TRĂIND VIAȚA DE CREȘTIN

Bunătățile Domnului (…), se înnoiesc în fiecare dimineață.
Plângerile lui Ieremia 3:22,23

A trăi o viață de creștin nu ne dă dreptul să ne așteptăm la o viață fără durere, suferință și dezamăgire. De fapt, cu toții știm că cu cât copiii lui Dumnezeu încearcă mai mult să trăiască în conformitate cu învățăturile și exemplul lui Hristos, cu atât mai dificile sunt testele și încercările lor. Se spune că diavolul urăște să vadă un creștin pe genunchi. Așa că fii pregătită: cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât mai grea îți va fi viața.

Suntem încurajați să fim în lume, dar nu din această lume. Totuși, uneori, noi interpretăm acest lucru ca un îndemn la a trăi izolați de lume. Știm că acest lucru nu este posibil. Nu toți creștinii pot lucra într-un mediu favorabil pentru credincioși și noi trebuie să interacționăm cu necreștini zilnic – fie că este vorba de familie, vecini, prieteni sau colegi de serviciu. Acest lucru atrage după sine multe provocări. Totuși, viața noastră și interacțiunile sociale trebuie să reflecte întotdeauna valorile noastre creștine chiar și când nu „predicăm” la propriu sau ne purtăm religia la mânecă.

Unele restricții la angajare interzic discuțiile despre crezurile religioase la locul de muncă. În astfel de situații pășim pe o linie foarte fină și pur și simplu permitem luminii lui Hristos să strălucească prin cuvintele și acțiunile noastre. Isus ne-a lăsat un exemplu de cum să interacționăm cu ceilalți. El era un oaspete obișnuit în casa Mariei, a Martei și a lui Lazăr. La sărbătoarea nunții din Cana, El a salvat gazda de rușine când li s-a terminat vinul și nu mai puteau servi invitații. Pur și simplu, Isus a transformat apa în vin. Într-o altă ocazie, El S-a autoinvitat la cină la vameșul foarte nepopular Levi Matei, care probabil furase de la săraci pentru a se îmbogăți. Ca rezultat al acestei interacțiuni sociale a fost salvat un suflet și a fost câștigat un ucenic. Matei și-a lăsat locul de muncă pentru a-L urma pe Isus.

A trăi o viață de creștin înseamnă să ne modelăm viața în fiecare zi după exemplul lăsat de Hristos. Înseamnă să ne trezim în fiecare dimineață cu mulțumiri pe buze. Înseamnă să avem un zâmbet pe față în ciuda obstacolelor. Să spunem un cuvânt de mângâiere familiei, prietenilor, colegilor de muncă și chiar străinilor. Bucuria din viața noastră va fi reflecția dragostei lui Hristos din inima noastră.

Haideți să hotărâm că datorită dragostei și milei lui Dumnezeu care se reînnoiesc în fiecare zi, noi să trăim o viață de creștin fiind o mărturie frumoasă pentru Isus în tot ce facem și spunem.


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.