SĂ ALERGĂM LA EL
Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic, dacă ești curat și fără prihană, atunci, negreșit, El
Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic, dacă ești curat și fără prihană, atunci, negreșit, El
Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din
Când străbat aceștia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei
Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Isus a
Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți; croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătă să nu se abată
< Căci mi-ați trimis în Tesalonic, odată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Filipeni 4:16 Ascultă ediția
Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure
Isus le-a zis: „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu
Avem cuvântul prorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte. 2 Petru 1:19 Ascultă ediția audio
Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima