Vești misionare 14 aprilie
Zi de zi, prin credinţă
Într-o dimineață de mai, când nici nu deschisesem bine magazinul, a intrat un tânăr care vizitase librăria de câteva ori. Băiatul acesta a crescut la orfelinat şi lucrează cu ziua pe unde poate. Doarme pe unde găseşte înţelegere. Cred că sunt vreo şapte persoane de la orfelinat care vin des pe la librărie. Dintre aceştia, cinci vin să citească şi să discutăm. Unii au venit şi pe la biserica noastră. De la fiecare învăţ o lecţie de viaţă, pe care eu şi mulţi alţii nu am trăit-o.
Mi s-a întâmplat să întâlnesc deseori oameni lăudăroşi cu cele materiale şi băneşti, dar care aşteaptă să le dai cărţi gratis şi sunt nemulţumiţi când aud preţul, considerând că sunt scumpe. Tânărul despre care vă scriu venise hotărât să cumpere o carte de sănătate, pe care dorea să o dea cadou unei doctoriţe. (Tocmai fusese internat. Era un om necăjit, care dormise toată iarna în frig, răcise şi, la analize, se descoperise că avea tuberculoză. Doctoriţa aceasta s-a purtat frumos cu el, l-a ajutat să se interneze şi să fie tratat.)
Ce carte credeţi că a ales? Pe cea mai scumpă! Sănătate prin alimentaţie, care costă 60 de lei. A scos din buzunar un teanc de bancnote de un leu mototolite şi a numărat până la 50 de lei. A mai căutat şi prin alte buzunare, apoi prin portofel şi, până la urmă, a achitat toată suma. La sfârşit, a numărat banii care îi mai rămăseseră. Mai avea şapte lei. Nu erau bani din cerşit. El descarcă marfă prin piaţă şi pe la magazine, iar în schimb primește câte doi-trei lei. Nu bea şi nu fumează. Am vrut să-i dau şi eu o carte, Calea către Hristos, şi s-a bucurat, dar şi-a dorit mai mult cartea Adevărata zi de odihnă. Mi-a spus că el ştie că adevărata zi de odihnă este sâmbăta, nu duminica.
După ce a plecat, nu am putut să-mi stăpânesc emoţiile şi am plâns. M-am gândit la viaţa amărâtă a multora ca el, care trăiesc de pe o zi pe alta. Nu au pe nimeni, nu au ce mânca şi nici unde să doarmă, iar el, din puţinul lui, câştigat din greu, a dat pentru a fi recunoscător. Mi-au venit în minte cuvintele lui Pavel despre macedoneni: „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor” (2 Corinteni 8:2).
Luna trecută, un alt băiat, crescut tot în orfelinat, a venit să vadă cât costă o Biblie. A doua zi, a venit cu banii pregătiţi şi a cumpărat Biblia. O strângea la piept şi o săruta, bucuros că era a lui. Acum vine cu ea la librărie şi îmi arată ce a citit, ce a subliniat şi vorbim despre ce nu a înţeles. Odată, a stat cu mine de vorbă, de dimineaţa până pe la prânz şi, nu ştiu cum, fără să vrea, a spus că nu mâncase nimic de seara trecută. El nu cere niciodată şi nu se plânge, dar, dacă îi dai ceva, se bucură şi Îi mulţumeşte Domnului.
Tineri ca aceştia dau tot ce au, gândindu-se că mâine este o altă zi de care Se va îngriji Dumnezeu. Ei au învăţat să supravieţuiască trăind prin credinţa pe care o cunosc, mulţumindu-se doar cu pâine şi apă. Trebuie să-i ajutăm spiritual, dar şi material. Să nu fim nepăsători faţă de ei, pentru că Dumnezeu este Tatăl orfanilor (Psalmii 68:5), iar datoria noastră este să li-L facem cunoscut pe Tatăl lor şi al nostru.
Lidia Chiriac, librar, Drobeta-Turnu Severin
