TRANSPLANT


Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne.
Ezechiel 11:19

Ascultă ediția audio aici.

Știați că există inimă de piatră?

Inima are un înveliș exterior cu rol de protecție și funcțional. În anumite condiții, acest înveliș se poate inflama și apare pericardita. O formă particulară de pericardită este pericardita constrictivă, în care vindecarea inflamației se face vicios și conduce la modificarea structurală a pericardului. Acesta se calcifică, devine rigid (ca o carapace) și inima nu mai poate să își îndeplinească funcția.

Biblia ne învață că există și din punct de vedere spiritual o inimă de piatră. În perioada activității lui Ezechiel era o astfel de situație în poporul evreu. Dar cum s-a ajuns aici? Dumnezeu îi descoperă profetului cauza, în viziune, arătându-i ce se întâmpla. În templu, toți idolii casei lui Israel sunt zugrăviți pe perete de jur împrejur, iar cei ce se închină zic „nu ne vede Domnul”. În plus, Dumnezeu spune despre ei că poruncile Lui nu le-au urmat și legile Lui nu le-au împlinit, ci au lucrat după obiceiurile neamurilor care îi înconjurau. Așa că inima lor a devenit una de piatră. Ellen White spune că „există o relație strânsă între natura fizică și cea morală. Inimii nu-i este posibil să-și păstreze consacrarea față de Dumnezeu în timp ce este îngăduită pofta”. Și continuă în aceeași carte, Dietă și hrană, cu ideea că „obiceiurile fizice au mult de-a face cu succesul fiecărui individ”, iar sănătatea noastră este menținută prin ceea ce mâncăm și „dacă nu suntem cumpătați în ceea ce mâncăm și bem, nu vom avea sănătate fizică și mintală optimă pentru a studia Cuvântul și a învăța ce spune Scriptura” (p. 43).

Apostolul Pavel tratează și el acest subiect. Astfel, în Galateni 5:24, spune: „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.” Dar și „orice faceți să faceți pentru slava lui Dumnezeu”, pentru că „trupul vostru este templul Duhului Sfânt”.

Dacă totuși, cumva, inima noastră s-a împietrit, Dumnezeu ne promite să rezolve această problemă, așa că, onești fiind, să venim la El ca să facă transplantul acesta. Dacă dorim, succesul este garantat.

 

autor: Angela Berzescu


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.