Săptămâna de rugăciune [Vineri, 7 dec]

Cum să distingem binele de rău

Cine studiază Scriptura ştie să ia decizii înţelepte.

VANDERLEI DORNELES DA SILVA

În adolescenţă, am văzut pe un zid niște cuvinte care m-au lăsat perplex: „Libertatea nu e mare lucru. Ce îmi doresc eu nu are încă nume.”

Se pare că lumea noastră a dus relativismul la extrem. Oamenii vor să pună punct autorităţii și tradiţiilor de orice fel. Mulţi vor să fie liberi să-și modifice anatomia corpului. Pluralismul favorizează cele mai diverse interpretări ale Scripturii. Teologiile postmoderniste își propun să descompună structurile sociale opresive, considerate a fi susţinute de Biblie, și promovează emanciparea generală. Opiniile oamenilor predomină în defavoarea cunoașterii adevărului divin.

Cum să facem atunci deosebirea între bine și rău în epoca aceasta a relativismului?

CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU

Osea a lucrat ca profet pentru seminţiile din regatul de nord al Israelului cu puţin timp înainte de cucerirea acestuia, în anul 722 î.Hr. Poporul încălcase legământul cu Dumnezeu și, din cauza idolatriei, trecea printr-o criză profundă. Închinarea la viţeii de aur (Osea 8:5,6; 10:5) făcuţi de Ieroboam I (1 Împăraţi 12) alimenta imoralitatea la fel ca odinioară la Sinai (Exodul 32:6,7).

În aceste condiţii, Domnul atrage atenţia că „Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei” şi avertizează că locuitorii ei „vor cădea ucişi de sabie” (Osea 13:16). Căderea Israelului este pusă pe seama lipsei a trei virtuţi principale: „Nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu” (Osea 4:1). „Cunoştinţa” aceasta lipsea din cauza neglijării Legii lui Dumnezeu (Psalmii 119:66) şi din cauză că nu se temeau de Domnul (Proverbele 1:7; 2:5).

În îndurarea Sa, Domnul promite refacere. Robia va fi ca o călătorie în „pustie”, unde Dumnezeu urma să vorbească pe placul inimii copiilor Săi (Osea 2:14). Apoi avea să sfărâme puterea vrăjmaşului şi să-i facă „să locuiască în linişte” (versetul 18). Mesia avea să refacă Israelul pentru că avea să fie plin de „cunoştinţă” prin puterea Duhului Sfânt (Isaia 11:2). Pământul avea să se umple de cunoştinţa lui Dumnezeu prin descoperirea adusă de Hristos (Isaia 33:6; Habacuc 2:14).

Pentru a obţine această cunoştinţă, copiii lui Israel trebuiau să studieze şi să mediteze la legea divină, martora legământului cu Dumnezeu. Moise le-a făcut următoarele recomandări: „Şi poruncile acestea… să le ai în inima ta”; „să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini” (Deuteronomul 6:6,8). Cugetarea la Legea lui Dumnezeu era desfătarea psalmistului (Psalmii 119:97). El strânsese Cuvântul Lui în inimă ca să nu păcătuiască (versetul 11). „Cunoştinţa” aceasta depinde de meditaţia la poruncile lui Dumnezeu şi de deprinderea de a face binele şi de a fugi de rău.

În acest sens, religia biblică este o experienţă inteligentă şi instructivă. Studierea Legii lui Dumnezeu, meditarea la ea şi prezentarea ei altora constituie principala cale de propagare a cunoştinţelor despre ce este bine, drept şi sfânt pentru poporul lui Dumnezeu şi, prin intermediul acestuia, în lume. Poporul lui Dumnezeu îşi împlineşte rolul de lumină pentru cei din jur când le împărtăşeşte aceste cunoştinţe.

Între situaţia actuală şi situaţia din timpul lui Osea există o asemănare evidentă. În prezent, în pofida practicilor religioase şi a citirii Bibliei, etica şi valorile biblice care promovează frica de Dumnezeu sunt falimentare. Cum ne putem păstra cunoştinţa lui Dumnezeu?

