O CHESTIUNE DE PRIORITĂȚI


Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:33

Ascultă ediția audio aici.

Când copiii intră în tablou, viața se aglomerează. Existența ți se schimbă drastic atunci când vine acasă primul copil, indiferent cât de organizat ești. Viața tinde să se învârtă în jurul copiilor, iar timpul liber, dacă aveai timp liber înainte, este scump și aproape inexistent.

Timpul pentru devoțional se evaporă foarte ușor când petrecem timp cu copiii și facem tot ce presupune viața de părinte. Mereu există jucării de adunat, haine de spălat, vase de care să te ocupi, să nu mai zic de cumpărăturile și treburile zilnice. Nu îți trebuie mult până să te aglomerezi și să uiți de prioritățile spirituale.

Una dintre primele noastre priorități ca părinți ar trebui să fie menținerea unei relații strânse cu Dumnezeul și Salvatorul nostru. Pe măsură ce copiii cresc, începem să ne închinăm cu ei înainte de culcare, dar, deși acest obicei este unul bun, nu ar trebui să substituie timpul nostru personal cu Dumnezeu.

Lasă-ți copiii să te vadă când îți petreci timpul în devoțiune personală, în loc să-l amâni până după ce îi pui la culcare. Este mult mai bine să îți iei timp pentru închinare când copiii sunt încă treji și pot observa încă din primii ani că aceasta este o prioritate pentru tine. Vasele pot aștepta, împachetatul hainelor poate aștepta, jucăriile pot aștepta, pentru că închinarea este mult mai importantă.

Copiii noștri ne vor observa pe măsură ce cresc. Ce vor percepe ei ca fiind prioritățile noastre? Este foarte bine că ne văd dând cu aspiratorul, tunzând iarba, făcând curățenie în garaj, citind și relaxându-ne. Acestea sunt lucruri bune. Dar amintește-ți că au nevoie să ne vadă că petrecem timp consolidându-ne relația spirituală cu Dumnezeu și cu partenerul de viață. Dacă Dumnezeu a decis că este o prioritate să pună la dispoziție un plan de salvare pentru noi, este numai corect ca noi să profităm de ocazie și să ne luăm timpul necesar pentru menținerea relației cu El. Exemplul acesta are pentru copiii noștri beneficii eterne.

Doamne, Îți mulțumesc pentru darul timpului! Ajută-ne să ne folosim timpul și să facem din viața spirituală una dintre cele mai mari priorități, pentru a le oferi copiilor noștri un exemplu demn de darul Fiului Tău!

autor: Gary Reinbold


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.