Să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne.
Evrei 12:1
Mă întorceam cu un zbor internațional după înmormântarea fratelui meu și m-am apropiat de ghișeu pentru a prezenta biletul de zbor și bagajul, pregătindu-mă pentru ultima parte a călătoriei spre casă. Așteptam cu nerăbdare zborul de două ore, după ce petrecusem mai mult de șase ore în tranzit. Agentul de la ghișeu mi-a verificat identitatea și informațiile de zbor, mi-a înapoiat pașaportul și era pe punctul de a-mi eticheta bagajul când, spre dezamăgirea mea, a spus calm: „Houston, avem o problemă!”
La zborul anterior nu am avut o problemă cu greutatea bagajului, m-am gândit eu, așa că am fost puțin surprinsă.
„Valiza dumneavoastră are o greutate prea mare”, mi-a spus agentul. O privire rapidă spre cântar mi-a confirmat că depășea limita de greutate cam cu 4 kilograme. Trebuia să iau o hotărâre rapidă: să plătesc taxa în plus sau să renunț la câteva lucruri din bagaj. Puțin rușinată, m-am depărtat de ghișeu și am deschis valiza, rugându-mă ca Dumnezeu să îmi arate ce trebuia să scot și să pun în bagajul de mână.
De îndată, ochii mei s-au oprit pe o pungă mică în care erau haine pentru spălat. Am scos-o rapid, am îndesat-o în bagajul de mână, am închis valiza și am pus-o din nou pe cântar. Uimitor, cântarul arăta exact 22 de kilograme. Inima mea striga: „Isus, Îți mulțumesc!”Am observat o doamnă care aștepta la rând la celălalt ghișeu că îmi urmărise fiecare mișcare.
„Exact 22 de kilograme!” a exclamat ea.
Am răspuns: „Lăudat fie Domnul!” Valiza mea a fost etichetată, pusă pe bandă și trimisă spre avion. Apoi am pornit spre poarta de la care pleca zborul meu.
Îndreptându-mă într-acolo, am început să meditez la călătoria mea spirituală. M-am gândit că și eu sunt vinovată că port câteva „kilograme” extra în viața mea spirituală. Poate că ar trebui să îmi reevaluez și să „despachetez” grijile, ranchiunele, neiertarea, regretele și durerea. La urma urmei, Biblia spune: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini” (Psalmii 55:22). Cu toții avem nevoie să zburăm fără greutăți, să fim hotărâți să Îi dăm Domnului tot bagajul nostru. Atunci vom fi pe drumul spre cer fără greutăți extra!