El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate. L-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui.
Deuteronomul 32:10
Ținuturile pustii sunt locuri uscate și deloc îmbietoare. Deșertul este un loc pe care toți încercăm să-l evităm. Totuși, în experiența mea, Dumnezeu a așteptat să-Și arate dragostea în deșertul disperării mele. Eram uscată din punct de vedere spiritual și a trebuit să mă lupt mult cu simțămintele mele de singurătate, în perioada când locuiam într-o zonă îndepărtată, slujindu-le oamenilor aflați în dificultate. Într-o zi am citit despre o misionară care căuta o legătură mai profundă cu Dumnezeu. Prietenii ei au întrebat-o dacă a auzit vreodată vocea lui Dumnezeu sau dacă I-a cerut lui Dumnezeu ceva „cu numele ei pe acel ceva”. În disperarea mea, m-am rugat: „Doamne, dă-mi ceva, mie personal, cu numele meu pe acel ceva.” Nu m-am așteptat să se întâmple ceva imediat. Dar eram disperată. Într-o dimineață eram în biserica mea, pregătind ora copiilor, când s-a întâmplat ceva neobișnuit. În mijlocul pregătirilor mele febrile, un membru al bisericii a intrat aducându-mi un plic cu numele meu scris pe el. L-am deschis în grabă, nerăbdătoare să mă întorc la munca mea, fără să fac pauză. În acel moment, din plic a ieșit un cec de o mie de dolari. Am pus cecul înapoi în plic, sigură că nu citisem corect. Inima îmi bătea cu putere când am citit cuvintele de pe hârtie, cuvinte de încurajare, cu versete biblice, care îmi spunea că sunt specială pentru Dumnezeu. Eram în grija Lui. Cecul nu era o greșeală și nici cuvintele care îmi spunea că Cineva m-a văzut ce făceam și slujirea pe care încercam să o aduc la îndeplinire spre slava Lui. În timp ce priveam numele meu scris pe plic, am știut că Dumnezeu auzise că doream din toată inima să mi Se descopere personal.
Fiecare dintre noi știm într-un mod superficial că Dumnezeu poartă de grijă. Dar poate părea ceva radical dacă cerem mila și harul Său în dreptul vieții proprii. Noi știm că Dumnezeu ne stă alături, dar adesea alegem alte surse de stabilitate. Totuși, eu am învățat că oricine vine la Dumnezeu va primi o descoperire proaspătă a harului Său. Uneori, El ne duce prin pustiu ca să ne arată cine suntem cu adevărat, fără bogăţiile vieţii, fără prieteni, fără lucrurile care ne sunt dragi. Când ne luăm ochii de la necazurile noastre și le îndreptăm în sus, atunci aflăm cine suntem noi când Cel Atotputernic este de partea noastră. Vedem că ce contează cel mai mult este Cel care călătorește prin pustia noastră împreună cu noi, Cel care ne cunoaște pe nume.
