DUMNEZEU NU TRIMITE MESAJE

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Efeseni 2:10

Acum un an sau doi am creat propriul model de mănuși fără degete, pe care le-am numit „mănuși de scris mesaje”. Așa că mi-am propus să croșetez în avans, pentru iarnă, câteva perechi, ca să nu-mi înghețe mâinile pe tastatura telefonului. Mănușile mele sunt bune pentru toate mărimile. Stând confortabil, în fotoliu, și croșetând, m-am gândit la mâinile lui Dumnezeu. Nicio problemă nu este prea mare pentru a nu se potrivi cu mâinile lui Dumnezeu. Nici El nu are vreo măsură oarecare. Toți ne potrivim în mâinile Lui foarte bine. De la bebeluș până la bărbatul înalt, robust, toți ne potrivim de minune în mâinile Lui. Cât este de reconfortant acest gând! Pentru mine este foarte reconfortant.

Aproape toată lumea a ajuns să trimită mesaje. Este adesea cel mai convenabil lucru de făcut, iar eu încerc să mă acomodez cu această eră tehnologică. Dar multe lucruri lipsesc, dacă se comunică doar prin mesaje: căldura vocii umane, inflexiunile ei și contactul personal. Poți să comunici cu altă persoană atât de mult prin intermediul vocii. Dar știi ceva? Dumnezeu Își folosește vocea pentru a vorbi cu noi, dacă suntem suficient de liniștiți ca să-L auzim. Unul din mijloacele pe care le folosește este Cuvântul Său. Lumea noastră este un loc aglomerat, iar viața noastră reflectă stresul „ritmului alert” al acestei lumi. Totuși, este reconfortant să știm că Dumnezeu este cu noi în toate situațiile dificile prin care trecem. El nu scrie mesaje, așa cum facem noi, El șoptește. Cât este de trist că, adesea, suntem atât de ocupați, încât nu-I simțim prezența discretă! Trebuie să dezvoltăm o credință ca a unui copil, o credință care cere timp pentru a se insera în fiecare etapă a vieții noastre. Avem nevoie să-I spunem lui Dumnezeu exact ce este în mintea noastră, așa cum fac cei mici. Acum câteva zile, am citit despre un băiețel care a fost întrebat cum poți să faci o mamă fericită. El a răspuns dezinvolt și nevinovat: „Spune-i că este frumoasă, chiar dacă seamănă cu o basculantă.”

Prin apostolul Pavel, Dumnezeu ne reamintește că „noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10). Geneza 1:27 ne asigură că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Chiar dacă cineva ar putea crede că arătăm ca nişte basculante, Dumnezeu ne reamintește cum ne vede El, ca pe niște capodopere minunate, unice. Așadar, în timp ce stau și tricotez mănuși care să-i ajute pe oameni să comunice unii cu alții, Creatorul meu îmi transmite faptul că sunt unică, specială și frumoasă – așa cum ești și tu!

Grace A. Keene


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.