Doar faţă-n faţă
„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” (1 Corinteni 13:12)
Ascultă ediția audio aici.
Poate fi ceva mai clar decât a privi într-o oglindă? E greu de crezut că poate exista o altă unealtă prin care să reușești să descoperi imaginea feței tale. Așadar, înțelegem că cea mai bună cunoaștere de pe Pământ este imperfectă, confuză și neclară.
Apostolul Pavel ne introduce într-un contrast al credinței noastre din perspectiva a ceea ce credem că deținem și știm și ceea ce înseamnă de fapt credința autentică. Cum reușește el să surprindă această imagine? În toate cele paisprezece epistole pe care le găsim în Noul Testament scrise de el, Pavel amintește mereu și mereu experiența convertirii sale. Înainte de întâlnirea lui cu Isus Hristos pe drumul spre Damasc, Pavel credea că are o imagine clară cu privire la lucrarea lui și la credința pe care a acumulat-o până la data aceea. Însă, după experiența aceea, Pavel vorbește despre acestea cu totul diferit.
Cu privire la acest subiect, sensibil de altfel, Comentariul biblic AZȘ la 1 Corinteni 13:12 ne transmite un gând important: „Cunoștința noastră cu privire la adevărul veșnic este acum obscură și întunecată în comparație cu ceea ce va fi în cer. Acum viziunea noastră este întunecată de slăbiciunile ființei fizice, care își au obârșia în păcat; chiar și percepția mintală este slăbită de rele deprinderi de viețuire, așa încât cele spirituale sunt numai slab percepute.”
Perspectiva lui Pavel este una plină de optimism în contextul actual al cunoașterii adevărului într-o formă parțială. Ca oameni ai Scripturii, cu siguranță trăim deseori sentimentul cunoștințelor limitate în ceea ce privește adevărurile biblice. Dar deseori suntem ispitiți să manifestăm acea atitudine de cunoaștere absolută în toate compartimentele vieții spirituale, mai ales când vine vorba de cineva care a greșit.
Versetul de mai sus este un test al credinței noastre atunci când trebuie să înțelegem poate un tânăr sau o tânără care greșește deoarece cunoaște doar în parte. De aceea, înainte de a „ajuta” orice persoană cu un sfat sau o acțiune precisă, nu uita că și tu cunoști în parte și că absolutul se află dincolo de stele!
Provocare:
Alege astăzi să citești ceva dintr-un domeniu necunoscut! Încearcă să descoperi cât mai multe lucruri interesante și împărtășește-le atunci când ai ocazia!
Daniel Daniluc
Conferința Moldova
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.