În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.
Efeseni 1:7
„Vă sun în legătură cu tatăl dumneavoastră”, a spus vocea de la telefon. Imediat mi-am făcut griji că murise. Lucrătorul de la Serviciul de protecție a adulților a continuat să-mi spună că fusese spitalizat, după ce fusese găsit acasă emaciat și abuzat. Fiind singura lui rudă, decizia cu privire la locul în care urma să ajungă era a mea.
Reacția mea inițială a fost o imensă luptă interioară. Mi s-a părut nedrept să am în sfârșit șansa de a ne restabili legătura doar pentru ca acest lucru să se întâmple atât de aproape de sfârșitul vieții sale frânte. Tatăl meu și cu mine nu mai trăiserăm sub același acoperiș de când aveam patru ani. Înstrăinat de mine timp de zeci de ani la rând, nu putea să-mi ofere ceea ce el nu primise niciodată. Dintr-odată, mi s-a prezentat ocazia de a-i oferi ceea ce el nu fusese niciodată în stare să-mi ofere.
Soțul meu și cu mine am fost de acord să găzduim acest străin. Deși îl iertasem cu ani în urmă, a rămas o provocare să-l accept ca tată al meu, dar Isus mă chema la un nivel mai profund de reconciliere. Demența mă ștersese din memoria tatălui meu. La început, stăteam des cu el, dorindu-mi să înțeleagă cuvântul „fiică”. Îmi spunea: „Ne-am cunoscut la supermarket”. Deși zâmbea un „Bună dimineața!” fără dinți de fiecare dată când mă vedea, îl repeta din nou cinci minute mai târziu, ca și cum m-ar fi văzut pentru prima dată.
Treptat, relația noastră a început să crească. Odată, când soțul meu nu reușea să-l convingă să facă un duș, tatăl meu a consimțit cu părere de rău: „O voi face pentru doamna”. Pe măsură ce făceam cunoștință cu acest bărbat, am fost surprinsă că demența îl făcuse să se înmoaie. Mâncarea lui preferată sunt bananele, însă nu uită niciodată să-mi ofere jumătate. Am observat cât de sensibil este spiritul său, în ciuda minții sale confuze – plânge de fiecare dată când punem muzică de închinare sau ne rugăm. În mod surprinzător, am descoperit, de asemenea, că avem lucruri în comun, cum ar fi interesul pentru hărți.
Demența a fost numită „despărțirea lentă”. În cazul meu, acești ultimi doi ani au fost o despărțire lentă, deoarece am început să îmi cunosc tatăl. Dumnezeu va face tot posibilul pentru a restabili relațiile. Există una pe care Dumnezeu vrea să o restabilească în viața ta? Harul Său este disponibil pentru a ne ajuta să parcurgem acest drum.
