Un exemplu de pocăință


„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2 Petru 3:9)

Ascultă ediția audio aici.

Ceea ce părea la început un refugiu, o nouă casă și un loc paradiziac, insula Pitcairn, a devenit în scurt timp un loc înspăimântător din cauza consumului de alcool, care a dus până la crime.

John Adams, unul dintre supraviețuitorii acelor patimi nocive și singurul bărbat rămas în viață, înconjurat doar de femei și copii, a descoperit la un moment dat o carte uitată în buzunarul unei haine. Era o Biblie. Această carte avea să îi schimbe viața și să îl transforme dintr-un alcoolic și un criminal într-un cu totul alt om, un om preocupat acum de instaurarea unei societăți pașnice și de bunăstarea locuitorilor de pe insula Pitcairn. John Adams Îl descoperise pe Dumnezeu.

Această carte uitată și descoperită la un moment de răscruce a ajuns un manual de care John Adams s-a folosit pentru a-i învăța pe copiii de pe insulă să citească și să scrie și, de asemenea, pentru a-i învăța cum să se comporte și cum să Îl descopere și ei, la rândul lor, pe Dumnezeu.

Insula Pitcairn a redevenit un loc paradiziac și, prin pocăința lui John Adams, întreaga populație a insulei a devenit creștină, pentru ca, mai apoi, să devină cu toții adventiști de ziua a șaptea în urma unei expediții misionare adventiste din anul 1890.

Ce minunat poate să lucreze Cuvântul lui Dumnezeu în viețile acelora care L-au acceptat și L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal! O viață schimbată în felul acesta poate să influențeze și alte suflete să Îl caute pe Hristos și să dorească să fie schimbate.

„Dacă necredincioșii cu care tu ești asociat ar fi văzut în tine puterea transformatoare a adevărului, ar fi avut în fața lor un argument în favoarea creștinismului pe care nu l-ar fi putut contrazice. În felul acesta, ai fi putut reflecta către lume o lumină clară, evidentă” (5MB, p. 287).

Roagă-te ca fiecare tânăr din biserica din care faci parte să Îl descopere pe Dumnezeu în mod personal!

Provocare:

Povestește-i unui tânăr cum L-ai cunoscut pe Dumnezeu!

Alin Cătinean
Conferința Transilvania de Sud



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.