EU ȘTIU MAI BINE…


Întăriți-vă unii pe alții!
1 Tesaloniceni 5:11

Ascultă ediția audio aici.

Nici nu ne dăm seama cât de ușor este să subminăm autoritatea celuilalt părinte și, mai ales, cât de des o facem. De cele mai multe ori realizăm lucrul acesta mai evident doar atunci când ne vedem pe noi înșine în viața unei alte familii.

Tatăl își pedepsește fiul și îi spune ce are voie să facă și ce nu are voie să facă, și mama intervine și începe să adauge sau să scoată din regulile stabilite de tată chiar de față cu acesta. Făcând astfel, de fapt ea îi transmite copilului următorul mesaj – „pedeapsa tatălui tău nu este suficient de bună, așa că uite care sunt lucrurile pe care trebuie să le asculți”.

Și atunci suntem și noi forțați să realizăm că de multe ori am făcut lucruri asemănătoare. Întotdeauna există tendința aceasta de a sublinia, a accentua sau a stabili noi reguli, ca și cum celălalt nu știe ce face, nu știe ce este bine și are nevoie să fie ajutat. Trebuie să recunoaștem că de multe ori am pierdut ocazia de a întări autoritatea celuilalt, dar am folosit mereu astfel de situații pentru a critica sau a ne plânge de celălalt. Cred că avem nevoie să fim întăriți în rolurile pe care le avem – de tată sau de mamă. Și să evităm să comunicăm lipsă de respect.

Acest lucru înseamnă uneori să ne „mușcăm” limba mai degrabă decât să corectăm ceva relativ minor în acțiunile celuilalt. Uneori trebuie să-i dăm celuilalt libertatea de a gândi diferit și să renunțăm la părerile noastre perfecte. Și, de multe ori, este nevoie ca în astfel de situații să ne rugăm lui Dumnezeu și să-i cerem ajutorul în a face deosebirea între lucrurile mici și cele majore. Mai ales dacă avem tendința să credem că toate lucrurile sunt majore și necesită intervenția mea „înțeleaptă”, fără de care totul se prăbușește.

A-l întări pe celălalt este unul dintre lucrurile extrem de importante pentru un cuplu căsătorit. Uneori pot fi vorbe de apreciere și de mulțumire. Alteori, tăcere când vrei să vorbești. Cel mai des, lucrurile mici cu efect pe termen lung sunt cele care contează cel mai mult.

Ce poți să faci ca să întărești autoritatea celuilalt părinte?

autor: Marius Andrei


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.