RĂDĂCINA ȘI SĂMÂNȚA LUI DAVID


Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață.
Apocalipsa 22:16

Ascultă ediția audio aici.

Solia îngerului al treilea trebuie vestită cu putere. Forța cu care au fost proclamate mesajele primilor doi îngeri trebuie să se intensifice în proclamarea mesajului celui de-al treilea. În Apocalipsa, Ioan vorbește despre mesagerul ceresc care i se alătură îngerului al treilea: „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare…” (Apocalipsa 18:1,2). Ne aflăm în pericolul de a proclama solia îngerului al treilea într-o manieră atât de vagă, încât să nu-i impresioneze pe oameni. Sunt atașate atât de multe alte interese, încât mesajul propriu-zis, care ar trebui transmis cu putere, ajunge slab și fără glas. La adunările noastre de tabără s-a făcut o greșeală. S-a amintit subiectul Sabatului, dar acesta nu a fost prezentat ca marele test pentru această perioadă. În timp ce își declară credința în Hristos, bisericile calcă Legea pe care Hristos Însuși a proclamat-o pe Sinai. Domnul ne poruncește: „Vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58:1). Trâmbița trebuie să sune clar. (…)

Mesajul nostru este unul de viață și de moarte și trebuie să-l prezentăm așa cum este: puterea cea mare a lui Dumnezeu. Trebuie să îl proclamăm în toată forța lui grăitoare. Atunci Domnul îl va face să aibă efect. (…)

Ne pasc pericolele zilelor din urmă și misiunea noastră este să-i avertizăm pe oameni de pericolul în care se află. Nu lăsați nemenționate scenele solemne pe care le dezvăluie profeția! Dacă poporul nostru ar fi pe jumătate treaz din cât ar trebui, dacă și-ar da seama de cât de aproape sunt evenimentele descrise în Apocalipsa, în bisericile noastre s-ar produce o reformă și mult mai mulți ar crede mesajul. Nu avem timp de pierdut; Dumnezeu ne cheamă să veghem asupra sufletelor oamenilor ca unii care vor trebui să dea socoteală. Promovați principii noi și revărsați din abundență adevărul clar, curat! Va fi ca o sabie cu două tăișuri. Dar nu vă grăbiți să luați o atitudine care să genereze controverse! Vor fi situații când va trebui să stați liniștiți și să vedeți mântuirea lui Dumnezeu. Lăsați-l pe Daniel să vorbească, lăsați Apocalipsa să vorbească și să spună care este adevărul! Dar, oricare ar fi subiectul pe care îl prezentați, înălțați-L pe Isus ca temelia oricărei speranțe, „Rădăcina și Sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață” (Apocalipsa 22:16). (Mărturii pentru biserică, vol. 6, pp. 60–62)

Transmit eu mesajul îngerului al treilea oamenilor pe care îi cunosc?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.