Iată-mă, Doamne!

Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele. (Matei 28:20)

Unii oameni cred că eu și soțul meu suntem niște norocoși pentru că avem aceeași profesie. Amândoi suntem profesori.

Unul dintre beneficiile faptului că lucrăm în acest domeniu este că avem concediu în același timp și putem petrece timpul acela împreună. Sunt de acord că acesta este un motiv de bucurie.

În fiecare an plănuim unde vrem să mergem în acea vară. Vara anterioară nu plecaserăm nicăieri. În această vară voiam să plecăm în străinătate, undeva departe. Am petrecut două săptămâni călătorind prin trei țări din Europa și am avut un timp minunat. Prietenii au numit acea perioadă a doua noastră lună de miere. Nu aveam nicio grijă, iar fiica noastră, Guielle, rămăsese acasă cu părinții mei. Când ne-am întors, părinții mei au venit să ne ia de la aeroport. Fiica noastră s-a bucurat atât de mult să ne vadă, iar noi am fost la fel de bucuroși să o vedem – dacă nu chiar mai mult. Desigur, am plecat cu toții spre casă. Înainte să ajungem acasă la noi, ne-am oprit la părinții mei, ca să mâncăm ceva. Când soțul meu a intrat în casa părinților mei, Guielle a spus cu inocență: „Uite, bunico! Mi-am găsit părinții.” Bineînțeles că ni s-a părut amuzant, întrucât niciunul dintre noi nu fusese pierdut. Poate că ți se pare și ție amuzant – pentru că este. De îndată, Dumnezeu mi-a descoperit o lecție.

Nu este în firea noastră să spunem: „Uite, L-am găsit pe Dumnezeu!”? De câte ori nu ai simțit că nu era prezent? De câte ori nu ai strigat: „Unde ești, Doamne?” Nu ne asemănăm cu fiica mea crezând că Dumnezeu S-a pierdut, când noi suntem, de fapt, cei pierduți?

Dumnezeu este mereu acolo. Nu ne abandonează niciodată. Asemenea tatălui fiului risipitor, ne așteaptă să ne întoarcem acasă. Asemenea păstorului celui bun care a pierdut una dintre oi, Isus veghează mereu asupra noastră. Asemenea femeii cu moneda pierdută, El ne caută până ne găsește. În ochii lui Dumnezeu, suntem importanți și prețioși.

Draga mea prietenă, dacă și tu crezi că Dumnezeu te-a uitat, gândește-te mai bine! Dacă te simți pierdută, strigă la El. Spune: Mulțumesc, Isuse, că m-ai găsit. Te rog, continuă să mă cauți, atunci când mă rătăcesc. Mulțumesc, Doamne! Amin!

Dana M. Bassett Bean


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.