Călăuzirea lui Dumnezeu
Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. (Psalmii 34:15)
Ne place să călătorim. Uneori singuri, alteori în grup. Pentru ambele tipuri de călătorie, fac anumite „pregătiri” de acasă: de exemplu, verific locurile unde am putea servi mâncare vegetariană. Chiar și în cazul excursiilor de grup, avem în program și un timp de voie, în care să explorăm de unii singuri. Dar aceasta înseamnă că, de multe ori, ne rătăcim! Chiar și cu harta în mână! Atunci când am fost pentru prima dată în străinătate, ni s-a dat o hartă de la hotel. După ce am mers preț de două ore prin Roma, oprind apoi să ne răcorim cu o înghețată, i-am arătat unui polițist harta noastră. Am realizat atunci două lucruri: (1) unii oameni nu ştiu să citească pe o hartă; (2) harta primită de la hotel era, de fapt, o reprezentare artistică a orașului. Nu mai este nevoie să precizez că ne-am rugat ca să puteam găsi hotelul sau măcar grupul!
În Polonia, conduși de o hartă, am crezut că vom găsi locul de unde puteam să ne cumpărăm burgeri vegani, pentru a-i lua cu noi în autocar. Decizie complet greșită! Ne-am rătăcit și am ajuns într-o zonă necunoscută a orașului. Ajutorul dat de hartă și de oamenii pe care i-am întrebat mai mult ne-a încurcat. Ne rugam acum să ajungem la timp pentru vizita la lagărul de concentrare de la Auschwitz. Nu am mai luat nimic de mâncare, dar I-am mulțumit Domnului că nu am pierdut autocarul.
Dumnezeu știa unde ne aflăm și ne-a condus către locul unde trebuia să ajungem!
Într-o croazieră, există un timp stabilit când trebuie să fii la bord, iar acest timp se schimbă în fiecare zi. Odată, am încurcat un pic programul, mai aveam zece minute de mers din oraș până la navă și drumul era destul de lung.
Chiar atunci un grup de turiști a ajuns cu întârziere la vasul nostru, astfel că am putut urca și noi la timp. Îi eram atât de mulțumitori lui Dumnezeu, care ne-a ajutat să nu rămânem singuri pe mal!
Ce binecuvântare este să știm că Dumnezeu Se află la numai o rugăciune distanță!
Așa cum spune textul de astăzi, El ne vede și ne aude. Atunci când suntem pierduți, fie în mod fizic, fie spiritual, tot ceea ce trebuie să facem este să cerem călăuzire. El este ajutorul, Protectorul și Refugiul nostru. Dumnezeu este atât de bun!
Louise Driver
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.