Slujind continuu
„Samuel făcea slujba înaintea Domnului și copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.” (1 Samuel 2:18)
Ascultă ediția audio aici.
O experiență unică în istoria lui Israel, dar și o lecție foarte importantă pentru noi astăzi.
Conform legii leviților, un preot putea intra în slujba Cortului Întâlnirii abia la vârsta de 25 de ani. Interesant este faptul că Samuel a fost adus de mama lui undeva în jurul vârstei de 3 ani ca să slujească înaintea preotului Eli. Totuși, versetul spune despre Samuel că slujea înaintea Domnului încă de mic copil.
Mă gândesc la cei care considerau că acest aspect este negativ. Oare toți erau de acord cu micuțul Samuel? Cu siguranță că erau destul de mulți care priveau ca un mare rău, ca să nu spun păcat, faptul că un copil de vârsta lui Samuel era în slujba Domnului, aflându-se chiar în interiorul Cortului Întâlnirii.
Deseori, poate am privit un copil sau mai mulți copii slujind în biserica noastră în departamentul diaconiei (strângând darurile Școlii de Sabat sau darurile și zecimile) sau chiar la momentele de predicare (fie cele devoționale, fie chiar în cadrul serviciului divin de la ora 11:00) și poate am fost nemulțumiți sau am murmurat. Care era considerentul după care Samuel a fost pus să slujească la Templu? Sigur, am putea emite o mulțime de motive și argumente solide. Dar tu, mamă, sau tu, tată, cât de mult ți-ai dori ca fiul tău sau fiica ta să slujească precum micuțul Samuel?
Cele două aspecte descrise în versetul acesta reprezintă două experiențe spirituale profunde:
1. „Samuel făcea slujba înaintea Domnului” – „Oricât de tânăr a fost Samuel la data aducerii lui pentru a sluji în Sanctuar, i s-au încredințat chiar de atunci lucrări în slujba Domnului, potrivit cu capacitatea lui” (PP, p. 585).
2. „Copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in” – „Fiecare fir din hăinuță era împletit cu o rugăciune ca el să fie curat, nobil și sincer” (Ibidem, p. 583).
Oferă-te și tu astăzi în slujba copilului tău ca un act de legământ pentru ceea ce ți-a oferit Dumnezeu drept răspuns la rugăciunile tale pline de sinceritate și de responsabilitate!
Provocare:
Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!
Daniel Daniluc
Conferința Moldova
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.