Între două lumi


„Și un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea și a fost ridicat mort.” (Faptele apostolilor 20:9)

Ascultă ediția audio aici.

Buridan, un filozof francez din secolul al XIV-lea, în încercarea de a ilustra condiția umană, propune o imagine paradoxală. Un măgar flămând și însetat are lângă el, la distanță egală, un balot de fân și o găleată de apă. Măgarul sfârșește murind de foame și de sete, nefiind în stare să aleagă între fân și apă. Această imagine nu este străină de Scriptură. Hristos i-a atenționat pe cei care vor și cu Dumnezeu, și cu Mamona că acest lucru este imposibil. Totuși, mulți nu au curajul să-și dea arama pe față. E mai convenabil ca imagine să stai în casa lui Dumnezeu cu mintea în altă parte. E istoria fratelui mai mare, rămas acasă fără drag de tată. Cel tânăr își asumă decadența, cel mare o înăbușă doar de ochii lumii! Din păcate, ambele categorii sunt larg răspândite în biserica lui Dumnezeu.

Vestea bună vine de la unul dintre cei mai „norocoși” oameni. În plin sezon agricol (era începutul secerișului), la biserica din Troa se anunță un invitat special. Apostolul Pavel captează auditoriul, doar că, venind rar, își lungește expunerea până sâmbătă spre miezul nopții. Pentru foarte mulți, seara de sâmbătă este o ocazie de relaxare. Eutih, un tânăr al bisericii, se vede prins între două lumi: biserica și viața nocturnă a cetății. Își găsește un loc de unde poate fi atent și la una, și la alta – pe geamul exterior. De aici cade și moare. Legea gravitației ne obligă să acceptăm că Eutih era mai mult în exterior decât în interior. Vestea bună este că, dintre toate „luminile” (erau multe în biserică!), Eutih are norocul prezenței lui Pavel acolo. De fapt, Eutih înseamnă „norocos”. Dintre toți, Pavel vede ceva bun în cel pierdut între două lumi. Coboară și îl ia în brațe. Sufletul încă nu și-l pierduse!

Lumina nu doarme, ci alungă întunericul. Diseară nu dormi la închinare! Încearcă să vezi ce a mai rămas bun în oameni! Coboară-te și iubește!

Tată, ne rugăm pentru tinerii indeciși să se prindă de Tine! Și pe cei plecați departe înapoiază-i casei Tale!

Provocare:

Gândește-te la o carte care vorbește despre Isus și ofer-o, când ai ocazia, unui tânăr!

Adrian Dorgo
Conferința Transilvania de Nord



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.