AUTOR AL ÎNTREGULUI ADEVĂR


Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
Ioan 1:14

Ascultă ediția audio aici.

În Domnul Hristos, natura divină și cea umană au fost combinate. Natura divină nu a fost înjosită până la nivelul naturii umane. Natura divină și-a păstrat locul, iar natura umană, prin faptul că a fost unită cu natura divină, a rezistat celei mai aprige încercări a ispitei în pustiu. Prințul acestei lumi a venit la Hristos când era înfometat după un post îndelungat și I-a sugerat să poruncească pietrelor să se facă pâine. Dar planul lui Dumnezeu, care a fost conceput pentru salvarea omului, prevedea ca Domnul Hristos să cunoască foamea, sărăcia și fiecare aspect al experienței noastre. El a rezistat ispitei printr-o putere de care și omul poate să dispună. El S-a bazat pe tronul lui Dumnezeu și nu există niciun om care să nu aibă acces la același ajutor, prin credința în Dumnezeu. Omul poate ajunge părtaș la natura divină. Orice suflet care trăiește poate solicita ajutorul Cerului în ispite și încercări. Domnul Hristos a venit să dezvăluie sursa puterii Sale, ca omul să aibă posibilitatea să nu se mai bazeze niciodată doar pe capacitățile lui umane.

Aceia care vor să iasă învingători trebuie să-și pună la probă toate puterile ființei lor. Ei trebuie să agonizeze pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cerând puterea divină. Domnul Hristos a venit pentru a fi Exemplul nostru și a ne face cunoscut că putem deveni părtași la natura divină. Cum? Prin faptul că am scăpat de depravarea care este în lume prin pofte. Satana nu a obținut victoria asupra lui Hristos. El nu a făcut niciun pas în cucerirea sufletului Mântuitorului. El nu I-a atins capul, deși I-a rănit călcâiul. Prin exemplul Său, Domnul Hristos a scos în evidență faptul că omul poate să rămână integru. Oamenii pot avea puterea de a se împotrivi răului – o putere pe care nici pământul, nici moartea, nici iadul nu este în stare să o învingă; o putere care îi va pune în situația de a fi capabili să iasă învingători asemenea lui Hristos.

Misiunea lui Hristos a fost aceea de a prezenta adevărul în cadrul general al Evangheliei și de a prezenta regulile și principiile pe care El i le dăduse omului căzut. Fiecare idee pe care a prezentat-o a fost ideea Sa. El nu a avut nevoie să împrumute idei de la nimeni, deoarece El era Autorul întregului adevăr. El putea prezenta ideile profeților și ale filosofilor și să-Şi păstreze originalitatea, deoarece Lui Îi aparținea toată înțelepciunea. El era sursa, izvorul întregului adevăr. El era mai avansat decât toți, iar prin învățătura Sa a ajuns liderul spiritual al tuturor veacurilor. (Solii alese,vol. 1, pp. 408, 409)

Dacă Isus este Autorul întregului adevăr, atunci cine este autorul tuturor minciunilor?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.