NICIUN OM NU ESTE O INSULĂ

Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!
Psalmii 133:1

El a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Luca 10:27

Am așteptat în spatele căruciorului care era parcat în mijlocul raionului dintr‑un magazin. Cealaltă cumpărătoare a fost captivată de puiul la rotisor expus în cuptorul cu geam transparent. În cele din urmă, simțind că era cineva în spatele ei, clienta zâmbitoare a privit înspre mine și a spus: „Mă uit la mâncare.” Supermarketul se umplea de cumpărători panicați (sau cel puțin așa credeam eu) deoarece noi, cei din Insulele Virgine din Statele Unite, ne pregăteam pentru încă o furtună tropicală. S-a anunțat că vântul va atinge 40 de kilometri la oră. Așteptam și ploi puternice, deși nimic nu se compara cu cele două uragane de categoria cinci din urmă cu doi ani.

Și eu eram în căutare de hrană, dar nu pește, carne sau pui. Ci mi se terminaseră fructele și voiam să iau altele. A mânca un fruct este mai bine decât a ronțăi chipsuri, mă gândeam eu în timp ce priveam la vitrina cu produse proaspete.

Apoi am văzut un alt cumpărător, un bărbat, care se uita la avocado și le proba pe fiecare înainte de a hotărî pe care să îl cumpere.

„Cât mi-aș dori să fi fost un avocado”, am glumit eu, „pentru că uneori simt că am nevoie de o strângere în brațe.”

El mi-a zâmbit amabil și a spus: „Uneori toți avem nevoie de o strângere în brațe.”

După aceea am început să mă gândesc la cât de minunat și uimitor ne-a creat Dumnezeu pe fiecare dintre noi. El ne-a creat nu doar cu nevoia fizică de alimente nutritive, ci și cu nevoia de a avea susținere și împlinire socială, intelectuală și emoțională. Un poet de pe vremuri a scris aceste cuvinte atât de folosite: „Niciun om nu este o insulă.”[1] Cât de adevărat!

Biblia ne îndeamnă să fim păzitorii fraților noștri, căci oricine are nevoie de ajutorul nostru este semenul nostru. Tu ce fel de semen ești?

 

[1] Citat clasic din John Donne.

Hyacinth V. Caleb


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.