SĂMÂNȚĂ PROMISĂ

Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție.
Evrei 7:14

Ascultă ediția audio aici.

Scepticii acelor timpuri nu puteau nega existența Edenului, deoarece el era acolo, înaintea ochilor lor, intrarea în grădină fiind închisă de către îngerii păzitori. Ordinea creației, Grădina Edenului, istoria celor doi pomi ai ei, atât de strâns legați de destinul omului, erau fapte ce nu puteau fi negate. Iar existența și suprema autoritate a lui Dumnezeu, obligativitatea Legii Sale erau adevăruri pe care oamenii nu se grăbeau să le pună sub semnul întrebării atâta vreme cât Adam era printre ei.

În ciuda răspândirii nelegiuirii, a existat totuși o succesiune de femei și bărbați sfinți care, înălțați și înnobilați prin comuniunea lor cu Dumnezeu, au trăit ca în compania Cerului. Erau oameni de o impresionantă putere intelectuală și cu minunate realizări. Ei au avut o misiune mare și sfântă – aceea de a dezvolta un caracter neprihănit, de a-i învăța pe ceilalți lecția sfințeniei, și aceasta nu numai pe cei din timpul lor, ci și din generațiile ce aveau să vină după ei. Dintre ei, doar puțini dintre cei mai proeminenți sunt menționați în Sfintele Scripturi, dar în decursul tuturor secolelor Dumnezeu a avut martori credincioși și închinători cu inima curată.

Despre Enoh este scris că a trăit șaizeci și cinci de ani și a avut un fiu. După aceea, el a umblat cu Dumnezeu încă trei sute de ani. În timpul acestor primi ani, Enoh Îl iubise pe Dumnezeu și avusese temere de El, păzind poruncile Lui. El a făcut parte din șirul sfânt de oameni păstrători ai adevăratei credințe, strămoși ai Seminței promise. De pe buzele lui Adam, el a aflat întunecata istorie a căderii și fericita istorie a harului lui Dumnezeu, așa cum era văzută în făgăduința primită, și se încredea în Răscumpărătorul care avea să vină. Dar, după nașterea primului său copil, Enoh a ajuns la o experiență superioară; el a fost atras într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu. Și-a dat seama mult mai bine de obligațiile și de răspunderea sa ca fiu al lui Dumnezeu. Iar când a văzut iubirea copilului pentru tatăl său (…), el a învățat atunci o lecție valoroasă cu privire la minunata iubire a lui Dumnezeu față de oameni, manifestată în dăruirea Fiului Său, precum și cu privire la încrederea pe care copiii lui Dumnezeu o pot avea în Tatăl lor din cer. Infinita și de nepătruns iubire a lui Dumnezeu prin Hristos a devenit zi și noapte subiectul lui de meditație și, cu tot patosul sufletului său, a căutat să le prezinte această dragoste acelora în mijlocul cărora trăia. (Patriarhi și profeți, p. 84)

Ce s-ar întâmpla în experiența mea spirituală dacă aș medita în fiecare zi la darul lui Isus pentru omenirea căzută?