OPERA DE ARTĂ A LUI DUMNEZEU


Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Și Tu să mă nimicești!
Iov 10:8

Ascultă ediția audio aici.

„Încercările și obstacolele sunt metodele de disciplinare alese de Domnul și mijloacele hotărâte de El pentru succesul nostru. (…) Dumnezeu vede că unii au puteri și înzestrări care, canalizate corect, ar putea fi folosite pentru înaintarea lucrării Sale. Olarul ia lutul și îl modelează după cum dorește. Îl frământă și iar îl frământă. Îl rupe în bucăți și pune iarăși totul împreună. Îl udă și apoi îl usucă. Îl lasă să stea o vreme fără să-l atingă. Când a devenit perfect maleabil, își continuă lucrarea și face din el un vas. Îi dă o formă și, tot pe roată, îl ajustează și îl lustruiește. Îl usucă la soare și îl coace în cuptor. Astfel devine un vas bun de folosit” (Divina vindecare, pp. 356–357).

Embriologia este o ramură a științelor medicale care studiază toate fazele dezvoltării intrauterine a organismului uman, din momentul fecundării ovulului, până când acesta își dezvoltă toate caracteristicile morfologice și funcționale proprii omului adult. Formarea unui nou organism începe de la două celule distincte, una provenită de la mamă, iar cea de-a doua, de la tată. Prin multiplicări succesive, acestea vor realiza scheletul arhitectural pentru ceea ce va reprezenta trupul omului. În orice moment al dezvoltării intrauterine, când încă țesutul nu are o formă umanoidă clară, orice eroare microscopică va avea un răsunet puternic, determinând malformații și disfuncții la nou-născut.

Procesul de dezvoltare a organismului uman dispune de o complexitate și de o rigurozitate extreme. Mâinile lui Dumnezeu ne-au întocmit, noi suntem operele Lui de artă. Conceperea și dezvoltarea noastră sunt în stricta Lui supraveghere. Cine face un vas frumos doar ca să-l distrugă? Cine zidește o casă doar ca să o dărâme? Cine investește timp, dragoste și Îl dă pe unicul Său Fiu la moarte doar ca să-Și nimicească opera de artă?

Când trecem prin încercări, să ne reamintim că, precum olarul, Dumnezeu dorește să ne modeleze pentru a deveni un vas bun, de folos. Partea noastră este aceea de a ne lăsa noi înșine modelați de Maestrul lucrător.

 

autor: Bianca Kosovschi


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.