[Luni] Ahașveroș
Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători, călări pe cai
Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători, călări pe cai
Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai-marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului. (Neemia 3:12)
Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! (Neemia 6:14) Probabil îţi aminteşti dezamăgirea nereuşitei vreunui
Când am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plâns și m-am jelit multe zile. Am postit și m-am rugat
Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui
Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin… Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care
Cuvântul Domnului către Zorobabel … sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci
Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui
În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia,
Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea,