ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU

Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.
Psalmii 56:3

Cred că, atunci când am ieșit din pântecele mamei mele, am fost întâmpinată în această lume de teamă. Am fost un bebeluș născut imediat după Al Doilea Război Mondial. Tatăl meu s-a întors acasă cu stres posttraumatic și, nouă luni mai târziu, s-a născut un copilaș foarte frumos, dar anxios.

Studiile spun că mediul înconjurător joacă un rol vital în ceea ce devenim și acel mediu își lasă amprenta încă din pântece. Un curs de opt săptămâni despre vindecarea emoțională m-a ajutat să analizez cum a fost mediul în care am crescut. Îmi era teamă de orice, întotdeauna mă gândeam și mă așteptam la ce era mai rău. Acest lucru îmi storcea viața de bucurie și entuziasm.

Îmi amintesc de un incident din seara în care a trebuit să vorbesc la o adunare de tabără. Fiind singura femeie între teologi care să ia cuvântul era ceva de speriat. Momentul ales pentru intervenția mea nu era cel mai fericit, undeva spre sfârșitul săptămânii, joia, când era Ziua Misiunii Femeii. Da, am avut suficiente ocazii în care să repet mesajul și să mă rog pentru claritatea discursului, dar aveam și suficient timp să mă îngrijorez. Mă întrebam cu teamă dacă transmiteam ceea ce dorea Dumnezeu să transmit. Mă mai temeam să nu cumva să mă încurc. Într-un final, am îngenuncheat și mi-am mărturisit temerile, le-am dat Domnului. La urma urmei, aceasta era lucrarea Lui și eu eram slujitorul Său. „Te rog, lasă Duhul Tău să mă conducă și să vorbească”, a fost rugăciunea mea. Și El a răspuns.

Duhul de teamă nu este de la Dumnezeu, dar este real. Dumnezeu ne-a dat un duh de dragoste, putere și o minte puternică. Altfel, ne-am pierde mintea, deoarece teama ne chinuie. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în mod repetat: „Nu te teme.” „De ce?” Pentru că El niciodată nu Își va părăsi sau uita copiii. NICIODATĂ! Dumnezeu este cu noi și dragostea Sa desăvârșită alungă orice teamă.

Ori de câte ori vine teama și îmi bate la ușa inimii, în loc să mă paralizeze și să îmi provoace anxietate și stres, mă motivează să mă încred în Dumnezeu. A te încrede în Dumnezeu înseamnă a-L cunoaște și a crede că El va face ce a promis. Întotdeauna! Așa că pot spune și eu împreună cu psalmistul că las în mâna Lui toate temerile atunci când îmi este frică, mă încred în El din toată inima.

autor: Shirley P. Scott


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.