INCENDIUL DE VEGETAȚIE

Stăruie asupra lui la timp şi ne la timp.
2 Timotei 4:2

În timp ce scriu aceste rânduri, cel mai mare incendiu de vegetație din țară este activ în Klamath County, Oregon, SUA, unde locuiesc.

Până acum, incendiul a distrus peste 200.000 de hectare – o suprafață cât jumătate din statul Rhode Island. Oamenii care locuiau în zona focului au fost avertizați să fie pregătiți să plece, dacă ar fi fost necesar. Când a sosit ordinul de evacuare, oamenii au avut două variante: să asculte de ordinul de evacuare sau să rămână fără a avea asigurat ajutorul de urgență.

Majoritatea oamenilor au ascultat avertizările și au părăsit zona. Unii, pentru că focul arsese zona din jurul lor fără să le distrugă proprietatea, au crezut că vor fi în siguranță dacă vor rămâne. Și așa a fost. Dar curând au rămas fără mâncare și apă pentru ei și pentru animalele lor. Nimeni nu avea voie să se deplaseze în zonă pentru a-i ajuta. Erau blocați.

Pe tot parcursul istoriei, Dumnezeu a dat avertizări pentru a-i ajuta pe oameni să evite dezastrele. Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei, primii oameni pe care i-a creat, să nu mănânce fructe din pomul cunoștinței binelui și răului. Știm prea bine întristarea de moarte cauzată de neascultarea lor.

Noe a încercat timp de o sută douăzeci de ani să avertizeze oamenii cu privire la distrugerea care urma să vină pe pământ. Când Domnul i-a spus să construiască o arcă, el a început să construiască. Oameni râdeau. Se gândeau că nu exista deloc apă primprejur, iar arca era prea mare pentru a pluti. Nu au putut vedea imaginea de ansamblu – și au murit înecați.

După ce poporul evreu a fost sclav în Egipt mai mult de patru sute de ani, Dumnezeu i-a spus lui Moise să îi poruncească faraonului să lase oamenii să plece. Faraon a refuzat. Dumnezeu i-a dat zece ocazii să se răzgândească sau să sufere consecințele. El a ascultat abia când a fost prea târziu. Pierderea primului născut din fiecare familie, chiar și din a lui, a fost un preț îngrozitor pe care l-a plătit pentru încăpățânarea sa.

Planeta aceasta devine un loc periculos, însă ea nu este casa noastră adevărată – cerul este acela. Dacă el este destinația noastră, trebuie să începem să ne pregătim de pe acum. Dumnezeu ne trimite semne care ne arată că lumea nu va mai ține mult. Rugăciunea mea este să fim cu toții pregătiți pentru revenirea Sa.

autor: Marcia Mollenkop


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.