CiteșteDevoțional

BUCURIA CUNOAȘTERII

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un 

ALEGERE HRISTOCENTRICĂ

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că 

INIMĂ DUPĂ PLACUL LUI DUMNEZEU

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea 

ÎNCREDERE DEPLINĂ

El Își va paște turma ca un păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și 

VINDECARE MINUNATĂ

El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare. Psalmii 103:4 Ascultă ediția audio aici. Ca 

FII O LUMINĂ!

Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Efeseni 5:8 Ascultă ediția 

POFTELE

Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu 

UTIL DIN ÎNTÂMPLARE

Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, și să 

VALOAREA UNEI FAPTE

Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, 

Nu mai sunt articole.