Vești misionare – 29 decembrie 2018
Lista mea cu dorinţe
Autor Bob Stuart
Doctorul m-a privit direct în ochi şi mi-a spus:
— Ai cancer de prostată inoperabil. Mai ai optsprezece luni de trăit.
Acasă, am întocmit împreună cu familia mea o listă cu dorinţe pe care să mi le împlinesc în ultimele luni de viaţă. Unul dintre cei patru băieţi ai mei mi-a propus să facem un tur cu bicicleta prin ţară. Alt băiat mi-a sugerat să particip la un maraton în Seattle. Fata mea se gândea să imprimăm un CD împreună.
M-am întrebat: Ce îmi doresc eu să fac?
Nu mi-a fost greu să-mi dau seama. Dorinţa mea era să contribui la răspândirea Evangheliei. Am decis să aduc la biserică în fiecare lună cel puţin o persoană.
Prima ocazie s-a ivit la două zile după aceea, când o doamnă m-a întrebat:
— Cum te mai simţi, Bob?
I-am povestit despre lista mea de dorinţe şi despre planul meu de a invita oameni la biserică.
— Vrei să mă ajuţi să-mi împlinesc această dorinţă şi să vii la biserică Sabatul viitor? am întrebat-o.
Doamna m-a privit cu compasiune, conştientă că aceasta era ultima mea dorinţă.
— Sigur că da, a acceptat ea.
Am 2 200 de clienţi pe an, aşa că, dacă mă întreabă vreunul de sănătate, nu pierd niciodată ocazia să-l invit. Mi se pare natural să-i invit. Cel puţin două persoane – soţ şi soţie – s-au botezat, iar fiica lor cea mai mare se va boteza peste două săptămâni. Soţia mea este instructoare la Şcoala de Sabat şi a început să invite şi ea oameni la biserică.
— O să continui ce ai început tu, m-a asigurat ea. O să invit copii şi părinţi.
Oricine îşi poate face o listă cu dorinţe. Chiar dacă mai ai de trăit încă douăzeci de ani de-acum înainte, îţi poţi face o listă cu dorinţe şi poţi include ideea de a invita oameni la biserică în fiecare lună. Gândeşte-te cât de repede ar creşte Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea dacă cei douăzeci de milioane de membri ai ei ar invita câte o persoană pe an. Numărul membrilor s-ar dubla într-un an!
Au trecut douăzeci şi şapte de luni de când am primit diagnosticul. Am invitat mulţi oameni la biserică şi circa o jumătate dintre ei au acceptat invitaţia mea.
Lista cu dorinţe a devenit o sursă de bucurie pentru mine. Este minunat când oamenii îmi spun că vor veni la biserică. Dar cel mai plăcut este momentul când îi văd intrând pe uşa bisericii. Îi îmbrăţişez şi le ofer un loc lângă mine. Devin o parte din familia mea!
Bob Stuart este antreprenor, are 68 de ani și locuiește în Washington, SUA.