TRANSMITEREA CUNOȘTINŢEI LUI DUMNEZEU

În Israel, cunoştinţa lui Dumnezeu era transmisă prin intermediul închinării şi al activităţii preoţilor, ale căror buze trebuiau „să păzească ştiinţa” şi din a căror gură „se aşteaptă învăţătură” (Maleahi 2:7).

Instruirea altora cu privire la voinţa lui Dumnezeu era o activitate constantă. În Templu, ritualurile şi închinarea aveau scop instructiv. David i-a pus deoparte pe fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, „care proroceau întovărăşiţi de harpă, de alăută şi de chimvale” (1 Cronici 25:1). La sinagogă, slujirea Domnului echivala cu studierea Legii lui Dumnezeu.

În Noul Testament, cunoaşterea lui Dumnezeu este transpusă în învăţătura lui Hristos (Luca 1:77) şi a apostolilor, bazată pe Scriptură (2 Timotei 3:16). Ioan declară că „viaţa veşnică” stă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos (Ioan 17:3). Pentru Pavel, cunoaşterea lui Dumnezeu formează conţinutul religiei adevărate (Coloseni 1:9). Respingerea acestei cunoaşteri are ca efect practicarea unor „lucruri neîngăduite” şi o viaţă „de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate” (Romani 1:28,29).

Pe de altă parte, cunoaşterea lui Dumnezeu duce la „unirea credinţei” şi la „starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13).

Atunci de ce să nu ne dorim să avem Legea lui Dumnezeu în inimile noastre?

DRAGOSTEA DE ADEVĂR

Pavel prevesteşte că, în timpul sfârşitului, Duhul Sfânt Se va retrage de pe pământ. Aceasta din cauză că oamenii care resping adevărul sunt atât de debusolaţi încât ajung „să creadă o minciună”, să găsească „plăcere în nelegiuire” şi să confunde ce este sfânt cu ce este păcătos (2 Tesaloniceni 2:7-11; 2:4; vezi Apocalipsa 13:3,4).

Ellen White subliniază ideea astfel: „Numai cercetătorii conştiincioşi ai Scripturilor care au iubit adevărul vor fi feriţi de această puternică amăgire ce va cuceri lumea.”

Pentru a trata relativismul actual şi dispariţia eticii, nu este suficient să predicăm şi să citim din Biblie. Frica de Dumnezeu depinde de meditarea la Legea lui Dumnezeu, care ne-a fost dată ca punct de reper în luarea deciziilor din domeniul moral şi etic.

Aidoma psalmistului, poporul lui Dumnezeu este chemat să iubească adevărul (Psalmii 119:97,113). Cine iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu îşi doreşte să-l studieze în profunzime, să se hrănească cu el şi să rămână în el. Noi ne însuşim şi iubim adevărul biblic atunci când ascultăm de el.

Ellen White adaugă: „Studiul Scripturii este mijlocul divin rânduit să-i aducă pe oameni într-o legătură mai strânsă cu Creatorul lor şi să le dea o cunoaştere mai clară a voii Sale.” Potrivit ei, „copiii lui Dumnezeu sunt îndrumaţi către Scriptură ca apărare împotriva influenţei învăţătorilor falşi şi a puterii amăgitoare a spiritelor întunericului”. În contextul actual, contrafacerea seamănă atât de bine cu adevărul, încât este imposibil să facem distincţie între ele fără Scriptură.

În faţa relativismului postmodern, poporul lui Dumnezeu trebuie să cunoască din experienţă personală voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este ea revelată în Cuvântul Său. Cunoaşterea practică a eticii cereşti dezvăluite în Scriptură ne face capabili să discernem între sfânt şi profan şi să-i ajutăm pe alţii să facă această distincţie.

Sugestii de rugăciune:

1. Cereţi-I lui Dumnezeu să ne ajute să ne luăm timp regulat pentru studiul Bibliei.

2. Rugaţi-vă ca Domnul să ne protejeze de amăgire prin studierea Scripturii.

3. Cereţi-I lui Dumnezeu să ne pună în legătură cu persoane care însetează după adevăr, ca să le putem împărtăşi cunoştinţele despre El.