MOTIVAȚIA PENTRU A TRĂI FRUMOS


Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți.
1 Tesaloniceni 5:14

Ascultă ediția audio aici.

„Poți să-mi spui ce deosebire există între un vegetarian și cineva care e omnivor?” După un moment de ezitare, interlocutorul răspunde: „Cred că vegetarianul are toate șansele să moară mai sănătos.” Dacă mormântul e destinația finală temporară, indiferent de modul cum trăim, se naște o întrebare legitimă: Merită să adoptăm principiile unui stil de viață sănătos sau nu?

M-am născut ortodox, însă, la scurt timp după ce am început să vizitez Biserica Adventistă, primele două cărți oferite împrumut pentru a le studia au fost Hristos, Lumina lumii și Dietă și hrană. Să fi fost întâmplare sau providență?

Un paragraf inspirat spune: „Fiecare faptă adusă la îndeplinire în viața noastră este judecată nu în funcție de aparență, ci de motivul care stă în spatele acțiunii” (Mărturii, vol. 3, p. 507). După citirea cărții de sănătate, m-am simțit mustrat pentru trăirea mea în neorânduială, dar nu deznădăjduit, ci încurajat să fac o reformă. Trebuia să-mi clarific însă motivația: longevitate, superioritate spirituală sau condiție sine qua non pentru mântuire? Ulterior am înțeles că niciuna dintre cele trei nu era corectă. Mântuitorul Și-a început activitatea mesianică acolo unde au căzut Adam și Eva – înfrânarea apetitului.

Da, există o strânsă legătură între ce punem în farfurie și o gândire curată, echilibrată, care să poată auzi vocea Duhului Sfânt și, implicit, să poată înțelege voința divină. Deși reforma sănătății nu constituie mesajul final pe care trebuie să-l rostim la încheierea istoriei, totuși rolul ei este determinant: constituie brațul drept al întreitei solii îngerești.

Mântuirea este oferită în mod exclusiv prin har, însă îmi place să cred că doar cei care vor avea un stil de viață sănătos vor putea păzi toate poruncile lui Dumnezeu, vor avea credința lui Isus și vor manifesta răbdarea sfinților sau, așa cum spune textul de astăzi, vor putea să sprijine pe cei slabi și să fie răbdători cu toți.

 

autor: Paul Pauliuc


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.