ACEASTĂ LUME NU E CASA MEA

Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
1 Corinteni 2:9

În credinţă au murit toţi aceştia (…) mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
Evrei 11:13,14

Cât am fost copil, familia mea s-a mutat de multe ori. Mama ne-a crescut singură pe toți, pe mine și pe cei doi frații ai mei, încercând mereu să ne facă viața mai bună. M-am obișnuit într-un fel cu aceste mutări frecvente, însă, la început, nu îmi plăceau! Am plâns când am părăsit-o pe prietena mea cea mai bună și ne-am mutat din Colorado și Arkansas, pe când aveam opt ani. Era bine însă, pentru că aveam verișori în Arkansas. Am locuit aproape unii de alții timp de opt ani, cu toate că ne-am mutat în mai multe locuri în aceeași zonă.

Când am împlinit șaisprezece ani, fratele meu ne-a chemat să locuim împreună cu el și cu soția lui pentru doi ani. M-am opus acestui aranjament, țipând și dând din picior, dar, până la urmă, am plecat, fapt ce s-a transformat într-o mare binecuvântare. După ce am terminat liceul, m-am dus la un colegiu din Arkansas. Acolo m-am reîntâlnit cu câțiva dintre vechii prieteni și mi-am făcut mulți prieteni noi.

Probabil că pe măsură ce m-am maturizat, am devenit tot mai dornică de aventuri, pentru că, după colegiu, m-am întors în Colorado pentru doi ani, după care m-a reîntors în Arkansas. Și ce am făcut apoi? M-am tot mutat. În perioada aceasta de călătorii, mi s-au întâmplat și lucruri frumoase: l-am întâlnit cu minunatul meu soț și am avut-o împreună pe încântătoarea noastră fiică.

Nu am înțeles semnificația acestui drum sinuos care a durat atât de mulți ani, însă acum pot să văd modul cum m-a condus Dumnezeu. Numeroasele mele locuințe m-au făcut mai adaptabilă în multe privințe. Acum am prieteni minunați în toată țara. Călătorind am învățat multe lucruri, am deprins multe îndeletniciri și am găsit un loc frumos în zona orașului Oklahoma, unde ne-am așezat și în care locuim de mult timp. Frecventez o biserică minunată, în care talentele mele sunt puse la lucru și în care mă simt iubită și împlinită. Însă știm că mai avem de făcut o mutare – în căminul cel veșnic cu Dumnezeu. Poate că El a permis acest disconfort aici, pe pământ, ca să tânjesc mai mult după veșnicia împreună cu El!

Robin Widmayer Sagel


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.