LIMBAJUL LUI DUMNEZEU

… Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele.
Proverbele 1:23

Bună, Oline! A sosit dimineața. E timpul să te trezești!

– Încă un minut, Ollie; predica pastorului este aproape de încheiere!

Așa a început convertirea bunicilor mei la adevărul biblic. Oline Olsen, o tânără adultă, emigrase din Askim, Norvegia, ca și tânărul Oliver Benson, din Oslo. Nu se cunoscuseră în țara lor natală, ci doar când au sosit în State. Călăuzirea providențială i-a adus împreună, apoi s-au căsătorit și au primit în dar copii în căminul lor din Portland, Oregon.

Au apărut anunțuri că urma să aibă loc într-un cort o serie de întâlniri religioase. Din curiozitate, Oline s-a hotărât să participe. Curând a aflat că prezentările vor fi făcute în limba suedeză – care nu era limba ei maternă, dar destul de apropiată de aceasta. A fost binecuvântată prin participarea la studiile de seară din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a prins unele nuanțe, detalii lingvistice de finețe sau legate de timpul verbelor, însă a urmărit subiectele și a fost convinsă că pastorul spunea adevărul. Aici intervine Dumnezeul plin de iubire, care Și-a revelat harul bogat: Online auzea în vis, în fiecare noapte, toată predică ascultată anterior… în norvegiană. Toate întrebările primeau răspuns! Toate posibilele neînțelegeri erau explicate! Astfel, un om onest a fost onorat cu o binecuvântare divină. (Nu vă vine să puneți aici cuvântul „minune”?)

Curând a venit vara, iar familia a participat la tabăra în corturi de la Gladstone, Oregon (din nou într-un cort!), unde Bestefar („bunic”, în norvegiană, n.tr.) a luat o decizie: pipa va fi eliminată din stilul lui de viață. Apoi a avut loc un botez plin de bucurie. 

Fiica lor a fost bine primită ca studentă la un liceu creștin cu internat din Oregon, apoi a urmat cursurile unui colegiu creștin din statul Washington. Acolo a întâlnit un student la Teologie. După absolvire și căsătorie, tânărul cuplu a fost invitat să se alăture unei grupe de evangheliști itineranți, închizând cercul experienței convertirii și lucrării prin întâlniri în corturi. Multele lor eforturi vizionare au condus, în cele din urmă, la concretizarea unei inițiative de slujire care poartă numele The Bible in Living Sound, care continuă să răspândească vestea cea bună a dragostei lui Dumnezeu. Dacă cineva a experimentat vreodată „darul auzirii”, aceasta a fost Bestemor („bunica”, în lb. norvegiană, n.t.)Oline.

Îți mulțumesc Ție, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, pentru că vorbești în toate limbile și dialectele și, în special, în limba cerului!

Darlene Joy Grunke


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.