DUMNEZEU VA LUPTA PENTRU TINE

Domnul va lupta pentru voi, iar voi veți tăcea.
Exodul 14:14

În anul 2015 eram în anul doi la Teologie, la Universitatea Adventistă din Peru. Eu eram singura femeie din clasă. Majoritatea prietenilor mei erau siguri că Dumnezeu îi chemase să fie pastori. Și eu eram sigură că Dumnezeu m-a chemat să fac o lucrare pentru El, dar nu îmi puteam imagina calea pe care El o pregătea pentru mine.

La acea vreme, am participat la o conferință despre credință și știință în Peru. Vorbitor era dr. Ben Clausen, care lucrează la Geoscience Research Institute de la Universitatea Loma Linda, California. Am fost foarte impresionată de relația dintre știință și Biblie. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dacă Tu ai un plan pentru mine în acest domeniu, Te rog să mă ajuți să descopăr mai multe despre aceasta.”

Un an mai târziu, i-am trimis un e-mail doctorului Clausen. I-am relatat povestea mea și interesul pe care îl aveam pentru credință și știință. El mi-a spus: „Știu că Dumnezeu are un plan pentru viața ta.” În 2018, am absolvit teologia și am început procesul de înscriere la programul de masterat în geologie la Universitatea Loma Linda.

Ca studentă internațională a trebuit să dau câteva examene. Îmi amintesc că atunci când am picat la examenul de engleză am fost foarte dezamăgită de mine. M-am rugat și I-am spus lui Dumnezeu că am făcut tot ce am putut pentru a trece acel examen. M-am rugat din nou: „Dacă Tu vrei ca eu să rămân în Peru, ajută‑mă să îmi găsesc o slujbă, dar, dacă vrei să mă duci la Universitatea Loma Linda, deschide ușile pentru că eu nu mai am ce să fac.”

Totul s-a schimbat după acea rugăciune; a fost o minune de la Dumnezeu. În 2019, Universitatea Loma Linda m-a acceptat ca absolventă a acestei universități. Acum, dr. Clausen este îndrumătorul meu și este un om de știință prietenos și pasionat. El mă învață să iubesc rocile și mineralele vulcanice!

Uneori facem tot ce putem mai bine; trudim din greu pentru a ne îndeplini visurile profesionale și personale și nu obținem foarte multe rezultate. Totuși, te încurajez să faci tot ce poți tu, să aștepți răspunsul lui Dumnezeu, El vrea să lupte pentru tine așa cum a luptat pentru poporul Israel.

Dragă prietenă! La Dumnezeu nu este nimic imposibil. Domnul va lupta pentru tine. Caută-L din toată inima!

autor: Raquel Bendita Larico


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.