Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Matei 27:46
Povestea ne spune că un tânăr indian, pentru a deveni bărbat în ochii poporului său, a trebuit să petreacă o noapte în pădure legat la ochi. Dacă supraviețuia nopții, era considerat bărbat. Așadar, tatăl l-a dus pe tânărul băiat în pădure, l-a așezat pe un ciot de copac, l-a legat la ochi și apoi a plecat. Sau cel puțin așa a crezut băiatul. După o noapte terifiantă petrecută în întuneric, tânărul băiat a fost surprins când, la lumina zilei, și-a scos legătura de la ochi și l-a găsit pe tatăl său stând la mică distanță. Băiatul a crezut că fusese abandonat, dar nu era așa.
Isus, pe cruce, a strigat către Tatăl Său ceresc în propriul întuneric. Simțindu-Se abandonat și suferind cea mai adâncă beznă, Hristos a suferit povara grea a păcatelor noastre, care Îl strivea. Dar Tatăl nu a fost niciodată departe de Fiul. Deși prezența Sa a rămas voalată, El a simțit suferința Fiului Său. La fel ca tatăl tânărului indian, Dumnezeu știa că această încercare trebuie să fie purtată doar de Fiul Său. Ce minunat este că ambele povestiri nu s-au sfârșit în întuneric! Când lumina zilei s-a ivit din nou pentru tânărul băiat, el a constatat că a trecut testul. Hristos, pe cruce, a suportat un întuneric copleșitor. Și când a strigat: „S-a sfârșit!”, și El a trecut testul!
Uneori putem fi învăluite în propriul nostru întuneric din cauza unei boli sau a unor probleme financiare, a morții unei persoane dragi, a rătăcirii copiilor noștri, a unor acuzații false, care amenință să ne distrugă viața. Lista poate continua. Întunericul este real, dar la fel este și prezența Tatălui. El ne poate susține în acel întuneric, pentru că El este chiar acolo cu noi. Uneori, fața Lui este voalată sau suntem „legați la ochi”, dar asta nu contează. Noi nu suntem abandonate. Tatăl ne va ajuta să trecem peste acea încercare.
Soțul meu a decedat pe neașteptate după o scurtă criză de COVID-19. A fost un șoc pentru noi toți. Fusese atât de sănătos, atât de viu! Și apoi s-a dus. Viața s-a schimbat radical pentru mine în acea zi. De atunci, sunt momente în care mă simt învăluită în întunericul tristeții. Dar știu că Tatăl meu nu m-a abandonat. El mă ajută să trec cu bine, zi de zi. Și știu că El te poate vedea și pe tine, indiferent de întunericul care amenință să te cuprindă. „Seara vine plânsul, iar dimineața, veselia” (Psalmii 30:5). Noi nu suntem părăsite!
