[Joi] 29 Noiembrie
Isaia 11:6-9 (”Atunci, lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca oul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.”) vorbește despre vremea când Dumnezeu va face un Pământ Nou pentru cei răscumpărați. Dar acest capitol se poate referi la fel de bine la grădina Eden. Ce tablou minunat! Toate făpturile create de Dumnezeu trăind în pace unele cu altele! Dar păcatul a schimbat totul. Acum animalele se vânează unele pe altele, iar oamenii, la rândul lor, le omoară și ei. Trăim într-o lume cu totul diferită de minunata planetă pe care a creat-o Dumnezeu pentru noi.
În Coloseni 1:20 (”…şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”), Pavel spune că Isus a murit pentru noi, ca „să împace totul cu Sine… atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui”. Nu dorești să ai și tu această pace în inima ta?
Scrie 5 lucruri pe care, dacă ai putea, le-ai schimba în lume pentru ca lumea să fie mai bună. Explică de ce crezi că schimbările propuse de tine ar fi importante și ar avea efect!