântuitorul dorește să manifeste harul Său și să imprime caracterul Său asupra lumii întregi. Ea este stăpânirea răscumpărată de El și Isus dorește să-i facă pe oameni liberi, curați și sfinți. Deși Satana caută să împiedice acest lucru, prin sângele care s-a vărsat pentru oameni, urmează să se câștige biruințe care vor aduce slavă lui Dumnezeu și Mielului. Hristos nu va fi mulțumit până când biruința nu va fi desăvârșită și „va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora” (Isaia 53:11). Toate neamurile de pe pământ vor auzi Evanghelia harului Său. Nu toți vor primi harul Său, dar „o sămânță de oameni Îi va sluji și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei” (Psalmii 22:30). – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 719
Biserica lui Hristos este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia. Iar această îndatorire le revine tuturor creștinilor. Fiecare, în limitele darului său și ale ocaziilor pe care le are, trebuie să aducă la îndeplinire însărcinarea Mântuitorului. Iubirea lui Hristos, descoperită nouă, ne face datori față de toți cei care nu Îl cunosc. Dumnezeu nu ne-a dat lumină ca să o păstrăm pentru noi, ci ca s-o revărsăm asupra lor.
Dacă urmașii Domnului Hristos ar fi fost conștienți de datoria lor, ar fi fost mii acolo unde astăzi este numai un vestitor al Evangheliei în țările lumii. Toți cei care nu se pot angaja personal în această lucrare o pot susține totuși cu mijloacele lor financiare, cu simpatia și rugăciunile lor. Și ar mai fi încă mult mai multă nevoie de eforturi serioase pentru sufletele din țările considerate creștine.
Dacă îndatoririle ne rețin aici, nu este nevoie să mergem în țările păgâne ca să lucrăm pentru Hristos, nici chiar să părăsim cercul restrâns al familiei. Noi putem face acest lucru în cercul familiei, în biserică, printre cei cu care suntem asociați și în mijlocul cărora ne desfășurăm activitatea profesională. – Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 99–100

Joi, 10 ianuarie: Mesajul către biserica din Efes

Biserica rămășiței este chemată să treacă printr-o experiență asemănătoare cu aceea a iudeilor, iar Martorul credincios, care umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, are o solie solemnă pentru poporul Său. El spune: „Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apocalipsa 2:4,5). Dragostea lui Dumnezeu a scăzut în biserică și, ca urmare, dragostea de sine a început să se manifeste din nou. Odată cu pierderea dragostei față de Dumnezeu, a venit și pierderea dragostei față de frați. …
O religie legalistă a fost prezentată ca fiind tocmai religia bună pentru timpul acesta. Totuși aceasta este o greșeală. Mustrarea adresată de Hristos fariseilor este aplicabilă și celor care au pierdut din inimă dragostea dintâi. O religie rece, legalistă, nu poate să conducă niciodată sufletele la Hristos, pentru că este o religie lipsită de dragoste și de Hristos. … Unica mare jertfă care a fost adusă este suficientă pentru toți cei ce cred. Dragostea lui Dumnezeu îl va însufleți pe cel credincios, inspirându-i o viață nouă. Acela care bea din apa izvorului vieții va fi umplut cu vinul cel nou al Împărăției. Credința în Hristos va fi mijlocul prin care cel credincios va fi condus de un spirit și de un motiv potrivit, iar la acela care privește la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lui, se vor vedea toată bunătatea și gândul Cerului. – Solii alese, cartea 1, ed. 2010, pp. 334–335
Care este lipsa ei fatală? „Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Oare nu aceasta este situația noastră? Doctrinele noastre pot să fie corecte, noi putem să urâm învățăturile false și putem să nu-i primim pe aceia care nu sunt loiali față de principii, putem să lucrăm cu o energie neobosită, și totuși acestea nu sunt suficiente. Care este motivația noastră? De ce suntem chemați să ne pocăim? „Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” … Oh, dacă biserica ar putea să își dea seama de nevoia ei de a se întoarce la dragostea arzătoare de la început! Când aceasta lipsește, toate celelalte calități sunt insuficiente. Chemarea la pocăință este o chemare ce nu poate să fie desconsiderată, fără a fi în pericol. O credință în teoria adevărului nu este suficientă. Faptul că le prezinți celor necredincioși teoria aceasta nu te face să fii un martor al lui Hristos. Lumina care a adus bucurie în sufletul vostru când ați înțeles pentru prima oară solia pentru timpul acesta este un element esențial în experiența și lucrarea voastră, dar voi ați pierdut-o din inima și din viața voastră. Domnul Hristos vede lipsa voastră de zel și declară că ați căzut și sunteți într-o situație periculoasă. – Solii alese, cartea 1, ed. 2010, pp. 320–321

Vineri, 11 ianuarie

Studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. 56, „Patmos”; Sfințirea vieții, cap. „Glasul naturii”, ed. 1993, pp. 55–56.