ACCEPTARE NECONDIȚIONATĂ


Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Romani 15:7

Ascultă ediția audio aici.

Odată cu alegerea acestei teme pentru devoțional, mi-am propus ca timp de 12 săptămâni să experimentez acceptarea. A fost interesant să văd frecvența provocărilor cu privire la acceptare. În textul de mai sus nu ni se spune să-i acceptăm doar pe anumiți oameni, pe cei care ne plac și care gândesc ca noi. Îndemnul este general, deschis și reciproc: „Primiți-vă unii pe alții!” Dincolo de „ce” trebuie să facem, mesajul evidențiază și „cum” să realizăm aceasta – „cum v-a primit și pe voi Hristos”. El ne-a primit, acceptat și iubit până la sacrificiu. Hristos ne-a primit în familia Lui și L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în noi.

Acceptarea celuilalt nu înseamnă că ne place sau aprobăm tot ceea ce face acesta. Darul acceptării necondiționate presupune acceptarea persoanei ca întreg, așa cum este, fără ca aceasta să însemne că suntem de acord cu tot ce face. Ca ființe umane, în esență, suntem la fel de buni și de valoroși. Până la urmă, oamenii din jurul nostru nu fac decât să reflecte ceea ce noi înșine suntem.

Așteptările ne pot otrăvi ușor viața. Noi vedem în alții doar ceea ce ne permite propria perspectivă. Vedem doar o parte, limitați de percepțiile noastre. Adesea pierdem ce poate fi mai important în ceilalți și din ce ne pot oferi, blocându-ne în a-i judeca după niște criterii personale limitate. În realitate, oamenii sunt mai mult decât reușim noi să vedem în ei. Dumnezeu nu ne-a chemat să îi schimbăm pe oameni, ci să îi ajutăm să Îl cunoască pe El, singurul care ne poate croi viața după tiparul veșniciei. Acceptarea e o stradă cu dublu sens. Dacă vrem să fim acceptați de ceilalți, trebuie să le arătăm că îi iubim și că îi prețuim așa cum sunt. 

Concluzia mea, după cele 12 săptămâni, este că acest dar al acceptării vine de sus și înțelegerea perspectivei celuilalt, a contextului în care se află, a trecutului, a faptului că este un copil al lui Dumnezeu, duce la acceptarea necondiționată în Hristos. Te încurajez să începi azi acest proces, spre fericirea ta și a familiei tale!

autor: Ruxandra Pasztor


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.