PREAIUBIT AL CERULUI

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.
Ioan 15:9

Ascultă ediția audio aici.

Timp de peste o mie de ani, poporul evreu așteptase venirea Mântuitorului. Acesta era evenimentul în care evreii își puseseră cele mai strălucite speranțe. Îi puseseră Numele în cântec și profeție, în slujba Templului și în rugăciunea de acasă. Cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut. Preaiubitul cerului era pentru ei „ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire” și n-au văzut în El frumusețea pentru care să-L dorească. „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit” (Isaia 53:2; Ioan 1:11).

Cu toate acestea, Dumnezeu îl alesese pe Israel. El îi chemase pe israeliți să păstreze vie între oameni cunoașterea Legii Sale și a simbolurilor și profețiilor care arătau spre Mântuitorul. El a dorit ca ei să devină izvoare de salvare pentru lume. Ceea ce a fost Avraam în țara pribegiei lui, ceea ce a fost Iosif în Egipt și Daniel la curtea din Babilon, poporul evreu trebuia să fie pentru toate popoarele. El trebuia să li-L prezinte oamenilor pe Dumnezeu.

În chemarea adresată lui Avraam, Domnul spusese: „Te voi binecuvânta (…) și vei fi o binecuvântare (…) și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3). Aceeași învățătură a fost redată prin profeți. Chiar după ce fusese decimat de război și captivitate, lui Israel i s-a făcut această promisiune: „Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor” (Mica 5:7). Cu privire la Templul din Ierusalim, Domnul a declarat prin Isaia: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).

Dar israeliții și-au pus speranțele într-o măreție lumească. De la intrarea lor în țara Canaan, ei s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu și au urmat căile păgânilor. În zadar le-a trimis Dumnezeu avertizări prin profeții Săi. În zadar au suferit pedeapsa opresiunii păgâne. Orice reformă era urmată de o și mai profundă apostazie.

Dacă israeliții ar fi fost credincioși față de El, Dumnezeu Și-ar fi împlinit planul prin intermediul onoarei și măririi lor. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 27, 28)

Dacă eu sunt cetățean al „Israelului spiritual”, cum aș putea să reușesc acolo unde Israelul din vechime a eșuat? Cum aș putea să-L prezint pe Dumnezeu celor cu care vin astăzi în contact?