CÂNTUL MEU DIN NOAPTE

Dar voi întăriți‐vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.
2 Cronici 15:7

Era prima dată. Un moment pe care mi-l voi aminti multă vreme. Iată-mă acolo, cântând și lovind pe corzile unei chitare pentru un cor mic. Eu eram solista principală și dirijoarea unui grup mic, care funcționa ca un cor mare. Acest moment a produs un melanj atât de minunat de voci, încât părea că suntem acompaniați de multe alte instrumente. Au fost câteva zeci de secunde minunate, în care am cântat împreună despre porțile cerești.

Apoi m-am trezit. Visul s-a sfârșit când lumina dimineții a pătruns prin ferestrele camerei mele. Trebuie să știți că sunt o persoană care visează în fiecare noapte. Adesea nu îmi mai amintesc nimic… decât dacă este relevant. În dimineața despre care vă povestesc, nu am vrut să mă mișc, voiam doar să hoinăresc prin gândurile mele până când mi-am amintit fiecare părticică a acestui vis special! Nu voiam să îl uit! Visul a fost doar cât a ținut cântecul, dar suficient pentru a trimite mesajul spiritual cu care voiam să rămân din vis.

Cântecul meu special a fost în urmă cu câțiva ani. Detaliile fețelor necunoscute, locul în care am repetat și acuratețea melodiei s-au mai șters din memoria mea. Dar cuvintele cântecului s-au întipărit atât de bine în mintea mea, încât și după multe zile puteam să mi-l amintesc și să scriu cuvintele.

În Apocalipsa 21:12,25 (NKJV), ne este prezentată o imagine mai clară a acestor porți despre care doar am cântat în visul meu. Ioan descrie cele douăsprezece porți ca înconjurând Cetatea Sfântă și fiecare fiind dintr-o singură perlă imensă. El ne spune despre Cetatea Sfântă cu marele său zid înalt și cele douăsprezece porți care erau păzite de doisprezece îngeri. Pe aceste porți sunt scrise numele celor douăsprezece seminții ale lui Israel. „Doamne,” mă rog, „ajută-mă să pot trăi astfel încât să fiu printre cei care nu puteau fi numărați!” (Apocalipsa 7:9).

Deoarece viața pe această planetă a devenit tot mai provocatoare, neatrăgătoare și complexă, speranța trebuie să învingă. Întoarcerea lui Hristos este iminentă! Noi trebuie să cerem zilnic împlinirea făgăduințelor Sale pentru a putea merge înainte… până atunci voi fi recunoscătoare pentru totdeauna pentru cântecul pe care mi L-a dat în acea noapte.

autor: Jayne Byrd-Moody


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.