David: părintele permisiv

„Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viața lui zicând: «Pentru ce faci așa?» Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip și se născuse după Absalom.” (1 Împărați 1:6)

Ascultă ediția audio aici.

David nu a fost un părinte model. Amnon, Tamar, Absalom, Adonia ar putea da mărturie.

Odată cu episodul Bat-Șeba, autoritatea sa morală s-a pierdut iremediabil în regat și mai ales la el acasă, unde consecințele au fost cumplite. Vinovat, David devine permisiv, iar copiii săi iau decizii greșite, fatale chiar.

Tema disciplinării copiilor e delicată. În timp, s-au făcut abuzuri grosolane, vinovate. La polul opus, azi considerăm că nimic nu trebuie să îngrădească personalitatea copiilor noștri.

Cred din toată inima în cele scrise sub inspirație: „Unii părinți își corectează copiii cu asprime, într-un spirit de nerăbdare și, adeseori, cu patimă. Astfel de corecții nu conduc la niciun rezultat bun” (1MB, p. 337).

Pe de altă parte, văd cadrul pe care îl prezintă Biblia pentru viața și devenirea noastră: condiția păcătoasă care ne caracterizează, atât pe cei mici, cât și pe cei mari, nevoia de căință și schimbare, de sfințire și biruință în Hristos. În acest context, diferit de abordările științelor seculare, nevoia de disciplină, de corectare, desigur în spiritul iubirii divine, nu poate fi negată. „Cu o inimă supusă și plină de milă și de întristare pentru copiii voștri care au greșit, înainte de a-i corecta, rugați-vă împreună cu ei. Atunci, corecția pe care le-o veți aplica nu-i va face să vă urască. Vă vor iubi. Vor vedea că nu îi pedepsiți pentru că v-au provocat neplăceri sau pentru că vreți să vă descărcați nervii pe ei, ci dintr-un simțământ al datoriei, pentru binele lor, ca să nu fie lăsați să crească în păcat” (1MB, pp. 337–338).

Cum ar fi fost viața copiilor lui David dacă dragostea sa părintească și-ar fi asumat nevoia corectării lor? Ar fi fost ei principiali? Și-ar fi iubit mai mult tatăl?

Doamne, ajută-mă să îmi disciplinez copilul în spiritul iubirii Tale!