O religie atractivă


„«Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiați împrejur?» Și Samson a zis tatălui său: «Ia-mi-o, căci îmi place.»” (Judecătorii 14:3)

Ascultă ediția audio aici.

Societatea contemporană în continuă mișcare și emancipare solicită din plin energia și resursele bisericii în încercarea acesteia de a rămâne relevantă, mai ales în dreptul publicului tânăr. Întotdeauna au existat provocări serioase în această privință, dar din anumite considerente (culturale, sociale etc.), inerția a continuat să-și facă treaba și să îi țină pe tineri în mijlocul „poporului nostru”.

Se aud însă tot mai frecvent declarații ca aceasta: „Nu știu cum să spun, dar un lucru e sigur: pe zi ce trece, e tot mai greu să fii un creștin adventist de ziua a șaptea. Celelalte lucruri par să fie mult mai interesante. Mă rog ca liderii bisericii să poată, cât mai curând, să facă religia mai atractivă decât plăcerile lumești.” Ridicăm sprânceana a nedumerire toți cei care am hotărât că pentru noi „fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu” (Psalmii 73:28). Argumentăm cât se poate de solid că oferta ecleziastică e la înălțime. Și totuși… Samson destructurează acest argument (tatăl lui îi prezintă nenumărate „partide” bune în poporul său) printr-o remarcă fără echivoc: „Îmi place mai mult dincolo!” La drept vorbind, cine nu ar vrea să găsească în biserică împlinirea tuturor pasiunilor, fără să fie nevoie să evadeze la filisteni!? Biserica nu va putea concura niciodată cu oferta lumii în materie de împlinire senzorială. În tot acest timp, tinerii migrează în căutarea împlinirii acolo unde aceasta poate fi găsită.

Întrebările nerostite ale generațiilor cu experiență își cer acum răspunsul și nu acceptă eschive sau „declarații oficiale”. Ce poți face ca lider, părinte și promotor al valorilor Cerului? Nimic din ceea ce nu știi deja: „Părinții trebuie să facă din religia Domnului Hristos un lucru atractiv prin voioșia lor, curtoazia lor creștină și împreuna lor simțire duioasă, plină de milă” (CA, pp. 271–272).

Doamne, atrage-i pe tineri la Tine!

Provocare:

Spune-i unui tânăr, când ai ocazia, de ce ești adventist și de ce aceasta te face atât de fericit!

Adrian Dorgo
Conferința Transilvania de Nord



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.